Atunci cand imi aleg samponul, ma asigur ca va curata bine scalpul, insa in mod delicat, fara sa usuce parul. Imi plac cele care reusesc sa si descurce, insa fara sa incarce inutil. In plus, trebuie sa recunosc ca si parfumul joaca un rol important. Imi plac acele sampoane care lasa un miros placut in par si o senzatie de prospetime care se mentine cateva zile. Parfumul parului se simte cu fiecare miscare a capului, fiecare adiere, asa ca e un detaliu pe cat de mic, pe atat de important – mai ales daca iti place sa mirosi bine tot timpul.
Am testat zeci de sampoane, iar mai jos ti le las pe cele mai parfumate (care imi lasa si parul matasos, stralucitor).
1. Honey Gloss Ceramide Therapy
Toate produsele Gisou miros atat de bine – creeaza dependenta, as putea spune. E un miros curat, bland, dar in acelasi timp gurmand, delicios. Miroase a dulce, dar e un parfum „scump”, luxos. Samponul in sine este calitativ, cremos, ofera o spuma bogata si curata parul cu blandete. Este imbogatit cu miere Mirsalehi fermentata, ceramide si AHA. Purifica si hidrateaza, echilibrand microbiomul pielii capului, pentru un par mai rezistent si mai stralucitor.
2. Davines OI Shampoo
Si produsele Davines sunt cunoscute pentru parfumul lor intens si misterios. Din nou, este un parfum luxos, asemanator cu cele de nisa, care probabil va fi pe placul multor persoane – nu am vazut decat cuvinte de lauda la adresa lui. Samponul este laptos, cremos, infuzat cu ulei hranitor de Roucou. Este perfect chiar si pentru uz zilnic. Iti va mentine parul moale, stralucitor si voluminos.
3. Ouai Detox Shampoo
Toate produsele Ouai miros foarte bine, iti recomand sa le incerci daca esti pasionata de parfumuri. Samponul Detox este unul dintre produsele lor virale, pentru ca ajuta la o curatare riguroasa a scalpului si parului, eliminand toate reziduurile si lasand parul perfect curat si neted, lucios si plin de vitalitate. Nu e necesar sa-l folosesti la fiecare spalare, ci o data la 2-3 saptamani. De asemenea, parfumul sau dulce-floral este irezistibil.
4. Elseve Glycolic Gloss
Gama Glycolic Gloss de la Elseve miroase foarte bine, desi e accesibila, iar parfumul se mentine in par pana la urmatoarea spalare. Chiar tin sa mentionez ca nu e pentru tine daca nu-ti plac parfumurile puternice. Eu il ador, imi aminteste de un parfum Lancôme. In plus, e un sampon exceptional, descurca instant, nu incarca si lasa parul neted, deosebit de lucios.
Foto: Instagram/@michelledamir

1


