Antreprenorii generatiei Z: EasyBitez.ro transforma gatitul intr-o experienta simpla si sustenabila

1
De Gavrila Alina
25 nov. 2021

Doi tineri, studenti si antreprenori, au lansat un business care imbina un stil de viata sanatos cu o abordare gourmet a meselor zilnice si pasiunea pentru gatit. Astfel, prin EasyBitez.ro, ei livreaza ingrediente fresh, gata cantarite si numerotate, impreuna cu reteta aferenta, astfel incat oricine sa se poata bucura de mese ca la restaurant, acasa.

Antreprenorii estimeaza ca acest concept inedit va genera peste 200 de comenzi lunar si o cifra de afaceri de 65.000 de euro dupa primul an de functionare.

Vlad Camarasoiu (21 de ani) si Luca Orita (20 de ani), fosti colegi de liceu care in prezent studiaza administrarea afacerilor in Olanda, respectiv computer science in Marea Britanie, au profitat de schimbarile aduse de pandemie in comportamentul de consum al romanilor si au lansat EasyBitez.ro. O destinatie pentru romanii pasionati de gatit, dar ocupati si cu o disponibilitate redusa pentru a-si face cumparaturile la supermarket, site-ul ofera posibilitatea comenzii ingredientelor pe baza unei retete livrate impreuna cu acestea.

Mecanismul este extrem de simplu. Iti alegi ce vrei sa mananci dintr-o multitudine de retete prezente pe site, pentru cate persoane vrei sa fie masa, iar noi livram reteta – care este conceputa si testata de bucatari profesionisti – si ingredientele gata cantarite si numerotate in ordinea folosirii lor. Optimizam astfel timpul de preparare si evitam risipa alimentara, totul fiind pregatit exact pentru numarul de persoane indicat de tine. Fara timp pierdut cautand reteta perfecta, fara drumuri la supermarket, fara cantarit ingrediente, a precizat Vlad Camarasoiu, co-fondator EasyBitez.ro.

Oficial, businessul celor doi antreprenori a fost lansat in luna septembrie, dupa o perioada de implementare, testare si optimizare a fluxului operational de 7 luni. Primele comenzi au aparut imediat, iar in prezent sunt inregistrate in medie 50 de comenzi lunar.

Pachetele disponibile sunt de tip Single sau Family si destinate pentru 2, 4 sau 7 zile. Livrarile se pot face, momentan doar in Bucuresti, in fiecare marti sau sambata, iar optiunile includ si retete vegetariene. Toate sunt impartite pe timp de preparare, iar gradul de dificultate este usor-mediu, astfel incat retetele sa fie accesibile oricarei categorii de clienti, indiferent de experienta acestora in bucatarie.

Cea mai aglomerata zi pana in prezent este sambata, iar cel mai comandat este pachetul Family Box pentru 4 zile, adica 16 portii. Reteta cea mai populara este Poke Bowl, un preparat cu influente hawaiiene. In medie, clientii plaseaza doua comenzi/luna, iar valoarea medie a  acestora este de 250-300 de lei.

Avand in vedere contextul actual, clientul nostru este o persoana care pune pret pe calitatea timpului sau liber, isi doreste sa evite deplasarile si aglomeratia inutila. Experienta gatitului si faptul ca stii exact ce ingrediente folosesti, este ceea ce ne diferentiaza fata de orice alta solutie de pe piata. Food delivery-ul si casual dining-ul raman parte din viata de zi cu zi, dar noi oferim si o modalitate de a petrece timpul liber intr-un mod placut, avand ca obiectiv si un stil de viata sanatos si sustenabil, ce evita risipa, a mai precizat Vlad Camarasoiu.  

Pentru urmatorul an, fondatorii EasyBitez.ro isi propun sa atinga un nivel mediu de 200 de comenzi/luna si atingerea unei cifre de afaceri de 65.000 de euro la finalul lui 2022. De asemenea, antreprenorii isi doresc sa extinda proiectul la nivel national, atragand pentru acest pas o investitie ce poate sprijini dezvoltarea sistemului logistic.