Povestea tragica (si adevarata) din spatele filmului „Seberg“, cu Kristen Stewart

1
De Maria Constantin
24 mai 2020

In anii ’60, Jean Seberg era o actrita recunoscuta la nivel international, o vedeta a noului val din cinematografia franceza si una dintre cele mai interesante femei de la Hollywood. Dar in ’70 destinul ei a luat o turnura nefasta, iar la sfarsitul acelui deceniu s-a frant neasteptat. Povestea sa e redata in filmul „Seberg“, disponibil pe Amazon Prime.

Tragedia caderii in dependenta de droguri si in degradarea mentala care i-a adus sfarsitul a marcat intreaga sa mostenire artistica. Insa Jean Seberg nu a fost doar actrita care a jucat magistral in clasicul „Breathless”, semnat de Jean-Luc Godard, rolul Patriciei, dubioasa prietena americana a criminalului Michel, jucat de Jean-Paul Belmondo.

Dupa atatia ani de la disparitia sa tragica, avem ocazia sa o cunoastem mai bine pe Jean Seberg, ca actrita, ca femeie si ca activista politica. Si, mai presus de toate, o vom cunoaste ca om care a crezut in nevinovatia sa si s-a opus unui sistem opac, ostil, pregatatit sa o reprime. „Seberg”, un thriller politic din 2019 regizat de Benedict Andrews, proiecteaza o perspectiva umana intr-o poveste care a fost mai ciudata in realitate decat intr-o fictiune, noteaza E!Online.

O poveste care merita sa fie spusa

Cum era de asteptat, Kristen Stewart, cea care o interpreteaza pe Jean Seberg in acest film ce va fi disponibil pe Amazon Prime, a fost impresionata de povestea personajului sau si de personalitatea ei complexa. „Ei bine, aveam aceasta perspectiva generala despre ea, care coincidea cu cea larg raspandita, cea despre ‘fata sic din Breathless, din anii ’60, care a devenit excentrica, s-a mutat la Paris si nu a mai vrut sa se intoarca niciodata, care a baut pana nu a mai stiut de ea si care si-a pus capat vietii'”, a spus actrita in decembrie actrita in varsta de 30 de ani.

„Ea a fost exilata ilegal, nu pentru ca a incalcat legea, ci doar pentru ca avea o opinie care nu coincidea cu a lor. Asta este terifiant, ca putem crede ca ea era o actrita draguta care s-a mutat departe si si-a baut mintile. Aceasta femeie a trecut prin multe si era foarte violenta, cred ca este o poveste care merita spusa”, a mai spus Kristen Stewart pentru Awards Watch.

Stewart si regizorul Benedict Andrews au marturisit la Festivalul International de Film de la Toronto ca in timpul filmarilor au fost momente in care au putut simti prezenta lui Seberg pe platou. „Era acolo tot timpul o pisicuta care se perinda prin platou si totul parea ciudat, parca se simtea o fantoma. Au fost niste lucruri care nu aveau sens si am simtit ca era ea”, a spus actrita.

Desi cele mai detalii din film se bazeaza pe fapte reale, realitatea nu este mai putin socanta decat ceea ce putem vedea in aceasta productie, dimpotriva.

Un debut din intamplare

Seberg nu si-a dorit niciodata sa se mute in SUA. „Ceva in mine nu e pregatit pentru a fi in America si sa fac jocurile astea, sa te vinzi pentru niste pahare cu Martini, sa fii incantatoare, gay si stralucitoare. Nu merita efortul. Intotdeauna te transforma in ceva ce nu esti”, spunea ea in 1974 pentru New York Times.

Seberg si-a petrecut cea mai mare parte din scurta ei viata in Franta, asa ca e de inteles daca lumea a uitat ca s-a nascut intr-un orasel din Iowa. Fiica unei suplinitoare si a unui farmacist, ea a mai avut o sora mai mare si doi frati mai mici. Mezinul a murit intr-un accident auto, in 1968, la 18 ani.

Dupa ce a jucat in cateva piese de teatru in timpul verii, Seberg s-a inscris la Universitatea din Iowa pentru un semestru, dar norocul i-a suras atunci cand Otto Preminger, regizorul filmului noir „Laura” si al altor productii cunoscute, precum „Omul cu mana de aur” si „Anatomia unei crime”, despre care se spunea ca le agresa pe actritele cu care lucra – a ales chipul ei din sutele de candidate. Scoala de actorie la care Seberg studia a inscris-o fara ca ea sa stie.

Asa si-a facut Jean Seberg debutul in film la doar 17 ani, interpretand-o pe Ioana d’Arc in drama „Saint Joan”, din 1957, a lui Preminger, o adaptare dupa piesa lui George Bernard Shaw. Un proiect avangardist pentru acea vreme, la care a contribuit si debutanta Seberg cu rolul ei.

