4 motive pentru care fondul tau de ten nu rezista toata ziua

1
De Teodora Tirca
18 oct. 2018

Un fond de ten rezistent e cheia unui look impecabil pe parcursul intregii zile, insa la fel de importanta precum formula pe care o alegi este si aplicarea. Daca fondul tau de ten nu rezista, poate e nevoie sa-ti perfectionezi tehnica.

Fardul de pleoape se estompeaza pe la ora dupa-amiezii? Un fleac. Codita eyelinerului abia se mai vede? Un fleac. Fondul de ten a disparut complet de pe obraji? Hmm… nu-i de bine. De ce? Pentru ca machiajul tau poate arata decent chiar si dupa 6-7 ore de munca atunci cand fondul de ten rezista. O baza impecabila iti confera un look ingrijit chiar daca fardul de pleoape nu mai e intact si chiar daca pe buze porti doar balsam hidratant.

Si asta pentru ca de obicei fondul de ten se estompeaza neuniform, ramanand intact pe frunte, de exemplu, si disparand complet pe obraji sau in zona maxilarului, unde poti avea nevoie de mai multa acoperire. In plus, atunci cand se “dizolva”, fondul de ten poate accentua imperfectiunile, creand acel efect de piele uscata in jurul lor.

Pentru a te bucura de rezistenta toata ziua, asigura-te ca nu faci greselile de mai jos:

1. Nu iei in considerare tipul tau de ten

Ai crede ca fondurile de ten mate, pe care scrie de obicei ca rezista 16 ore sau, mai nou, 24 de ore (nu-ti recomand sa-l porti atata timp, pielea ta are nevoie sa respire) sunt potrivite pentru oricine isi doreste rezistenta. In realitate, lucrurile nu stau asa. Pielea uscata tinde sa le absoarba, din nevoia de rehidratare, astfel ca fondul de ten dispare dupa cateva ore. In acest caz se recomanda mai degraba o formula cu finish satinat sau semi-mat, care te va ajuta sa te simti mult mai confortabil.

Pe de alta parte, tenurile grase nu-si permit neaparat sa poarte acele formule hiper-hidratante, “glowy”, pentru ca luciul se va accentua si va deveni inestetic dupa 3 ore. Alege un fond de ten mat si obtine acea stralucire moderna cu ajutorul unui iluminator cremos, aplicat doar in zone-cheie: pometi, arcade, arcul lui Cupidon.

2. Nu folosesti primer

Daca tii la rezistenta, e timpul sa te imprietenesti cu primerul. Stiu, e inca un pas care se adauga rutinei tale, insa merita sa-ti acorzi aceste cateva secunde. Primerele de aderenta ii permit fondului de ten sa se “fixeze” pe piele si sa arate impecabil toata ziua, si mai nou le gasesti si in variante glowy, nu doar matifiante. Atentie, insa, la demachiere atunci cand folosesti si primer: machiajul devine mai greu de indepartat, asa ca e musai sa te speli pe fata dupa demachiere.

3. Aplici o cantitate prea mare, prea repede

Secretul make-up artistilor este aplicarea in straturi cat mai subtiri, pentru ca fondul de ten sa fuzioneze perfect cu pielea si sa reziste mai mult. Injumatateste cantitatea pe care o folosesti de obicei, intinde un strat subtire pe toata fata estompand perfect, pana ce simti ca fondul de ten e parte din pielea ta. Apoi aplica un al doilea strat cu un buretel (doar pe zonele care au nevoie de mai multa acoperire).

4. Nu setezi cu pudra

Daca nu fixezi formula cu un strat subtire de pudra translucida, e mult mai probabil ca aceasta sa se dezintegreze dupa cateva ore, mai ales daca ai ten gras. Insa si pentru tenurile uscate este recomandata pudra, atata timp cat alegi o formula subtire, catifelata si transparenta, care nu accentueaza zonele uscate.

Bonus: Noua tehnologie de spray-uri de fixare ajuta la rezistenta fondului de ten, conferind in acelasi timp un aspect natural, nepudrat. Fie ca alegi un spray matifiant sau hidratant, iti recomand sa-l folosesti ca ultim pas, pentru o piele de portelan toata ziua.

Foto: Instagram – David Razzano