Motivele adevarate pentru care nu iti spune „Te iubesc”

1
De Daniela Mitran
17 oct. 2019

Sa fii intr-o relatie si sa iti lipseasca iubirea este un sentiment cumplit. Atunci cand persoana de langa tine nu isi exprima sentimentele, insa tu esti nerabdatoare sa oferi si sa primesti iubire, exista riscul sa iti pierzi increderea in tine.

Motivele adevarate pentru care el nu iti spune „Te iubesc” pot ascunde foarte multe lucruri. Poate ca partenerul tau nu este pregatit pentru o relatie serioasa sau poate ca are rani care nu i s-au vindecat. Nesiguranta si lipsa dorintei de a oferi dragoste pot lua nastere din experiente apasatoare, frici sau chiar nemultumire.

Si totusi… iti doresti sa comunicati mai mult, sa descoperiti cauza „rupturii” si sa fiti voi, asa cum va stiti. Sau asa cum ati fost candva, la inceput. Drumul catre inima unei persoane nu este intotdeauna usor, iar de multe ori ai nevoie de curaj sa lupti pentru ceea ce iti doresti mai mult.

Inainte sa il judeci sau sa iti creezi scenarii negative, incearca sa-i intelegi actiunile. Vorbeste deschis cu el despre orice lucru care te apasa si nu iti fie teama sa spui ce simti pentru el.

Iata de ce nu iti spune cuvintele magice:

Asociaza aceste cuvinte cu o responsabilitate foarte mare

De cele mai multe ori, barbatii asociaza aceste cuvinte cu pasul urmator intr-o relatie. Ei le asociaza cu asumarea responsabilitatii si cu oficializarea relatiei. Se tem de asteptarile ce pot sa vina la pachet cu astfel de declaratii si din acest motiv evita sa isi exprime deschis sentimentele. Partenerul tau este distant uneori fata de tine? Sau crezi ca este pregatit sa faca sacrificii pentru relatia voastra? Desi barbatii nu sunt greu de descifrat, sunt momente in care trebuie sa comunici deschis. Incearca sa afli in ce stadiu este relatia voastra, ce reprezinti pentru el si, mai mult, ce isi doreste de la relatia cu tine. Acesti factori te vor ajuta sa intelegi de ce nu isi exprima deschis sentimentele.

Nu este sigur de sentimentele sale pentru tine

Cand un barbat nu este sigur de sentimentele sale, el evita sa exprime ce simte. Poate ca uneori consideri ca partenerul tau este distant sau poate ca iti doresti mai mult de la relatia cu el, insa te trezesti in punctul in care ai parte de unele dezamagiri. Este firesc sa iti doresti mai mult de la el. Este firesc sa il iubesti, sa iti doresti sa fii ocrotita si sa stii ca ai mereu un loc in inima lui. Insa cum ramane cu sentimentele lui fata de tine? Un barbat onest nu iti va promite luna de pe cer daca stie ca nu iti poate oferi totul. Un barbat onest nu va trata sentimentele tale cu superficialitate si in mod sigur nu te va face sa suferi. Daca nu este pregatiti sa iti spuna „Te iubesc”, nu iti pierde increderea. Poate ca nu este momentul potrivit.

Nu te iubeste

Acest gand nu este deloc incurajator, insa este un motiv pe cat se poate de valid. Faptul ca tu il iubesti nu inseamna ca sentimentele lui pentru tine sunt la fel de puternice. Daca este deschis fata de tine nu inseamna ca este capabil sa iti ofere si dragoste. Barbatii se comporta diferit si actioneaza diferit. Drumul catre inima lor este uneori mai greu decat iti imaginezi. Iubirea nu poate fi impusa si in niciun caz nu poate veni „la comanda”. Iubirea se traieste, se simte, se exprima.

Poate ca nu te iubeste sau poate ca iubirea inseamna mult mai mult pentru el. In acelasi timp, nu uita ca meriti mai mult decat un om care nu e alaturi de tine pana la capat. Daca va fi pregatit sa te iubeasca, o va face. Iar tu nu vei mai avea niciun motiv de nesiguranta. Insa daca esti nevoita sa te intrebi tot timpul ce simte pentru tine, e clar ca trebuie sa gasesti puterea de a merge mai departe fara el.

Foto: Getty Images.