De ce este buna vitamina E pentru par si cum o puteti folosi acasa?

1
De Maria-Anca Zarnescu
25 iul. 2018

Vitamina E are numeroase efecte benefice asupra parului, fiind un ingredient important din produsele sau tratamentele de beauty!

Fiecare dintre noi isi doreste sa aiba un par sanatos, stralucitor si des. Insa, uneori, acesta are nevoie de putin ajutor din partea voastra, iar un ingredient potrivit sunt vitaminele. Astazi am sa va povestesc de ce este buna vitamina E pentru par si cum o puteti folosi acasa!

In ultimele luni am auzit o multime de lucruri pozitive despre vitamina E pentru par si beneficiile acesteia. M-am gandit sa va ajut si pe voi, sa va povestesc cate ceva despre ea.

De ce este buna vitamina E pentru par?

Exista o serie de beneficii pe care vitamina E, aplicata cu regularitate, le ofera parului tau. Fie ca alegeti sa o folositi intr-o masca sau intr-un tratament pentru par, combinata cu uleiuri hranitoare, ea va va ajuta sa imbunatatiti starea de sanatate a firelor. Potrivit celor de la Healthline.com, iata cateva dintre beneficiile vitaminei E pentru par:

Vitamina E va ajuta sa preveniti caderea parului

Vitamina E poate reduce stresul oxidativ de la nivelul scalpului, iar astfel reuseste sa previna sau sa incetineasca caderea parului. Datorita proprietatilor antioxidante, vitamina E va ajuta sa mentineti scalpul sanatos. Astfel, parul devine mai puternic si incepe sa cada mai greu.

Ideala pentru un scalp uscat

De ce este buna vitamina E pentru par? Il mentine curat si sanatos, dar mai ales hidratat. Vitamina E creeaza o bariera la nivelul scalpului, ce reuseste sa il mentina mereu hidratat. Scalpul este si el tot piele si nu trebuie sa uitati ca are nevoie de hidratare.

Atunci cand scalpul nu este hidratat, apar iritatiile, cauzate in general de lipsa vitaminei E din organism. Puteti gasi vitamina E si in produsele de ingrijire pentru un scalp sanatos, despre care va povesteam intr-un articol trecut.

Va ajuta sa aveti un par sanatos si stralucitor

Vitamina E, aplicata impreuna cu un ulei pe firele de par, formeaza un strat protector. Astfel, parul capata un aspect stralucitor si devine matasos. Este ideala atunci cand parul este deteriorat, pentru ca va ajuta sa obtineti un aspect sanatos si sa va protejati mai ales varfurile despicate sau uscate.

Cum puteti folosi vitamina E in tratamentele si mastile pentru acasa

Dupa ce v-am povestit de ce este buna vitamina E pentru par, ar fi cazul sa vorbim si despre tratamentele pe care le puteti prepara chiar la voi acasa. Cei de la LiveStrong.com au recomandat urmatoarea reteta, pe care trebuie sa recunosc, am fost curioasa si am decis sa o incerc si eu:

Cum preparati si aplicati tratamentul

Folositi un sfert de cana de ulei de samburi de struguri, de seminte de morcov sau de susan. Le puteti alege in functie de nevoile parului astfel: uleiul de samburi de struguri pentru par normal, uleiul de seminte de morcov pentru par uscat si uleiul de seminte de susan pentru par gras.

Folositi continutul a doua capsule de vitamina E, pe care sa le amestecati cu uleiul potrivit parului vostru. Uleiul va ajuta vitamina E sa se raspandeasca si sa se amestece mai repede. Dupa ce cele doua ingrediente s-au amestecat, impartiti parul in patru suvite si incepeti sa aplicati amestecul de la radacina spre varfuri. Daca va doriti si un efect relaxant, puteti folosi miscari circulare de masaj la nivelul scalpului.

In cazul in care vreti ca varfurile sa fie hidratate si sa aiba un aspect sanatos, puteti aplica mai mult ulei. Cat despre timpul de actiune? Nu am gasit clar cat timp ar fi bine sa stau cu masca pe par, asa ca eu am decis sa o las sa actioneze timp de 40 de minute.

Parul meu are o mica, sau chiar mai mare problema. Radacina este una grasa, in timp ce pe lungimi parul este uscat si aspru. Asa ca, dupa ce am incercat tratamentul cu ulei de samburi de struguri, am decis sa combin uleiul de seminte de susan cu cel de seminte de morcov. Intr-o cana am amestecat vitamina E cu ulei de seminte de susan. Am folosit acest amestec pentru radacina, acolo unde parul meu este gras.

Pentru ca mi-am dorit ca varfurile si lungimile sa fie hidratate, am decis sa folosesc uleiul de seminte de morcov. Pe acesta l-am amestecat cu vitamina E si l-am aplicat pe lungimea firelor de par, punand accent pe varfuri.

La final am clatit cu apa calda pana cand am eliminat tot amestecul din par. Dupa ce l-am uscat, am observat cum acesta era vizibil mai hidratat, mai stralucitor si mai puternic.

Foto: Instagram – Jessica Stein