Pasca sanatoasa fara gluten

1
De Alina Dragne
27 apr. 2019

Iti prezint o modalitate de a pregati celebra pasca de Paste, dar intr-un mod sanatos, dietetic si foarte delicios.

Daca ai intoleranta la gluten, predispozitie la diabet sau pur si simplu vrei sa ai un stil de viata sanatos si echilibrat chiar si de Paste, atunci aceasta reteta de pasca fara aluat (gluten) si fara zahar procesat sau alte grasimi este alegerea potrivita pentru tine.

Trebuie sa recunosc ca este o prajitura cu branza delicioasa, pe care mi-o mai pregatesc si in cursul anului cand vreau sa ma rasfat cu ceva dulce.

Drob vegetarian cu linte si ciuperci

Ingrediente pentru pasca fara gluten:

-700g branza de vaci dulce

-4 oua

-5 linguri miere (sau greensugar)

-1/2 lingurita scortisoara (optional)

-coaja rasa de la 1 lamaie bio

-coaja rasa de la 1 portocala bio

-50g stafide hidratate

-1 lingurita esenta de rom

-1 praf de sare

-fulgi de cocos pentru decor

3 idei de bilute de branza pentru aperitiv

Mod de preparare:

Incalzim cuptorul la 180 grade Celsius si tapetam o forma de copt cu diametrul de 20cm cu hartie de copt.

Inainte sa preparam crema, trebuie sa avem grija ca branza sa fie scursa bine.

Amestecam bine branza cu mierea (sau indulcitorul). Adaugam pe rand ouale, coaja rasa de lamaie si portocala, esenta de rom, stafidele si scortisoara (daca folosim).

Folosim o lingura de lemn sau o spatula si amestecam compozitia pana la omogenizare. Turnam amestecul de branza in forma pregatita.

Coacem pasca in cuptorul preincalzit timp de 35 minute sau pana cand incepe sa capete o crusta aurie.

Eu obisnuiesc sa nu o scot din cuptor imediat, pentru ca risca sa se lase, o tin in cuptor pana cand se raceste in mod natural. Un alt truc: in loc de zaharul pudra traditional de la final, ce ziceti de niste fulgi de cocos?

Oua umplute cu avocado

Foto: Marius Dragne