Esti „oaia neagra” a familiei tale? Iata de ce nu trebuie sa te simti vinovata!

1
De Irina Constantin
12 oct. 2020

Ai inceput sa citesti, sa te documentezi, sa mergi la terapie si sa te ocupi de cele mai adanci probleme pe care le ai. Totul merge bine si tu te simti din ce in ce mai puternica, insa cei dragi te privesc cu reticenta.

Daca te regasesti in situatia de mai sus, afla ca nu esti singura. Atunci cand evoluezi, cei din jur pot percepe acest lucru ca pe o schimbare cel putin ciudata, care ii face sa se simta inconfortabil. De aceea, evolutia personala si familia nu se armonizeaza de fiecare data.

Motivele din spatele acestei reticente sunt multe, insa ceea ce trebuie neaparat sa retii este urmatorul lucru: nu trebuie sa te simti vinovata sau sa te micsorezi pe tine insati pentru ceilalti.

Iata de ce!

Nu este datoria ta sa „iti trezesti” familia

Odata ce lucrezi cu tine insati si te redescoperi, ai nenumarate revelatii despre viata. Este natural sa iti doresti sa imparti cele invatate si cu persoanele dragi din viata ta, insa, de multe ori, sfaturile si recomandarile sunt primite cu reticenta.

Top 5 carti de autocunoastere, care te ajuta sa evoluezi si sa te intelegi mai bine

Chiar daca vrei sa ajuti, retine ca nu este responsabilitatea ta. Fiecare persoana raspunde direct de felul in care isi gestioneaza viata, asa ca nu te simti vinovata si responsabila.
Este normal ca necunoscutul sa creeze reticenta

Acesta este motivul pentru care, probabil, esti privita cu suspiciune de catre cei apropiati. Atunci cand evoluezi, cei dragi pot avea impresia ca „te-ai schimbat”, considerand acest lucru inoportun.

De fapt, schimbarile pe care le observa la tine pot activa in ceilalti propriile nesigurante, traume si visuri neimplinite. Astfel, se naste critica, folosita ca un scut de aparare.

Te intrebi des care e scopul tau in viata si nu gasesti raspuns? Cum sa ai parte de o „trezire spirituala”

Emotiile si parerile celorlalti nu sunt responsabilitatea ta

Poate ca, odata cu evolutia ta, ai invatat sa spui „nu”, sa stabilesti limite in relatiile cu ceilalti si sa nu mai faci totul astfel incat sa fie pe placul altora. Aceste schimbari pot fi percepute intr-un mod negativ de cei apropiati, care acum se simt neglijati sau care iti reproseaza ca esti rece sau nepasatoare.

De exemplu, poate ca acum iti exprimi parerile, chiar daca ele nu sunt in acord cu cele ale mamei tale. Sau poate ca refuzi invitatiile la cina in familie, daca esti obosita sau preferi sa faci altceva. Aceste lucruri pot starni reactii aprinse, la inceput, insa nu ai de ce sa te simti vinovata.

A fi diferit nu este ceva rau, ci dimpotriva, o dovada de curaj!

Faptul ca te simti „oaia neagra” a familiei nu inseamna neaparat ca esti inferioara altor persoane. Simplul fapt ca ai curajul de a-ti confrunta problemele si de a-ti depasi conditia ar trebui sa te faca sa te simti mandra de tine insati.

Asadar, celebreaza-ti evolutia in fiecare zi, iesind din tiparele familiale si construindu-ti viata exact asa cum iti doresti.

Foto: Unsplash.com.