1Ghici in care categorie ma incadrez?
Da, sunt o persoana cu un istoric lung si tragic de relatii cu barbati indisponibili emotional. Barbati care raspund la mesaje eventual, care ofera suficient cat sa te tina agatata, care fac ca vulnerabilitatea sa para ceva ce poate se va intampla intr-o zi, dar cu siguranta nu azi (sau maine, sau saptamana viitoare, sau vreodata). Si multa vreme am crezut ca e doar… ghinion. O coincidenta. Un tipar nefericit, dar intamplator.
Dar, evident, nu e intamplator deloc. E programare. Si acum stiu exact de unde am invatat asta.
Afectiunea e o recompensa, nu ceva garantat
Ca orice poveste buna, si a mea incepe in copilarie. Parintii mei nu sunt si nu au fost niciodata oameni afectuosi. Stiu ca m-au iubit in felul lor, dar – cel putin la momentul respectiv – iubirea in casa noastra venea cu termeni si conditii. Nu era ceva constant, nu era ceva ce simteai in aer.
Nu ma „sufocau” cu imbratisari spontane sau cu „Te iubesc”-uri aruncate din senin. In schimb, iubirea era dozata ca o alocatie bine calculata – primita doar cand performam bine, cand eram ascultatoare, cand eram buna. Primeam laude cand luam note mari, cand eram politicoasa, cand ma conformam asteptarilor. Dar iubirea doar pentru simplul fapt ca existam? Nu facea parte din oferta.
Si, fara sa imi dau seama, am interiorizat o ecuatie foarte periculoasa:
Afectiunea nu ti se ofera pur si simplu. Trebuie sa o meriti.
Ceea ce explica de ce, ca adult, ma lipesc de barbati indisponibili emotional ca un fluture de noapte atras de un bec chior.
Placerea de a vana afectiunea (sau de ce ar fi trebuit sa devin dresoare de caini, nu psiholog amator al iubitilor mei)
Barbatii indisponibili emotional sunt o provocare. Si eu, din pacate, ador provocarile. E ceva intoxicant in ideea de a castiga afectiunea cuiva care ti-o ofera cu taraita. Pentru ca, daca reusesc sa fiu suficient de buna, daca ii arat ca merit, daca il iubesc in modul corect, poate – doar poate – o sa ma iubeasca si el inapoi.
Desigur, e un rationament complet absurd. Stiu asta. Stiu asta.
Si totusi, cand un barbat se retrage emotional, cand ma tine la distanta, cand refuza sa imi ofere ce am nevoie, instinctul meu nu e sa plec – e sa incerc mai mult. Sa fiu mai buna. Sa rezolv problema.
Pentru ca, undeva adanc in mintea mea, iubirea e inca un premiu pe care trebuie sa-l castig.
Daca nu sunt iubita, sigur e vina mea
Si cand nu primesc acea afectiune? Ma invinovatesc pe mine.
Nu ma gandesc „Tipul asta e indisponibil emotional, e problema lui.”
Ma gandesc „Nu sunt eu suficient de buna.”
Poate nu sunt destul de frumoasa, de desteapta, de interesanta. Poate am facut ceva gresit. Pentru ca, daca iubirea se castiga, atunci lipsa iubirii inseamna ca am picat testul.
Si tocmai de asta, aceste relatii sunt atat de devastatoare. Pentru ca ele intaresc exact narativul pe care l-am invatat din copilarie: iubirea e conditionata, si daca nu o primesti, e vina ta.
Efortul lent si dureros de a ma dezvata de acest tipar
Si acum? Acum, ca inteleg perfect ce se intampla, ca stiu ca problema nu e ca tot dau peste barbati indisponibili emotional, ci ca ii aleg mereu, pentru ca imi sunt familiari?
Ei bine, acum vine partea cea mai grea: sa aleg altfel.
Si e un cosmar. Pentru ca, oricat de mult urasc acest tipar, el este si singurul pe care il cunosc. Barbatii disponibili emotional – blanzi, comunicativi, stabili – nu-mi dau acea senzatie de adrenalina. Nu ma fac sa simt ca trebuie sa lupt pentru ceva. Pur si simplu… ma plac. Si asta, in mod ridicol, ma face sa ma simt inconfortabil.
Dar lucrez la asta. Pentru ca merit o iubire care mi se ofera fara retineri. Merit o iubire care nu se simte ca un examen sau ca un premiu pe care trebuie sa-l castig.
Si daca citesti asta si te regasesti in tiparul meu? Si tu o meriti.
Asa ca iata-ne aici: invatand, incet si dureros, sa facem alegeri mai bune. Si, cel mai important, sa alegem barbati care nu ne fac sa simtim ca trebuie sa dam auditie pentru iubirea lor.
FOTO: PR
