O baie fierbinte poate sterge cu buretele o zi grea: 5 trucuri pentru relaxare completa

1
De Irina Constantin
13 feb. 2021

Nimic nu topeste stresul mai bine decat o baie fierbinte, la finalul unei zile dificile.

Ai avut o zi obositoare, te simti trista sau, pur si simplu, vrei sa elimini stresul acumulat pe parcursul saptamanii. Oricare ar fi cazul, o baie relaxanta este raspunsul pe care nu stiai ca il cauti.

Nu numai ca o cada plina cu spuma te poate detensiona pe moment, dar iti poate ajuta enorm sanatatea mentala si chiar fizica. In Ayurveda, medicina naturista indiana, baile fierbinti nu sunt doar un gest de self love, ci un adevarat ritual al vindecarii si al detoxifierii.

Asadar, rezerva-ti jumatate de ora sau chiar mai mult, umple cada cu apa si pregateste-te de relaxarea completa de care ai atat de mare nevoie.

Iata 5 idei pentru o baie relaxanta, care va topi orice urma de stres sau tristete!

1. Fa periaj uscat inainte de a intra in cada

Periajul uscat este o metoda excelenta de a te energiza, de a masa intregul corp, de a exfolia cu blandete pielea si de a stimula circulatia limfei si a sangelui. Ia-ti o perie speciala, apoi rezerva-ti cinci minute pentru a o trece pe intreg corpul. Foloseste miscari circulare, tratand zonele sensibile cu mai multa blandete si grija.

Odata ce ai terminat, intra in cada cu apa calda.

2. Adauga saruri, plante si flori in cada

O cada plina cu apa si spuma poate fi suficienta pentru a te relaxa, insa daca vrei sa te rasfeti in adevaratul sens al cuvantului, renunta la produsele toxice si umple cada numai cu elemente naturale.

Poti adauga in apa sare de mare, sare Epsom, precum si plante, flori si fructe. Incearca sa pui in cada cateva crengute de rozmarin sau lavanda, feliute de lamaie si portocala, precum si cateva petale de trandafir. Miresmele naturale te vor invalui, te vor ajuta sa ai o stare de spirit excelenta si un somn odihnitor!

3. Pune in apa cateva picaturi de ulei esential

Daca vrei sa pregatesti rapid cada, picura putin ulei de esential in apa. Alege unul natural, de calitate, pentru a te bucura de toate beneficiile lui.

In cazul in care ai nevoie de relaxare si odihna, alege lavanda, salvie sau lemn dulce. In caz ca ai avut o zi mai trista, opteaza pentru uleiuri citrice, de lamaie, lime, portocala sau mandarina.

4. Maseaza-ti tot corpul

Dupa ce ai stat nemiscata in cada si ai respirat profund de cateva ori, incepe o sesiune de automasaj. Uneori, aceasta practica te poate face sa realizezi ca meriti sa fii iubita, nu doar din exterior, ci si de tine insati.

Maseaza-ti usor talpile, picioarele, coapsele, apoi bratele, spatele si gatul. Daca simti mai multa tensiune intr-o anumita zona, ramai concentrata asupra ei cateva minute bune.

5. Creeaza atmosfera potrivita

Chiar daca esti mereu pe fuga, meriti macar o ora de relaxare ca la carte. Ia-ti cateva minute in plus pentru a aranja baia. Foloseste o boxa portabila sau telefonul pentru a pune in surdina un playlist relaxant si aprinde cateva lumanari parfumate.

Daca te simti trista, alege piesele tale preferate, iar daca ai nevoie de odihna, opteaza pentru o meditatie ghidata sau muzica instrumentala lenta.

Daca simti nevoia, poti stinge lumina, pentru a permite corpului sa se relaxeze complet, fara a fi distras de obiecte sau ganduri. Ramai in cada macar 20-30 de minute, iar atunci cand mintea iti spune ca s-a plictisit, relaxeaz-o cu un exercitiu de respiratie profunda.

Foto: Unsplash.com.