Retete dulci si sanatoase pentru masa de Craciun

Avatar1
De Gavrila Alina
19 dec. 2018

Cadouri, mancare, colinde si familie sunt probabil printre primele cuvinte care ne rasar in minte atunci cand ne gandim la Craciun.

Luna aceasta, cu totii avem tendinta sa ne infruptam din bucatele caracteristice sezonului si sa petrecem timp in compania celor dragi, uneori exagerand insa cu mesele copioase. Pentru a evita excesele, iata un meniu de sarbatori reinterpretat in spiritul #traiesteverde.

Potrivit unui studiu realizat recent, romanii cumpara in perioada sarbatorilor de iarna de trei ori mai multe dulciuri decat in restul anului, iar diabetologii si nutritionistii trag in fiecare an semnale de alarma referitoare la cumpatarea pe care trebuie sa o avem in preajma Craciunului.

Dar cine zice ca dulciurile nu pot fi sanatoase sau ca sunt pline de caloriile de care fugim cu totii, nu stie reteta potrivita. Intr-adevar, la supermarket nu gasesti la tot pasul mancaruri sanatoase gata facute, cu indulcitori naturali si ingrediente bio.

Un stil de viata echilibrat necesita unele sacrificii, unul dintre acestea fiind faptul ca trebuie sa investesti timp in gatit si in cautarea de noi locuri de unde sa te inspiri in aceasta privinta.

Specialistii Vegis.ro ne dau o mana de ajutor testand un meniu de sarbatori reinterpretat intr-o maniera sanatoasa. Ingredientele acestora nu sunt greu de procurat, iar procedeele pe care le presupun necesita un efort minim.