Invata cum sa refuzi un prieten fara inima stransa si fara a pune in pericol relatia

1
De Maria Dima
30 apr. 2019

Se zice ca romanii sunt singurii care se supara cand nu sunt invitati, iar atunci cand sunt chemati undeva, nu vin. Lasand gluma deoparte, cu totii ne simtim prost cand trebuie sa refuzam un prieten drag, indiferent ce motive ne impiedica sa fim acolo, langa el.

Se pare ca modul in care refuzam o invitatie ce vine din partea oamenilor apropiati are o greutate mare in ceea ce priveste viitorul prieteniei. Un studiu recent afirma ca scuzele legate de lipsa timpului sunt cele care adancesc distanta intre oameni, pe cand cele care chiar tin de elemente pe care nu le controlam direct – lipsa banilor – sunt cele care ne pot aduce mai aproape.

Niciodata nu iti vine usor sa le le zici “Nu” prietenilor, dar exista feluri in care sa sa iesi cu bine din situatia asta. Cea mai buna abordare e compasiunea manifestata direct. In alte cuvinte, trebuie sa gasesti calea de mijloc care te lasa sa vorbesti deschis si sincer pentru a-ti onora nevoile proprii, dar si pentru a arata grija pentru cel de langa. Grea treaba, nu?

Citatele mele preferate despre prietenie

Noroc ca am pregatit cele mai des intalnite situatii in care sa exersezi aceste abilitati, fara a pune in pericol relatia de prietenie.

Cand trebuie sa refuzi o invitatie

“Trebuie sa arati disponibilitate pentru persoana de langa tine, dar sa ramai de neclintit asupra hotararii”, spun trainerii specializati in comunicare. Poti sa spui ca “ti-ar placea mult sa va vedeti, dar din pacate weekendul acesta nu poti. Ce zici de weekendul viitor?” Astfel, il faci pe celalalt sa stie ca si tu iti doresti asta, insa trebuie sa-ti respecti propriile angajamente.

Daca e vorba de o cunostinta, atunci te poti folosi cu incredere de scuza lipsei de energie, si nu cea de timp, care e luata mult mai personal.

Cand nu te-ai mai vazut de mult cu cineva

Prieteniile trebuie intretinute si pentru asta avem nevoie de timp si ceva mai multa vlaga decat am vrea sa recunoastem.

Daca reincarcarea bateriilor si timpul pentru sine devin principala prioritate, cel mai bine este sa vorbesti deschis despre asta. Chiar si asa, refuzul oricarei activitati ce implica mai multi oameni o sa rezulte intr-o izolare cu efecte negative. Atata timp cand nu iti faci un obicei din a ignora nevoile prietenilor pentru a te ocupa exclusiv de ale tale, nu mi-as face probleme.

Nu tolera aceste 10 comportamente toxice din partea prietenilor

Cand prietenia se afla intr-un impas

Chiar si cele mai stranse relatii si cei care impart un tricou cu #bff intampina perioade mai putin placute. Fie ca este vorba de o cearta sau o distantare perceptibila, tot trebuie sa arati empatie.

Daca intre timp vine din partea celeilalte persoane o invitatie de a vorbi si nu iti doresti asta inca, trebuie sa fii sincera. Spune ca mai ai nevoie de ceva timp pentru ca apele sa se calmeze intre voi si promite ca dai tu un semn.

Cum iti dai seama ca prietena ta e o persoana toxica

Oricare ar fi situatia, lasa-l si pe celalalt sa stie ca prietena voastra e la fel de importanta si pentru tine, chiar daca in ultima perioada au intervenit multe altele. De multe ori, o validare ce vine din suflet aduce multa liniste celui care incearca sa impace lucrurile.

Foto: Shutterstock.com