Editura DPH: 62% dintre parinti au cumparat in 2021 mai multe carti decat inainte de pandemie Top preferinte: povesti, enciclopedii, dezvoltare personala si carti interactive

1
De Gavrila Alina
24 ian. 2022

62% dintre parinti au cumparat in ultimii doi ani mai multe carti decat inainte de pandemie, iar 80% s-au orientat catre carti cu continut educational, arata datele unui sondaj online al Didactica Publishing House.

Pe de alta parte, 88% dintre cadrele didactice au abordat de la debutul pandemiei metode alternative de predare, iar doua treimi au precizat carecomanda constant lecturi suplimentare, inclusiv povesti sau carti ce trateaza subiecte precum identificarea si gestionarea emotiilor.

Importanta lecturii si materialelor alternative in abordarea didactica, alaturi de perceptia parintilor fata de lecturile educationale a fost schimbata de contextul pandemic. Astfel, 59% dintre cadrele didactice au precizat ca au schimbat metoda de predare la clasa, iar peste 38% au facut partial modificari in aceasta, pe fondul faptului ca a fost mai dificil sale mentina atentia elevilor (56%) in contextul cursurilor online, hibrid si chiar offline, arata datele sondajului online*. 54% dintre cadrele didactice fac recomandari de lecturi suplimentare saptamanal, 40% lunar, iar recomandarile lor merg atat inspre titluri care completeaza programa scolara(60%), dar si catre carti de povesti (70%), enciclopedii (31%) sau care exploreaza subiectul emotiilor si gestionarea lor (34%).

Parintii, pe de alta parte, au precizat ca au achizitionat in special titluri din sfera educationala (81%), carti si materiale ce contin activitati pentru copii (64%), de povesti (60%) sau cu subiecte non-fiction, cum sunt enciclopediile sau biografiile, cartile de stiinta si nu numai (42%).

Un efect mai putin discutat al pandemiei este felul in care parintii, cadrele didactice si copiii au invatat sa faca echipain ceea ce priveste educatia, mai mult decat in anii precedenti. Astfel, importanta recomandarilor a crescut, alaturi de dorinta de a experimenta, ce se reflecta in diversitatea achiztiilor. Observam o crestere a interesului cadrelor didactice pentru cartile ce prezinta metode si concepte alternative de predare, alaturi de o crestere a interesului parintilor pentru titluri dedicate celor mici, dar care contin informatii si pentru parinti, cum ar fi exercitiile de sofrologie, a precizat Florentina Ion, fondator DPH.

Top preferinte

Datele sondajului au mai aratat ca si copiii au propriul top al preferintelor in materie de carti. Astfel, potrivit parintilor care au participat la sondaj, acestia prefera povestile (80%), cartile de tip enciclopedie (49%), cele de dezvoltare personala (44%) – care trateaza subiectul emotiilor, dar si aptitudini din sfera soft skills, precum colaborare, incredere, creativitate etc – sau interactive – cu clapete, sunete, format atipic, supradimensionat, inserturi si activitati (37%).

Rezultatele sunt confirmate de topul vanzarilor editurii DPHdin ultimul an. Astfel, in top se afla povesti ilustrate, precum seria cu Ema si Eric, semnata de Ioana Chicet-Macoveiciuc si ilustrata de Lavinia Trifan, care abordeaza subiecte precum colaborarea intre frati, increderea, prietenia, situatii simple de viata cum ar fi momentul somnului, plecarea in vacanta sau inceperea gradinitei. De asemenea, in top este si seria Walko cu aventuri specifice varstei 3-6 ani, cartile ce trateazasubiectul emotiilor semnate de prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Panisoara ori dr Catherine Dolto si nu numai. Enciclopediile, jocurile de tip trivia si casetele Montessori au fost si ele printre cele mai cautate produse, iar anul acesta editura isi propunem sa extinda portofoliul cu cel putin 100 de noi titluri care sa vina in intampinarea parintilor si cadrelor didactice.

Efectele scolii online si resursele digitale

Contextul actual a dus la o digitalizare accelerata in educatie. In contextul in care sondajul mai arata ca 60% dintre cadrele didactice au predat mai mult online in ultimul an, un procent similar a considerat important ca parintii sa lucreze suplimentar cu elevii pentru a fixa notiunile predate. De altfel, o treime dintre parinti a precizat ca a fost mult mai conectatala parcursul scolar al copilului decat inainte de pandemie.

In acest context, peste 40% dintre parinti considera ca o platforma educationala cu resurse care urmaresc programa scolara ar ajuta foarte mult in fixarea si aprofundarea cunostintelor predate.  

Noua generatie s-a nascut si creste intr-un mediu digital, astfel incat competentele pe aceasta linie sunt mult superioare generatiilor trecute. Ne bucuram sa vedem o crestere semnificativa a interesului pentru programele educationale digitale lansate la finalul lui 2020, dedicate clasei pregatitoare si claselor I-III. Acestea prezinta programa scolara intr-un mod atractiv, actual, interactiv, iar accesul la informatie se face intr-un mediu controlat, sigur. Parintele sau cadrul didactic poate verifica in timp real evolutia copilului, poate face evaluari sau oferi feedback, a mai precizat Florentina Ion.

Pentru acest an, editura isi propune sa extinda portofoliul de resurse digitale din programele educationale disponibile pe site catre clasa I si vizeaza finalizarea unui program digital complx pentru aceasta clasa. Ghiozdanul din Padure (clasa pregatitoare) si Scrie cu Zmeisorii (program de scriere pentru clasele I-III) contin impreuna peste 1.200 de materiale, jocuri si activitati. Programele sunt disponibile pe baza unui abonament anual, ce porneste de la 78 lei.

*sondaj realizat online, la nivel national, in perioada septembrie-noiembrie 2021, la care au participat 1.332 parinti cu copiii cu varste cuprinse intre 0-13+ ani, 18% din mediul urban, 82% mediul urban, si 434 cadre didactice, 16% mediul rural, 84% mediul urban.

Despre Editura Didactica Publishing House

Editura Didactica Publishing House detine un portofoliu de carte si jocuri cu adresabilitate din primele luni de viata. Cu o experienta de peste 17 ani pe piata educationala din Romania, Editura Didactica Publishing House a livrat pana acum peste 15 milioane de carti, jocuri, reviste si resurse educative. In total, portofoliul editurii numara peste 2.000 de titluri.

La finalul lunii octombrie 2020, in noul context educational, Editura Didactica Publishing House a lansat o un program educational digital cu pachete de jocuri si activitati, adaptate curriculei nationale. Intr-o prima etapa, acestea cuprind materiale educationale dedicate clasei pregatitoare si elevilor din clasele I – III, realizate in parteneriat cu Edustudio Helsinki.

De asemenea, Editura DPH isi doreste sa ofere sprijin cadrelor didactice in desfãsurarea activitãtii lor si, in acelasi timp, sã propunã solutii, oferite de specialistii din domeniu, pentru a transforma procesul educational intr-o experienta placuta atat pentru copii, cat si pentru educatori, invatatori si profesori.