4 serumuri pentru cresterea parului care chiar functioneaza

1
De Teodora Tirca
30 nov. 2021

Parul lung, des si lucios este visul oricarei femei, dar odata cu inaintarea in varsta sau in perioadele stresante caderea accentuata a parului este o realitate. Dar nu e cazul sa te ingrijorezi – exista solutii.

Atunci cand simti ca pierzi mai multe fire de par decat ar fi normal, trebuie sa iei mai intai in calcul cauzele interne. Ai fost mai stresata decat de obicei? Ai o dieta saraca in nutrienti? Suferi de dezechilibre hormonale? Caderea parului este puternic influentata de acesti factori mai greu de controlat, asa ca fa-ti analizele anuale si vezi daca suferi de un deficit de vitamine si minerale sau de un dezechilibru hormonal. Daca stresul este cel care-ti cauzeaza caderea parului, acorda mai multa atentie odihnei si relaxarii, prin activitati care te ajuta sa te deconectezi de la problemele zilnice (sport, meditatie, o carte buna, o iesire cu prietenele).

In perioadele in care m-am confruntat cu aceasta problema, am incercat in primul rand sampoane pentru cresterea parului si chiar am gasit unele care au functionat. Dar realitatea e ca oricat de comod ar fi de aplicat, acestea nu aduc rezultate la fel de impresionante precum un serum care se absorbe la nivelul scalpului. Sampoanele au o actiune superficiala de stimulare a circulatiei la nivelul scalpului, in timp ce serumurile contin peptide, vitamine si alte substante care stimuleaza foliculii de par si ajuta vizibil la cresterea si regenerarea acestuia.

Recunosc, si eu am fost sceptica la inceput, mai ales ca unele dintre aceste produse sunt destul de scumpe. Insa rezultatele merita atat efortul financiar, cat si efortul de aplicare cu regularitate.

Mai jos iti dezvalui cele mai eficiente serumuri pentru cresterea parului:

1. Bonacure Scalp Genesis

81 lei, notino.ro

Acest serum cu extract de echinaceea, taurina, tartrat de carnitina si pantenol chiar isi face treaba, fara sa aiba un pret exorbitant. Dupa o luna de folosire observ ca parul meu a devenit mai puternic si mai vibrant, nu imi mai cade, iar efectul de volum este aproape instant. Il aplic la radacina dupa spalarea parului, apoi masez delicat si imi coafez parul, care e din start mai voluminos si mai stralucitor. Sincer, imi era teama ca serumul imi va ingrasa parul, dar nu se intampla asta – dimpotriva, ma bucur de mai mult volum decat de obicei, asa ca pentru mine e si un produs cu beneficii de styling. Pentru rezultate optime, iti recomand sa-l aplici in fiecare zi, pe toata suprafata scalpului.

2. Grande Cosmetics Hair Rejuvenation Serum

474,60 lei, lookfantastic.ro

Nu e un produs ieftin, dar review-urile extraordinare il recomanda pentru eficienta in cresterea si indesirea parului. Mie mi-a atras atentia dupa ce am incercat serumurile pentru gene si sprancene din gama asta, care au dat rezultate foarte rapid. Formulat cu un amestec de vitamine, peptide si aminoacizi, acest serum actioneaza direct la radacina parului pentru a stimula cresterea si regenerarea, iar rezultatele vor fi vizibile dupa cateva saptamani.

3. The Inkey List Peptide Volumizing Hair Treatment

70 lei, sephora.ro

Daca ai par fin, lipsit de volum, iti recomand acest tratament pe baza de peptide de la The Inkey List. Contine doua peptide pretioase (Keranutri™ 2% si  peptida ACB Pisum Sativum 2%) care actioneaza in cuticula firului de par, marindu-i diametrul si conferind astfel un volum spectaculos. In plus, betaina din fomula ajuta la regenerarea si reconditionarea parului.

4. Kérastase Genesis Sérum Anti-Chute Fortifiant

199 lei, notino.ro

Kérastase nu m-a dezamagit niciodata, iar acest serum este intr-adevar fantastic. Nu doar ca functioneaza pe termen lung, dar aduce beneficii instant, pentru ca dupa aplicare parul e mai voluminos, mai matasos si mai stralucitor, si miroase divin! Este formulat cu aminexil, care stimuleaza cresterea parului, ghimbir pentru a imbunatati microcirculatia, si cafeina, pentru stimularea radacinii.

Foto: Instagram/@aaylingk