Poti folosi orice tip de sfoara ca sa decorezi prin casa. Sunt sfori marinaresti, sfori tip rustic si altele, si le gasesti colorate sau le poti vopsi tu. In functie de ce iti doresti sa faci, tine cont si de grosimea si rezistenta materialului. Expertii in design interior de la homedit.com iti explica cum se fac cele mai usoare decoratiuni handmade din sfoara.

Trebuie sa investesti o suma modesta ca sa confectionezi decoratiuni handmade din sfoara. Tot ce trebuie sa faci este sa iti depasesti limitele si sa nu respingi nicio idee care iti trece prin cap. Cine stie, poate sa fie una de-a dreptul geniala!

Covoras impletit

Daca adori impletiturile, sigur iti va placea sa impletesti un covoras simpatic sau o rogojina practica si draguta. Poti folosi sfoara maro sau alba. Tehnica este simpla si o poti adapta. Taie cateva bucati lungi de un metru de sfoara, intre trei si cinci bucati, pune-le laolalta si lipeste-le cu adeziv pe spate, apoi impleteste in trei, ca si cum ai folosi suvite de par. Fa acelasi lucru cu alt grup de bucati de sfori si lipeste-le intre ele. Continua tot asa, pana obtii covorasul dorit, rotund sau oval.

Declaratii haioase

E foarte amuzant sa vezi cand intri in casa un mesaj inedit de la iubit. Il poate face foarte usor. Alege textul dorit si il reproduce cu ajutorul sforii, ca si cum l-ar scrie de mana. Bine, poate folosi orice font ii place. Inainte de asta, trebuie sa aplice aracet pe sfoara si apoi sa modeleze mesajul.

La final, il poate atarna la intrarea in casa. Nu-i asa ca ti-ar placea sa-ti spuna “Te iubesc!” si in alte feluri decat te-a obisnuit?

Decoratiuni handmade din sfoara: separator elegant si rustic, deopotriva

Acest perete din sfoara reprezinta solutia perfecta pentru persoanele care vor sa imparta o camera mica, fara a se simti ca intr-o cutie. In plus, „constructia“ rezista ceva timp. Nu trebuie sa-ti faci probleme ca se sparge, cum s-ar intampla in cazul geamului, ca se indoaie sau se rupe prea usor.

Ai nevoie de doua sipci de lemn, pe care le vopsesti in alb sau cum iti doresti. Le vei prinde de tavan si podea, acolo unde vrei sa fie peretele despartitor. In ele dai gauri cu bormasina, sa zicem cam la doi centimetri distanta, si apoi introduci prin ele bucatile de sfoara. La capete faci noduri, iar sfoara trebuie sa fie perfect intinsa.

Imbraca manerele sertarelor

Cu sfoara poti infasura manerele de la usile sertarelor sau de la dupalurile din casa. Metoda este practica si poate fi un mod bun si ieftin de a reconditiona metalul ori lemnul din care sunt confectionate acestea.

Daca vrei sa faci mai multe schimbari in casa, invata sa faci si decoratiuni inedite pentru dormitor!

Foto: homedit.com