Arsa pe rug de doua ori

Criticii i-au taxat, insa, fara mila prestatia, facand-o pe tanara actrita sa remarce: „Sunt cel mai bun exemplu al unui fapt foarte adevarat, ca toata publicitatea din lume nu te va face o vedeta de cinema daca nu esti actrita.”

„Am doua amintiri despre Saint Joan”, spunea ea mai tarziu. „Prima a fost sa fiu arsa pe rug in imagini. A doua a fost sa fiu arsa pe rug de critici. A doua a durut mai mult. Eram speriata ca un iepure si s-a vazut pe ecran. N-a fost o experienta placuta, pana la urma. Am inceput acolo unde cele mai multe actrite au terminat.”

Preminger a placut-o, in schimb, si a distribuit-o in urmatorul lui film (si in alte doua, dupa aceea), „Bonjour Tristesse” (1958), pe care l-au facut la Paris. Seberg s-a indragostit atunci de avocatul si regizorul in devenire François Moreuil. S-au casatorit in septembrie 1958, cand ea avea 19 ani.

In 1960, Seberg a jucat cu Belmondo in „Breathless”, una dintre cele mai cunoscute filme ale noului val din cinematografia franceza. A fost filmul care a consacrat-o. Ea a creat atunci un model pe care multa lume incerca sa-l imite. Desi s-a despartit repede de Moreuil, a acceptat sa joace in filmul lui de debut ca regizor, „Love Play”, in 1961.

Desi intre ea si Paris se dezvoltase o legatura indisolubila, nu se considera o expata. „Sunt la Paris pentru ca munca mea e aici”, i-a spus unui reporter, in anii ’60. „Ma voi duce acolo unde ma va purta munca. Viata in Franta are dezavantajele ei. Una dintre ele este formalitatea. Sistemul pare sa se bazeze pe a oferi cat mai mult din tine celui din preajma ta. Poate ca e mai bine asa decat cealalta extrema, de la Hollywood, unde oamenii pun atat de mult din ei in viata publica incat nu mai au nimic de oferit pentru familiile lor. E greu pentru un american sa se obisnuiasca”, a conchis ea.

Seberg a facut mai multe filme frantuzesti, lucrand cu Claude Chabrol si Jean Becker, dar a primit si proiecte de la Holywood, precum „Lilith” (1964), cu Warren Beatty, pentru care a avut o nominalizare la Globul de Aur. In 1969 a jucat in musicalul „Paint Your Wagon”, despre care s-a scris ca in timpul filmarilor a avut o aventura cu colegul ei, Clint Eastwood.

„O sa traiesc anul asta ca si cum va fi ultimul“

Insa constanta principala, printre suisurile si coborasurile din cariera sa, a fost faptul ca viata ei a ramas complicata, noteaza E!Online.

In octombrie 1962, Seberg s-a maritat cu regizorul, scriitorul, diplomatul si fostul membru al Rezistentei franceze Romain Gary, care era cu 24 de ani mai in varsta decat ea. Cu doar o luna inainte, divortul lui de prima sotie fusese finalizat. Iar la trei luni dupa nunta, Seberg a nascut un baiat, Alexandre Diego Gary, la Barcelona.

Gary a ramas protectorul ei si cand au fost impreuna si cand erau despartiti. El a fost si martorul declinului ei declansat de guvern.

La inceputul anilor ’70, Seberg a inceput o relatie cu un student activist, Carlos Navarra, in timp ce se afla in Mexic. Pe 23 august 1970, actrita a nascut prematur o fetita, Nina Hart Gary. La acea vreme, Romain Gary se despartise de sotia sa, dar a precizat public ca fetita era a lui. Copilul a murit dupa doua zile, iar Seberg a dus-o in orasul ei natal, Marshalltown, din Iowa, pentru a o inmormanta acolo.

Seberg si Gary au divortat, iar in 1972 ea s-a maritat cu producatorul Dennis Berry. In apartamentul de pe malul stang al Parisului, situat in acelasi cartier in care locuiau Gary si fiul lor, ea si Berry dadeau petreceri la care participau artisti si filosofi importanti. In 1973, de Anul Nou, i-a spus lui Berry: „O sa traiesc anul asta ca si cum o sa fie ultimul. Imi place sa am prietenii razand langa mine, imi plac mancarea buna si vinul bun – ce daca sunt singura care isi permite sa plateasca?”.

In ’74, actrita marturisea pentru New York Times ca a clacat dupa pierderea fetitei. „Dar daca ramai ocupata, nu innebunesti”, a adaugat ea.

