Astrologie: Ce limbaj al iubirii folosesti, in functie de zodia ta

1
De Maria Constantin
9 iun. 2020

Cand te afli la inceputul unei noi relatii, zodia partenerului si felul in care acesta foloseste limbajul dragostei te pot ajuta sa-l descoperi in profunzime.

In general, informatiile pe care le furnizeaza astrologia sunt la fel de usor de obtinut precum cele din aplicatiile de intalniri sau cum l-ai intreba: „Cand e ziua ta de nastere?”. Dar sa descifrezi limbajul dragostei pe care il foloseste o persoana este mai complicat, noteaza Well+Good.

Daca nu cumva faceti impreuna un test pe aceasta tema, nu ramane decat sa te bazezi pe datele astrologice: exista informatii despre limbajul dragostei pentru fiecare zodie.

Mai intai, sa intelegem ce inseamna limbajul dragostei: exista cinci limbaje ale iubirii, termen pe care Gary Chapman l-a introdus pentru prima oara in cartea lui, „The 5 Love Languages”, si care defineste modul in care simte dragostea fiecare persoana. Acestea sunt cuvintele de aprobare, timpul de calitate petrecut cu o persoana, cadourile primite, gesturile de ajutor si atingerea fizica.

Ambi Kavanaugh, astrolog si fondatoare a platformei SoulStrology, a explicat pentru Well+Good ce limbaj al dragostei este caracteristic fiecare zodii.

Berbec

„Atingerea fizica si cuvintele de aprobare sunt cele mai importante pentru Berbec”, spune Kavanaugh. „Aceasta zodie guvernata de Marte este pasionala si are nevoie de atingere fizica, dar si de cuvintele aprobatoare, pentru a-si exprima iubirea”, adauga ea.

Taur

Taurul este mare iubitor al obiectelor materiale, al lucrurilor pe care le poate atinge, detine si simti. Asta nu inseamna ca este superficial, ci mai degraba ca prefera ceea ce este real si tangibil. „Primirea de cadouri este o validare ca sunt apreciati si iubiti de partener, iar atingerea fizica e foarte importanta pentru acest semn foarte senzual”, explica Ambi Kavanaugh.

Gemeni

Gemenii sunt vorbareti. Extrem de perspicace, iti inteleg usor cuvintele. „Deloc surprinzator, cuvintele aprobatoare reprezinta limbajul dragostei pentru Gemeni, pentru ei conversatia este o forma de preludiu”, arata astrologul. „Gemenilor le place sa se conecteze la un anumit nivel intelectual. Seduceti-le mintea si inima lor va fi a voastra pentru totdeauna”, recomanda Kavanaugh.

Rac

„Racul este sensibil si ii place sa ofere si sa primeasca, asa ca partenerul tau Rac va dori sa se bucure de timp de calitate pentru a fi sigur ca este important pentru tine. De asemenea, ii place sa primeasca ceea ce ofera, asa ca gesturile de ajutor ii merg la inima si il fac sa se simta iubit”, explica experta.

Leu

„Inflacarat si pasional, limbajul dragostei unui Leu este clar bazat pe atingerea fizica – acesti parteneri au nevoie de afectiune pentru a oferi afectiune. Le plac si timpul petrecut cu partenerul, dar si cuvintele de aprobare. Leii vor sa fie iubiti in toate felurile”, spune Kavanaugh.

Fecioara

Spiritul practic al Fecioarei este pregnant in dragoste. Nativii din aceasta zodie se implica mult cand cineva face ceva pentru ei – inseamna enorm pentru aceasta zodie. „Constiincioasa Fecioara va trata gestul tau de ajutor ca pe unul romantic. Pentru aceasta zodie datoria conteaza si ii place sa i se impartaseasca ceea ce pretuieste cel mai mult”, arata astrologul.

Balanta

Recunoscuti pentru romantismul lor, cei din aceasta zodie vor cumpara o multime de buchete de trandafiri, ciocolata si sampanie. „Guvernati de Venus, cei din zodia Balanta apreciaza orice gest frumos. Pentru aceasta zodie, sa primeasca daruri este un semn al exprimarii iubirii. E o zodie sociabila careia ii place sa aiba companie si sa petreaca timp de calitate cu partenerul”, arata Ambi Kavanaugh.

Scorpion

Drumul spre inima Scorpionului trece de multe ori prin patul sau. „Deloc surprinzator, acest semn legat de sex are ca principal limbaj al dragostei atingerea fizica”, spune experta.

Sagetator

Kavanaugh spune ca aceasta zodie pretuieste cuvintele de aprobare si timpul petrecut cu iubitul. „Optimistul horoscopului care priveste mereu jumatatea plina a paharului apreciaza sa stie ca partenerul il pretuieste. Chiar daca este si hoinarul zodiacului si nu-si gaseste linistea, Sagetatorul apreciaza timpul petrecut cu persoana iubita.”

6 zodii care isi analizeaza prea mult relatia: Tot timpul despica firul in patru!

Capricorn

„Pragmatic si responsabil, Capricornul vede gesturile de ajutor ca pe o dovada de iubire a partenerului. Capricornul este atent si la lumea materiala, asa ca sa primeasca darurile pe care si le doreste este un mod de a-i cuceri inima”, spune Kavanaugh.

Varsator

„Ganditor, vorbitor si creator, Varsatorul isi deschide inima cand isi exprima ideile si cauzele care ii sunt dragi. Ei au nevoie de confirmarea persoanei iubite ca planurile lor pentru salvarea lumii si a umanitatii sunt fezabile”, arata astrologul.

Pesti

Cea mai atrasa zodie din horoscop de latura fizica, Pestii simt totul si ofera intelepciune cand sunt solicitati. E un dar si un blestem totodata, asa ca Pestii adora sa fie aproape de cei iubiti, iar din cand in cand au nevoie de atentie. „Foarte sensibili, Pestii au ca limbaj al dragostei timpul de calitate, dar si gesturile de ajutor. Pentru ei, dragostea, ca si oceanul, nu are limite”, spune Kavanaugh.

Foto: Unsplash.com