Andreea si bunica ei

Fara parintii nostri nu am fi existat asa cum nici ei, nici noi nimic nu am fi fost fara bunici. Sunt cele mai importante persoane din viata noastra si cu toate astea ajungem sa-i tratam ca pe niste “obstacole”, care ne incomodeaza.

Fara parintii nostri nu am fi existat asa cum nici ei, nici noi nimic nu am fi fost fara bunici. Sunt cele mai importante persoane din viata noastra si cu toate astea ajungem sa-i tratam ca pe niste “obstacole”, care ne incomodeaza.

Andreea si bunica ei

Bunicii vostri sunt inca in viata? Cand i-ati vizitat ultima data? Cand ati trecut pe la ei sa ii intrebati daca au paine, daca mai au bani de medicamente sau, pur si simplu, ce mai fac?
Ce mai fac bunicii vostri? Stiti? Sunteti foarte ocupati, nu-i asa? Nu aveti timp sa treceti si pe la ei, dar o sa o faceti curand… Nu acum, dar curand.
Probabil ca amanati la nesfrasit intalnire cu ei pentru ca nu sunteti constienti de cat de norocosi sunteti, de fapt! Va spun eu: sunteti cei mai norocosi! Bucurati-va de bunicii vostri cat ii mai aveti aproape pentru ca va veni o zi cand ei nu vor mai fi… si in ziua aia o sa simtiti cum moare o parte din voi.

Bunica mea a trait 97 de ani si avea una dintre cele mai moderne atitudini fata de viata

Eu am avut o bunica senzationala! A trait 97 de ani si a fost un om unic, nu am mai intalnit – si sunt sigura ca nici nu o voi face in viitor – pe nimeni ca ea! Mare parte din ceea ce sunt azi ii datorez lui Buni: ea m-a invatat intelepciunea, respectul, dragostea, intelegerea, toleranta, echilibrul, empatia, dorinta de a evolua!
Buni mi-a aratat cat de important e sa fim onesti si curajosi, cat de mult inseamna sa ii respectam pe cei din jurul nostru si sa ii tratam exact asa cum merita. Acestea sunt doar cateva dintre invatamintele pe care Buni i le-a transmis mamei, iar mama mie.

Lectiile dupa care ma ghidez

Cu atat de mult drag imi amintesc de momentele pe care le-am trait impreuna… amintirile noastre sunt insula pe care ma intorc de fiecare data cand vreau sa ma linistesc, cand imi e dor de ea, cand am nevoie de dragoste.
Ma ajuta sa stiu ca ea mi-a dat niste lectii si ma ghidez dupa regulile spuse de ea pentru ca intelepciunea oamenilor in varsta e singura care face cu adevarat lumina!
Batranii au niste valori atat de bine structurate, si-au insusit perfect discernamantul situatiilor si reusesc atat de simplu sa cearna binele de rau incat ascultandu-i nu avem decat de castigat.
Eu, de exemplu, cand Buni inca mai traia, mereu ma sfatuiam cu ea. E incredibil cand ma gandesc acum ce minte avea… la 90 de ani, era unul dintre cei mai deschisi, cei mai toleranti si mai moderni in gandire oameni din viata mea. Buni nu judeca niciodata un om dupa o singura decizie, nu se grabea sa traga concluzii si mereu cauta sa vada partea buna din situatiile prin care trecea.

Demnitatea celor singuri

Dupa aceasta intelepciune a oamenilor trecuti prin viata tanjesc si de fiecare data o regasesc atunci cand, de Craciun si de Paste, impart pachete alaturi de prietenii mei batranilor comunitari. Sunt oameni uitati de societate, dati la o parte pentru ca “nu mai sunt utili”, pentru ca “nu mai produc”. Ajugem sa impartim oamenii in niste categorii atat de meschine incat ma infurii… Cand merg la acesti oameni, nu ma bucur numai pentru ca le ducem aceste pachete, ci si pentru ca am prilejul sa ii ascult. Sa vorbesc cu ei, sa imi impartaseasca din experientele lor, din invatamintele pe care noi, oamenii moderni, le nesocotim.
Acesti oameni au o demnitate incredibila, au o putere de a trece peste greutati si de a-si pastra onoarea si buna cuviinta fantastice. Indiferent de greutatile prin care au trecut, de locul unde i-a dus viata, acesti batrani sunt mai presus de situatiile extrem de dureroase in care au ajuns pentru ca nu cersesc mila, rar se plang si niciodata nu capituleaza.
Nu pozeaza in victime – cum vad adesea ca fac oameni care chiar nu au motive reale sa se planga – si nici nu se lamenteaza! Sunt oameni demni! Astfel de lectii doar de la ei le putem lua… si cu toate astea observ de foarte multe ori cat de mult le gresim!

