Noua calatorie din viata mea a inceput. India. A fost un zbor lung in care am reusit sa dorm, sa ma odihnesc si sa cobor cu foarte multa energie pentru a primi toate lucrurile care urmau sa se intample cu foarte mult calm, relaxare si amuzament.

Am coborat din avion, am trecut de zona de securitate, mi-am luat bagajul, am iesit si am incercat sa scot niste bani, dar surpriza!!! niciunul dintre cardurile mele nu mergea. Mi-am pastrat calmul si pana la urma am gasit o solutie pentru a schimba niste bani.

Am iesit din aeroport si m-am intalnit cu o mare de oameni, care isi asteptau oamenii dragi, iar eu a trebuit sa-mi fac loc printre ei pentru a gasi persoana care ma astepta pe mine.

Nu l-am gasit, in schimb am vazut pe cineva care ma astepta cu pasaportul meu in mana, moment in care am realizat ca-l uitasem acolo unde am schimbat banii. In cele din urma m-am intalnit cu persoana care ma astepta, dar pe langa asta am intalnit foarte mult calm, desi peste tot in jur era multa agitatie, foarte multi oameni si se auzeau multe claxoane.

In momentul in care am iesit din aeroport am realizat cat de dor imi era de India. Au trecut trei ani de zile de cand am fost aici ultima oara. Imi amintesc ca prima oara cand am aterizat aici si am calcat pamantul indian, am simtit ca ma incarc cu o energie extraordinara si mi-a sters orice urma de tristete, oboseala si orice alt sentiment sau emotie care ma incerca.

Farmecul locului – fie iubesti India, fie o urasti

Acelasi lucru s-a intamplat si acum. Inainte de a pleca nu am dormit foarte mult pentru ca am avut zborul foarte devreme si dupa 12 ore de zbor, atunci cand am aterizat, m-am simtit plina de energie. Am iesit pe strada si am recunoscut atmosfera, energia, ricsele, strazile murdare, oamenii care se incalzeau la lumina flacarilor din tomberoane.

Desi era ora 1:00 noaptea, inca se mai vedeau tot felul de oameni pe strada care isi cautau locul, caini vagabonzi, pisici, traficul era destul de agitat si se auzeau foarte multe claxoane in jur. De abia asteptam sa ajung la destinatie.

In timp ce parcurgeam o zona a Mumbaiului in care casele nu arata foarte bine mi-am amintit de oamenii care ma intrebau “De ce te duci in India? Nu ti-e frica?”!

Simt o gramada de lucruri aici, dar mai putin frica. Desi la o ora atat de tarzie in noapte (era ceasul aproximativ 2:00 dimineata) ma aflam in mijlocul Mumbaiului cu un sofer care se grabea sa ma duca cat mai repede in ashram pentru ca a doua zi dimineata sa fiu la prima ora la cursul pe care trebuia sa-l incep.

Simt o bucurie imensa pur si simplu sa ma aflu aici, fara sa ma deranjeze gunoaiele imprastiate pe strada, firmele luminoase de toate felurile, afisele care mai de care mai colorate, ricsele aranjate extrem de ordonat sau nu, cutiile in care sunt depozitate tot felul de lucruri, traficul aglomerat, gropile, cainii vagabonzi extrem de slabi, oamenii care par sa nu faca absolut nimic, murdaria care o vezi peste tot sau mirosul specific acestui loc.

Nu ma deranjeza absolut deloc, chiar le iubesc din tot sufletul pentru ca fac parte din aceasta tara si creeaza farmecul acestui loc pentru ca intr-adevar India nu este un loc in care sa mergi daca nu te simti pregatit, este un loc pe care fie il iubesti, fie il urasti. Eu una il iubesc.

Pe geamul masinii ma uitam pe strada si vedeam caini extrem de slabi care cautau in gunoaie vreo “delicatesa”, motociclete care stateau aruncate de-o parte si de alta a drumului, maghernite, antene mai mici sau mai mari, care prind cu siguranta toate canalele ce aduc in casele oamenilor filmele de la Bollywood , praf peste tot, cotloane intunecate asunse de privirea curiosilor si blocuri neterminate.

Toate aceste lucruri nu-mi produceau teama si nu-mi schimbau absolut deloc starea de spirit. Nu-mi creeaza deloc o stare de alerta, pentru ca aceasta tara mi-a oferit si o sa-mi ofere in continuare lucruri extrem de bune.

Zubir, soferul meu, imi explica faptul ca sunt foarte multi caini vagabonzi si bineinteles ca nu m-am putut abtine si l-am intrebat de vacile sfinte care erau peste tot. El mi-a spus ca intotdeauna vacile stau pe langa piete pentru ca acolo au de mancare. Nu a trecut mult timp si am vazut o vaca exact in fata unei piete.

Dupa ce am mai parcurs o portiune de drum, am trecut printr-o zona despre care Zubir imi spunea ca la 9:00 dimineata nici nu se poate trece pe acolo…daca la ora aceea traficul era destul de greoi, nici nu vreau sa-mi imaginez cum este dimineata.

Trecem printr-un alt cartier si ajungem intr-un fel de centru vechi al orasului, intr-o piata veche in care, pe langa multe tarabe si vaci stranse laolalta, erau multi oameni dormind pe jos. Zubir imi explica ca sunt foarte foarte multi oameni fara adapost, lucru pe care l-am citit si-l stiam de foarte multa vreme despre India.

India, iti place sau nu.