Directorul FBI a pus ochii pe ea

Intre timp, simpatiile sale de stanga (la 14 ani devenise membra a filialei din orasul Des Moines a organizatiei NAACP care milita pentru drepturile persoanelor de culoare din SUA), precum si sprijinul financiar oferit Partidului Black Panther, au atras atentia guvernului american. J. Edgar Hoover, directorul de decenii al FBI, era cu ochii pe toate miscarile antiguvernamentale si nu ezita sa le prezinte drept miscari radicale si sa le compromita in orice mod posibil.

In 1970, un zvon a inceput sa prinda contur – mai intai intr-o barfa publicata de Los Angeles Times – cum ca ea ar avea o relatie cu un membru al Black Panther care a lasat-o insarcinata. A fost doar una dintre nenumaratele actiuni subversive lansate de FBI in acea perioada.

Potrivit filmului biografic „Played Out: The Jean Seberg Story” (1981), Seberg a avut relatii cu activistul Hakim Jamal (interpretat in film de Anthony Mackie), impuscat mortal in 1973, si cu liderul partidului Black Panther, Raymond „Masai”, despre care FBI a lansat zvonul ca era tatal copilului lui Seberg. Cei doi erau casatoriti. Hewitt a murit in 1988.

Seberg a spus pentru New York Times in 1974 ca in trecut fusese foarte atasata de Panthers, dar s-a despartit oficial de ei: „Am analizat faptul ca nu eram pregatita sa particip absolut si total. Am avut o cadere nervoasa foarte, foarte puternica si acum imi dau seama ca nu as fi dorit o persoana ca mine intr-un grup in care eram membra (…)”, a spus ea.

Apoi, la 35 de ani, nota: „Sunt la o varsta draguta pentru o actrita. Nu sunt destul de tanara ca sa mai joc o inocenta si nu sunt nici prea batrana ca sa joc asa ceva.”

„Daca vreti sa stiti ce voi face peste zece ani, n-as putea sa va spun. E ca si cum ati intreba o femeie daca va fi frumoasa la 45 de ani. Cine stie ce-ti va aduce viata?”, adauga ea.

Paranoia alimentata de neimplinire, alcool, pastile si guvernul SUA

Seberg a continuat sa munceasca, jucand in thrillerul „Airport” (1970) si in „Kill! Kill! Kill! Kill!” (1971), regizat de Gary, iar in 1975 in „The Big Delirium”, in regia lui Berry. Ea si-a facut si debutul ca regizoare cu un scurtmetraj, „Ballad for Billy the Kid” (1974), dar cariera ei a inceput sa se impotmoleasca. Ultima ei aparitie pe ecran a fost in 1976, in filmul „The Wild Duck”.

A continuat sa bea. Bea mult, bea pana-si pierdea mintile, iar paranoia ei s-a accentuat. Era convinsa ca e supravegheata de guvern, ca o urmareau spionii si o inregistrau cand vorbea la telefon. A fost de mai multe ori internata in unitati de psihiatrie.

Seberg si Berry s-au despartit, previzibil. In 1979, ea a inceput o relatie cu Ahmed Hasni, un actor algerian cu care a petrecut cateva luni tare nefericite. El o numea sotia lui, dar nu erau casatoriti legal.

Hasni le-a povestit mai tarziu reporterilor ca a vazut-o ultima oara in noaptea din 30 august 1979. Fusesera la un film si totul parea in regula cand s-au culcat, dar dimineata, cand el s-a trezit, Jean lipsea. „Si-a luat doar actele, o patura, barbituricele si o sticla cu apa”, a spus el.

Jean Seberg, distrusa de FBI

Trupul neinsufletit al actritei a fost gasit pe 8 septembrie, intr-un cartier invecinat din Paris, pe malul drept al Senei. Era pe bancheta din spate a masinii sale, un Renault, invelita in patura, si parea ca murise cu mai multe zile in urma. Politistii si-au dat seama ca masina n-ar fi putut sta acolo atata timp fara sa fi atras atentia si ca mai degraba fusese mutata de curand.

Decesul a fost incadrat ca posibila sinucidere produsa de o supradoza de barbiturice. In masina a fost gasit un bilet. „Nu mai pot trai cu nervii mei”, a scris ea, rugandu-si fiul sa o ierte si incurajandu-l: „Fii tare”. Data decesului inregistrata oficial a fost 30 august 1979. Seberg avea 40 de ani.

Hasni le-a spus reporterilor ca Seberg incercase sa se sinucida in august, sarind in fata metroului. „Stiam ca dorea sa se sinucida. O vreme n-a mai vrut sa vada pe nimeni”, a zis el.

