Cele mai simple cocktailuri festive pe care le poti face acasa

Ioana Marosan1
De Ioana Marosan
24 dec. 2018

Cu ocazia sarbatorilor poate vrei sa bei ceva special, de aceea iti recomandam sa incerci cele mai simple cocktailuri festive pe care le poate face oricine acasa.

Ce poate sa completeze perfect masa de Craciun daca nu un cocktail deosebit? Daca vrei sa te rasfeti cu ceva bun dupa mesele imbelsugate cu ocazia sarbatorilor, iata cateva dintre cele mai simple cocktailuri festive pe care le poti face foarte rapid acasa:

1. Cocktail cu lichior de oua

Un cocktail cu lichior de oua si condimente puternice poate sa fie perfect pentru serile de Craciun, dar si de Revelion. Ca sa-l prepari trebuie sa amesteci: 1 lingurita de scortisoara cu 1 ceasca de lichior de oua, 1 ceasca cu votca, ghimbir pudra, 1 ceasca de lichior Kahlua, 2 linguri cu sirop de melasa si cuburi de gheata.

Se agita toate ingredientele intr-un shaker, se toarna in pahare si se orneaza cu frisca si cu sirop de melasa.

2. Cocktail cu merisoare

Un cocktail cu merisoare dulce-acrisor poate sa fie cea mai potrivita bautura cu care sa te rasfeti dupa mesele imbelsugate. Chiar daca nu este o bautura foarte sanatoasa, poti sa-ti oferi un moment doar pentru tine si sa savurezi acest cocktail in tihna, bucurandu-te de zilele libere petrecute in familie.

Ca sa-l prepari trebuie sa amesteci suc de merisoare cu sirop de cuisoare (reteta mai jos), merisoare congelate, zeama de lime, tequila, lichior de portocale si apa minerala. Cantitatile le folosesti in functie de gusturile tale. Se orneaza cu felii de lime, gheata si merisoare congelate.

Pentru a face siropul de cuisoare trebuie sa folosesti 2 linguri cu cuisoare intregi, 1 ceasca cu apa si una cu zahar. Combina apa cu cuisoarele, lasand la fiert pe foc mic pana cand jumatate din cantitatea de apa se evapora, dupa care se adauga zaharul. Se lasa pe foc pana cand zaharul este complet dizolvat si se formeaza un sirop.

3. Cocktail cu caramel

Este o bautura simpla, dar de efect pentru serile in care sarbatoresti impreuna cu intreaga familie. Incearca aceasta combinatie care te va cuceri pe loc! Amesteca in shaker parti de egale de crema de whisky si Amaretto impreuna cu o cantitate tripla de amestec din lapte cu frisca lichida si cuburi de gheata. Se orneaza cu o lingura de sos de caramel, rozmarin si putina sare de mare.

4. Mojito, in varianta de Craciun

Mojito se numara printre cocktailurile foarte apreciate in zilele calduroase de vara. Insa, ce ar fi sa ai o varianta de Mojito si pentru sarbatorile de iarna. Ca sa faci Mojito de sarbatori trebuie sa amesteci: zeama de la o lime cu frunze proaspete de menta si 1 lingura de zahar.

Se piseaza bine ca sa elibereze aroma puternica a mentei si se umple paharul cu gheata. Intr-un blender se mixeaza 3 linguri de rom alb cu 1/4 ceasca de lapte de cocos la conserva si se toarna peste amestecul cu menta. Se umple paharul cu apa minerașa si se orneaza cu seminte de rodie si frunze de menta.

5. Cocktail Mimosa de Craciun

Nimic mai simplu de preparat! Daca nu iti place sampania simpla poti sa o combini ca sa o transformi intr-un cocktail apetisant. Amesteca 1/4 cana cu suc de rodie cu 2 linguri de suc de portocale si 1/4 cana cu sampanie.

Foto: Shutterstock.com