De ce apar starile de nervi atunci cand ne este foame, potrivit specialistilor

1
De Mia Nicolescu
18 iul. 2022

Cu siguranta ai experimentat cel putin o data sentimentul de “lesin de foame”. S-a intamplat fie pentru ca ai avut prea multa treaba la locul de munca, fie pentru ca, atentie, ti-a fost mult prea greu sa te mai ridici din pat ca sa mananci.

Se intampla tuturor, insa problema devine serioasa atunci cand senzatia de foame afecteaza starea emotionala. Exista o reclama celebra, pe care cu siguranta ai retinut-o, cu replica: “You’re not you when you’re hungry/Nu esti tu atunci cand iti este foame”. Ei bine, se pare ca exista o explicatie stiintifica pentru legatura dintre emotiile negative si senzatia de foame. O arata un nou studiu publicat in jurnalul PLOS One.

De ce iti este tot timpul foame inainte de culcare si ce ar trebui sa faci

METODA STUDIULUI

Acest studiu relativ mic (realizat initial pe un esantion de 121 de persoane si finalizat apoi, pe 64 de persoane) a cerut participantilor sa completeze un chestionar de 5 ori pe zi, timp de 21 de zile, evaluandu-si nivelul senzatiei de foame, al iritabilitatii si furiei. De asemenea, participantii au fost rugati sa ofere informatii despre starea lor emotionala, discutand despre placere si excitare (in sensul de cat de treji se simteau) in raport cu momentul in care fiecare persoana consumase ultima masa.

Autorii studiului au luat in considerare, de asemenea, statusul relatiei, indicele de masa corporala, locatia geografica, varsta si o serie de alti factori esentiali. “In plus, am adresat cateva intrebari legate de comportamentul lor alimentar in ultimele trei saptamani (frecventa meselor principale, pofta de gustari/snack-uri, alimentatia sanatoasa, senzatia de foame, senzatia de satietate)”, au explicat acestia.

9 trucuri ca sa reduci senzatia de foame cand vrei sa slabesti

CE S-A AFLAT

Descoperirea principala a studiului poate sa nu fie o surpriza majora pentru oricine care a experimentat sentimentul de “lesin de foame”: cu cat este mai lung timpul intre mese si gustari, cu atat participantii sunt mai expusi la sentimente precum furie si iritabilitate. Cu toate acestea, autorii au fost surprinsi sa constate ca foamea si excitarea nu au aratat nicio legatura vizibila, deoarece se asteptau ca foamea sa duca la o excitare crescuta (imposibilitatea de a adomi cu burta goala).

De ce se intampla asa? “Rezultatele arata ca nivelul de foame (sau nivelul de glucoza din sange) poate dezvolta sentimentele de furie si iritabilitate”, arata studiul. Pe masura ce zaharul din sange scade atunci cand nu oferi mancare organismului, acest factor provoaca o crestere a sentimentelor negative.

CUM SA EVITI SA “LESINI DE FOAME”

Desigur, cel mai bun mod prin care se poate evita ca starea de foame sa iti influenteze starea emotionala este sa asiguri organismului intre 3 si 5 mese pe zi, la program.

Petreci ore intregi pe social media zilnic? Este posibil sa ai aceasta problema medicala!

Totusi, ceea ce mananci este la fel de important pentru corpul tau ca si orele la care mananci. Este recomandat sa prioritizezi intotdeauna alimentele bogate in nutrienti, la fel si alimentele care mentin senzatia de satietate.

Merele, avocado, supa concentrata de carne, muraturile, nautul, lintea, fasolea si mazarea, ciocolata neagra, ouale, nucile, fulgii de ovaz, dar si ardeiul iute si apa sunt cateva dintre alimentele care iti potolesc foamea pentru cateva ore, bineinteles, atunci cand nu poti sa te hranesti corespunzator. Le poti lua in calcul si cand vine vorba despre o dieta pe care vrei sa o urmezi.

Foto: depositphotos.com