4 motive pentru care nu ar trebui sa te casatoresti

1
De Mia Nicolescu
16 mai 2022

Sau, altfel spus, iata 4 intrebari la care sa iti raspunzi sincer inainte sa faci pasul cel mare, indiferent daca ai acceptat inelul sau inca nu ti-a fost oferit.

Casatoria este un pas urias si, in principiu, pe viata. In ciuda faptului ca unele cupluri aleg sa isi oficializeze legal relatia dupa nici un an petrecut impreuna, casatoria inseamna mult mai mult.

Nu spun ca ar trebui sa ai 10 ani de relatie cu partenerul pentru a ajunge in fata starii civile. Dar ca sa iti dai seama ca partenerul cu care traiesti acum o poveste de dragoste este cel potrivit pentru a-ti petrece alaturi de el tot restul vietii, este nevoie de multa experienta in doi. In 6 luni de zile sunt sanse putine sa treceti prin situatii din care sa va dati seama ca sunteti capabili sa fiti puternici impreuna, la bine si la greu. In 6 luni abia daca ajungeti sa va cunoasteti suficient unul pe celalalt. Se numeste inca “o relatie la inceput” si stim cu totii ca absolut toate relatiile sunt lapte si miere cand dragostea e la inceput.

Asadar, specialistii in relatii sugereaza sa iti raspunzi sincer la urmatoarele 4 intrebari, chiar daca ai spus deja „Da”. Raspunsurile te vor ajuta sa iti dai seama daca pasul pe care urmeaza sa il faci este cel bun.

TE CASATORESTI PENTRU CA NU VREI SA RAMAI SINGURA?

Una dintre marile probleme ale femeilor este ca accepta orice barbat si, mai mult, raman nefericite in relatii, de teama ca nu isi vor mai gasi pe altcineva si vor ramane singure. Din pacate, din acest motiv, uneori se merge pe principiul „primul venit, primul servit”.

Daca raspunsul sincer (pe care cel mai probabil nu il vei dezvalui nimanui) la aceasta intrebare este un „Da” timid, ar fi cazul sa mai amani putin momentul. Chiar nu stii sa fii fericita si sa te simti implinita fara un el alaturi? Esti oare constienta de faptul ca un barbat nu este responsabil de fericirea ta, de starea ta de bine? O faci pentru ca toate fetele/femeile din jurul tau s-au casatorit si ai cam ramas singura? Ce iti doresti de fapt?

TE SIMTI OBLIGATA SA TE CASATORESTI?

“Odata ce un cuplu a anuntat logodna, vestea se raspandeste, incepe planificarea nuntii si totul se desfasoara pe repede-inainte.”, spune psihoterapeutul Erin Parisi. “Este usor si normal sa fii cuprinsa de emotie la inceput si sa blochezi orice gand negativ si sacaitor. Chiar daca o femeie incepe sa se intrebe daca face alegerea potrivita, s-ar putea sa creada ca este mult prea tarziu ca sa mai poata da inapoi.”.

“Gandul de a-i rupe inima viitorului sot, de a-ti dezamagi parintii, de a pierde avansul sau de a te simti jenata sa anunti pe retelele de socializare ca nu mai esti logodita poate crea suficient de multe tulburari interioare care, intr-un final, te vor face sa cedezi si sa faci un pas pe care nu mai esti sigura ca vrei sa il faci”.

Chiar si inainte de o logodna, obligatia poate lua alte forme, cum ar fi membrii familiei care iti spun “ar trebui sa te grabesti” sau simti ca esti datoare sa faci asta pentru ca deja au trecut ceva ani de cand ai o relatie cu el. Oricare ar fi motivul pentru ca te simti obligata sa te casatoresti, gandeste-te mai bine inainte!

TE CASATORESTI PENTRU BANI?

Aceasta este o intrebare deranjanta si… dureroasa. Nu stiu cate persoane ar recunoaste acest fapt. Iti doresti un viitor lipsit de griji atat pentru tine, cat si pentru viitorii tai copii. Si parca esti dispusa sa inchizi ochii la multe daca subiectul banilor nu va fi un motiv in plus de cearta intre voi.

Nu putem trai fara bani, asta este clar. Uneori chiar este greu sa traiesti cu bani putin, de la o zi la alta. Insa priveste in jur si constientizeaza ca sunt atatea cupluri bogate, care isi permite cele mai scumpe haine si acceorii, locuiesc intr-o casa superba si arata ca scosi din cutie, dar mai devreme sau mai tarziu ajung sa mearga pe drumuri separate. Sau ca e posibil sa existe o femeie rasfatata cu cele mai scumpe cadouri si vacante, careia nu ii lipseste nimic material, este perfecta din cap pana in picioare, dar se simte cea mai nefericita femeie din lume.

Oricum ar fi, daca iti recunosti ca te casatoresti pentru bani, fii constienta ca nu este deloc un motiv intemeiat si nici nu este drept fata de barbatul cu care ai o relatie.

Zodii care urasc ideea de casatorie

ESTI PREA “BATRANA” SI TREBUIE URGENT SA TE CASATORESTI?

“Multi oameni au o idee despre cum vor sa arate viata lor la anumite varste, iar unul dintre aspecte pentru multi este casatoria”, a spus Erin Parisi. “Pentru cineva care se apropie de varsta pe care a ales-o ca fiind varsta la care ar trebui sa se casatoreasca, a se casatori poate deveni mai important decat omul cu care alege sa faca asta”.

Dincolo de varsta, propria mentalitate despre casatorie te poate grabi sa iei o decizie. “Sa te simti pregatita sa te casatoresti si sa nu vrei sa mai astepti persoana potrivita te poate determina sa simti ca persoana cu care esti este destul de buna, chiar daca stii ca mai ai multe de facut pentru tine”, a explicat Heidi McBain, coach si psiholog pentru mame si viitoare mame.

Ei bine, raspunsurile tale sincere la cele patru intrebari te pot face sa intelegi de ce nu ar trebui sa te casatoresti sau invers.

Foto: Pexels.com