Cum sa gatesti varza de Bruxelles ca sa fie gustoasa? 4 metode simple

varza de bruxelles
Ioana Marosan1
De Ioana Marosan
29 sept. 2018

Nu stii cum sa gatesti varza de Bruxelles ca sa fie gustoasa? Eu am incercat cele 4 metode simple si de fiecare data a iesit foarte buna. Incearca-le si tu si spune-mi cum ti s-a parut.

Varza de Bruxelles nu se bucura de o reputatie „de invidiat”. De fapt, are o reputatie atat de proasta, incat cei mai multi oameni fac tot felul de grimase atunci cand aud numele ei, pentru ca nu-si pot scoate din minte mirosul urat al verzei de Bruxelles care a fost uitata la fiert mult mai mult timp decat trebuia.

Dar nu este de vina varza de Bruxelles pentru acest lucru. De fapt, daca este gatita corect, aceasta leguma marunta, care arata ca o minge de frunze, este cu adevarat delicioasa. Are o savoare aparte si o aroma de nuca, fiind delicata dar si crocanta in acelasi timp. Secretul consta in metoda de gatire.

Daca pana acum ai mancat varza de Bruxelles doar fiarta, la aburi sau la cuptorul cu microunde este foarte posibil sa nu-ti fi placut din cauza gustului amar si al texturii lipicioase. Aceste metode de gatire nu pun in valoare zaharurile naturale pe care le contine varza de Bruxelles. Ca sa te asiguri ca obtii un gust si o aroma foarte placute, trebuie sa caramelizezi partea exterioara pana ce devine putin crocanta.

Cum sa gatesti varza de Bruxelles ca sa fie gustoasa

Iata cele 4 metode care te vor ajuta sa obtii de fiecare data varza de Bruxelles delicioasa:

Asigura-te ca varza de Bruxelles este proaspata.

Varza de Bruxelles rezista la frigider in jur de 10 zile, asa ca merita sa o cumperi proaspata. Indiferent daca este sau nu in sezon, trebuie sa te asiguri ca varza pe care o alegi are textura ferma si o culoare verde pronuntata. De obicei, verzele mai mici sunt mai dulci, iar cele mai mari sunt mai amare si aduc aminte de gustul verzei obisnuite.

Maseaza-le cu ulei.

Daca vrei sa le consumi crude, intr-o salata simpla sau cu maioneza, maseaza verzele cu putin ulei de masline. In felul acesta, frunzele de la exterior se vor inmuia la fel ca si cum ar fi fost gatite.

Gateste-le la cuptor.

Este cea mai simpla si mai buna metoda pentru a gati varza de Bruxelles. Mai intai, trebuie sa tai partea cea mai dura a cotorului si apoi sa inlaturi primul strat de frunze. Apoi, taie-le in jumatati, asezoneaza-le cu ulei de masline, sare si piper si dupa aceea gateste la cuptor timp de 15 minute, la 200 de grade Celsius, pana ce devin maronii. Vor fi crocante la exterior si moi la interior.

Gateste-le in tigaie.

Varza de Bruxelles sotata este un deliciu. Se poate carameliza la fel de bine si in cuptor. Insa, nu trebuie sa inghesui prea multe in tigaie, pentru ca se vor inmuia in loc sa se rumeneasca si, mai ales, nu le agita foarte mult in tigaie. Le poti gati alaturi de bacon pentru ca cele doua arome se completeaza reciproc de minune.

Sper ca metodele de mai sus te vor face sa mai dai o sansa acestei mici legume si ca te vei bucura de adevaratul gust ale verzei de Bruxelles.

Foto: Shutterstock.com