La doua zile dupa ce a fost gasita fara viata, Gary a tinut o conferinta de presa la Paris in care a acuzat: „Jean Seberg a fost distrusa de FBI. In 1970, cand noi eram in proces de divort, se pare ca aceasta agentie a dat o informatie unui ziar american important ca ea era insarcinata cu un lider al Black Panthers.”

Povestea unui fake news mortal

Dupa cateva zile, FBI a admis ca a plantat zvonul in ziar pentru a-i stirbi imaginea actritei si a-i impiedica pe alti simpatizanti sa se implice in aceasta grupare. Cineva din agentie venise cu ideea acestei operatiuni murdare in aprilie 1970 stiind ca Seberg era gravida, dar i s-a spus sa astepte pana cand sarcina va fi mai vizibila.

Conform documentelor obtinute in 1979 de Los Angeles Times, un oficial al FBI a notat ca „Jean Seberg a fost o sustinatoare financiara a BPP si ar trebui neutralizata. Sarcina ei in timp ce era casatorita cu altcineva ofera o oportunitate pentru acest efort”.

Dupa ce au primit aprobarea lui Hoover, agentii au inceput cu un mesaj trimis unui reporter din Hollywood, in care i se relata ca Seberg a fost vazuta in Paris avand o sarcina pronuntata. Actrita i-ar fi marturisit sursei ca va avea un copil cu un membru al Black Panthers…

Zvonul a fost inghitit de cei de la LA Times. Pe 19 mai 1970 informatia a fost publicata de Joyce Haber, care a scris despre Seberg ca fiind „Miss A” si ca aceasta s-a alaturat unor cauze libere, printre care si revolutia neagra. „Traieste asa cum crede, ceea ce a atras atentia sistemului. Nu pentru ca insotitorii ei sunt deseori negri, ci pentru ca ei sunt negri nationalisti”, a scris Haber.

Contactata dupa moartea actritei, Haber a spus ca ea a primit pontul de la „o sursa credibila” si nu a dorit sa comenteze daca a vorbit sau nu direct cu actrita.

Newsweek a urmarit povestea in numarul din 24 august 1970, identificand-o pe Seberg drept subiectul intoxicarii. Revista a scris ca ea si Gary au ramas uniti chiar daca copilul era al altui barbat, un activist de culoare pe care ea il intalnise in California. Newsweek a publicat si o declaratie anterioara a actritei, obtinuta pe cand ea se afla intr-un spital din Mallorca, dupa o nastere, in care aceasta spunea ca se impacase cu Gary.

Psihoza alimentata de FBI

Seberg a fost atat de afectata cand a citit ce scrisese LA Times, incat a intrat in travaliu dupa noua zile, a povestit Romain Gary. „Jean a devenit psihotica. In fiecare an, in ziua in care s-a nascut fetita pe care a pierdut-o incerca sa-si ia viata”, a spus el in conferinta de presa. El a subliniat ca fetita era alba si el era tatal.

De altfel, inmormantarea fetitei a avut loc cu sicriul deschis, tocmai pentru a pune capat speculatiilor. „Cine a deschis sicriul si a facut 180 de poze si oricine din Marshalltown care a fost curios ce culoare avea copilul a avut ocazia sa vada. Multi au venit ca sa se uita”, a declarat Seberg pentru New York Times.

Kristen Stewart: „Mi s-a zis sa nu ma mai tin cu prietena de mana in public“

Impreuna cu Gary, ea a dat in judecata, in 1971, ziarul care o calomniase, cerand daune morale in valoare de 8.000 de dolari. Seberg a sustinut in plangere ca a suferit un soc fizic si moral care i-a provocat nasterea prematura.

Sfarsitul trist al unui spirit liber

Singurul lucru pozitiv din aceasta poveste trista a fost faptul ca, in baza Actului de Informare Publica, ziarele au putut obtine documente care au dovedit ca totul fusese un complot impotriva lui Jean Seberg.

Intr-o relatare din orasul natal al actritei, Marshalltown, Iowa, John McCormick scria dupa actiunea marsava, rasista si misogina a celor de la FBI: „Oamenii nu vorbesc aici despre Seberg ca despre o actrita care a plecat de acasa pentru a o juca pe Ioana d’Arc si alte lucruri de genul asta. Ei cred ca a fost o razboinica in felul sau, o inocenta dintr-un orasel care si-a urmat destinul, a luptat si a fost martirizata pe rug.”

Carol Hollingsworth, profesoara de drama care o bagase pe Seberg in selectia de talente a lui Preminger, cu 25 de ani in urma, i-a spus lui McCormick: „Jean a fost o fata minunata si talentata. N-am fost singura care i-a recunoscut talentul. Vedeti, si-a dorit din copilarie aceasta cariera. Dar totul a devenit atat de trist.”

Foto: PR.