Lucrul surprinzator care ii face fericiti pe barbati: Relatia, banii si sanatatea sunt mai putin importante

1
De Maria Constantin
30 oct. 2019

Un nou studiu a descoperit un factor surprinzator care poate prezice daca barbatii se considera fericiti sau nu. Cercetarea care a inclus un grup de 5.000 de barbati americani contrazice multe teorii.

Studiul realizat de John Barry, psiholog la University College London si co-fondator al sectiunii de psihologie masculina din cadrul Societatii Britanice de Psihologie, a inclus completarea unui chestionar de catre barbatii voluntari, selectati din toate paturile sociale americane. Acestia au raspuns la intrebari despre fericirea, increderea, sentimentul de a avea situatia sub control, stabilitatea emotionala, motivatia si optimismul lor.

De asemenea, subiectii au fost rugati sa-si evalueze gradul de sanatate si pozitivitate din diferite aspecte ale vietii lor, incluzand: cariera, balanta munca-viata personala, relatia sentimentala, bani, starea fizica si sanatatea mentala, relateaza Inc. Magazine.

Cel mai important lucru din viata unui barbat

Doua concluzii importante au reiesit din acest studiu realizat in luna septembrie. Mai intai, vestea buna pentru americani: barbatii din SUA sunt mai degraba fericiti. Iar caracteristicile pe care le respecta si la care aspira cei mai multi dintre ei sunt pozitive: onestitatea, increderea, fiabilitatea, respectul fata de ceilalti si loialitatea ii intereseaza cel mai mult.

6 dintre cele mai frecvente mituri despre barbati si care este, de fapt, adevarul

A doua concluzie, si cea mai surprinzatoare: lucrul care conteaza cel mai mult in viata unui barbat, chiar mai mult decat sa fie sanatos si sa aiba o relatie buna cu familia si prietenii, este sa fie multumit la locul de munca.

Studiul arata ca barbatii care sunt multumiti de munca lor se simt mai optimisti, mai fericiti, mai motivati, mai stabili emotional si mai increzatori. Astfel, satisfactia la serviciu este cel mai bun factor care prezice pozitivitatea, mult inaintea banilor.

Perceptia barbatilor despre satisfactia oferita de locul de munca depinde de cativa factori: daca simt ca isi folosesc talentul, daca au un set de perspective, de cat de usor si de des pot vorbi cu colegii, daca simt ca parerile lor sunt pretuite si daca sunt inspirati de oamenii cu care lucreaza.

Relatia, mai putin importanta

Noul studiu contrazice rezultatul unui studiu vechi de 75 de ani, Harvard Grant Study, efectuat pe 724 de barbati care au absolvit Universitatea Harvard in 1938. „Lectiile nu tin de avere, de faima sau de munca inversunata. Cel mai clar mesaj pe care il putem extrage din acest studiu este acesta: relatiile bune ne mentin fericiti si mai sanatosi. Punct”, se arata in cercetarea mentionata.

Relatia ocupa un loc de seama si in sondajul realizat pe 5.000 de barbati, insa se dovedeste mai putin importanta decat sanatatea fizica si psihica, veniturile si chiar decat varsta.

Lucruri pe care barbatii le spun numai daca le simt cu adevarat

Potrivit studiului condus de John Barry, cei mai fericiti barbati din America au peste 50 de ani si traiesc in Vestul mijlociu al Statelor Unite.

Cercetarea a fost sponsorizata de Harry’s, producator de cosmetice pentru barbati. Compania a mai realizat un sondaj similar pe un grup de 2.000 de barbati britanici, iar rezultatele au fost in mare parte asemanatoare, noteaza Inc. Magazine.

Foto: Getty Images.