Lipsa de rabdare face rani

Ne tratam bunicii, batranii cu atata indiferenta, cu atata lipsa de respect incat depasim limita decentei. Ne-au crescut, ne-au educat, ne-au ajutat si cand au ajuns ei sa aiba nevoie de sprijinul nostru, ne descotorosim de ei ca de niste obiecte stricate…

Vad uneori la trecerea de pietoni o scena oribila! Din masinile lor confortabile, barbati in toata firea sau domnisoare abia iesite de pe bancile scolii se rastesc prin geamul deschis: “Hai, tataie, mai repede ca ma grabesc!”. Jignesc cu o usurinta socanta oameni batrani si neajutorati carora le e greu sa se miste… oamenii acestia tineri nu au rabdare cu durerea celor mai in varsta.
Uita ca o sa ajunga si ei batrani si bolnavi, uita ca au avut bunici care i-au mangaiat si i-au invatat sa mearga.

Va provoc sa va ganditi la cele mai frumoase amintiri pe care le aveti impreuna cu bunicii vostri. Cum se purtau cu voi, cum va luau apararea cand va certau parintii, cat de bune erau clatitele pe care vi le faceau, cum va tineau de mana cand va duceau la scoala si cum se straduiau sa va indeplineasca dorintele, cum bateau pomul de care va loviserati ca sa va impace si cum va stergeau lacrimile cand plangeati.
Mai tineti minte cu cata dragoste va strangeau in brate?
Toti acesti oameni, care v-au creat atat de multe momente de bucurie si care v-au ajutat sa deveniti ceea ce sunteti azi, sunt uitati. Si i-au uitat exact cei pe care i-au iubit cel mai mult.

Ganditi-va cum v-ati simti daca cineva v-ar fura toate amintirile pe care le aveti cu bunicii vostri. Cum ar fi fost copilaria voastra fara bunici?
Mai faceti un exercitiu: imaginati-va cum veti fi peste 30, 40 de ani. Imaginati-va ca o sa ajungeti si voi batrani, neajutorati, lipsiti de puteri si de dragoste, iar nepotii vostri va trateaza cu indiferenta, se poarta cu voi ca si cand le-ati fi o povara…
E un scenariu neplacut, asa e? Ei bine, ei, cei pe care ii grabiti cand traverseaza strada si la care va uitati urat cand va cer locul in metrou, il traiesc zi de zi!

Regula respectului

Exista societati in care oamenii traiesc pana la o varsta foarte inaintata. Batranii sunt tratati de societate cu respectul care li se cuvine: ei sunt baza, fundatia prezentului si, cum fara ei prezentul nu ar fi fost la fel, simt recunostinta si importanta pe care li le acorda tinerii!
In Japonia, de exemplu, nu exista conceptul de “pensie” – oamenii in varsta nu sunt tratati ca niste masinarii scoase din uz, ci ca niste stalpi ai societatii! Sunt implicati in foarte multe activitati, li se da in continuare atentie, iar experienta pe care au acumulat-o de-a lungul vietii nu e ignorata, ci folosita din plin, ca punct de plecare pentru foarte multe proiecte futuristice.
Cand va purtati urat cu un batran, cand va nesocotiti bunicii, cand amanati sa mergeti sa-i vedeti, cand va deranjeaza o femeie in varsta care se misca incet sau un bunic ce nu are forta sa mearga mai repede, ganditi-va ca ii aveti in fata pe cei care v-au invelit cand erati mici si va era frig. Sunt bunicii care nu va suna, ca sa nu va deranjeze, dar care au atat de mare nevoie de iubire incat mor ducandu-va dorul.