Ce sa faci cand e luna plina ca sa atragi energia pozitiva si sa ai succes, potrivit astrologilor

1
De Denisa Toma
31 ian. 2024

In lumea moderna, in care programul nostru de zi cu zi este extrem de incarcat, am devenit complet deconectati de natura. Mai mult, am uitat cat de importante erau semnele si ciclurile din natura pentru stramosii nostri, care isi ghidau vietile in functie de anotimpuri, vreme si nu in ultimul rand, fazele lunii.

In prezent, sa-ti organizezi viata in functie de fazele lunii poate parea cel putin bizar, dar astrologii sunt de parere ca putem lua in calcul cea mai spectaculoasa faza a lunii, si anume luna plina. Stralucitoare, misterioasa si invaluita in numeroase superstitii sau traditii, luna plina are o putere aparte, de care ar trebui sa profitam, sunt de parere specialistii.

Ce este luna plina, din punct de vedere astrologic?

La fiecare 28 pana la 30 de zile (cu aproximatie, pentru fiecare luna calendaristica), avem parte de o luna plina, momentul in care soarele si luna se afla in semne opuse ale zodiacului. In acest moment Pamantul se afla intre soare si luna, astfel ca din perspectiva noastra de pe Pamant, luna pare complet luminata de soare.

Care este energia unei luni pline si cat timp dureaza?

Nu trebuie sa fii astrolog ca sa iti dai seama cand este luna plina. In aceasta perioada, luna rasare imediat ce apune soarele si lumineaza intreaga noapte. Multe persoane sustin ca nu dorm bine cand este luna plina. Perioada de luna plina este cea in care suntem cel mai activi. Este o energie puternica si o perioada a extremelor, cand totul pare mai intens.

Mercur va fi retrograd de trei ori in 2024. Care sunt perioadele si cum ne afecteaza

Energia lunii pline este foarte intensa cand luna este perfect plina, dar de obicei incepe cu o zi sau doua inainte si tine pana la o saptamana dupa.

Care este semnificatia astrologica a lunii pline?

Lunile pline sunt perioade ce reprezinta punctul culminant, manifestarea si eliberarea. Cand atingem acest punct al ciclului, soarele si luna se afla la exact 180 de grade distanta in zodiac. Pentru ca soarele si luna sunt opuse, luna plina se afla in semnul opus al zodiei in care ne aflam. Astfel, daca este sezonul Varsatorului, luna plina are loc in Leu. Iar daca este sezonul Gemenilor, luna plina va fi in Sagetator, zodia sa opusa.

Calendarul lunilor pline din 2024:

24 februarie – Luna plina in Fecioara
25 martie – Luna plina in Balanta (eclipsa de luna)
23 aprilie – Luna plina in Scorpion
23 mai – Luna plina in Sagetator
21 iunie – Luna plina in Capricorn
21 iulie – Luna plina in Capricorn
19 august – Luna plina in Varsator
17 septembrie – Luna plina in Pesti (eclipsa de luna)
17 octombrie – Luna plina in Berbec
15 noiembrie – Luna plina in Taur
15 decembrie – Luna plina in Gemeni

In general, intelegerile, activitatile sau parteneriatele initiate cand este eclipsa de luna pot fi imprevizibile sau tumultuoase. Sub aceasta influenta este de preferat sa nu planifici activitati in care sa initiezi, ci unele care te ajuta sa eliberezi si sa finalizezi.

Iata ce este indicat sa faci cand este luna plina, potrivit astrologilor citati de purewow.com:

Organizeaza o petrecere

In vremurile in care nu exista electricitate, noptile cu luna plina erau cele in care puteai sta pana tarziu afara, pentru ca cerul noptii era luminat. Cei mai multi oameni au un nivel ridicat de energie cand este luna plina, astfel ca este perioada perfecta pentru socializare si distractie. Daca planuiesti o petrecere, atunci o noapte cu luna plina este momentul ideal.

Care va fi tema principala a anului 2024 pentru tine, in functie de zodia in care te-ai nascut

Mergi la o intalnire romantica

Lunile pline sunt perfecte pentru manifestare si eliberare, deci care ar putea fi un moment mai bun pentru o seara romantica? O intalnire pe luna plina va deveni garantat o seara de neuitat. Cumpara bilete la un concert sau la un meci, fa planuri pentru dans sau mergeti intr-o excursie.

Antreneaza-te

Lunile pline reprezinta punctul maxim din luna in care avem un nivel ridicat de energie. Deci daca ai avut intentia sa mergi la sala, sa participi la o competitie sportiva sau sa iti depasesti recordul de kilometri alergati, stabileste-ti asta pentru perioada cu luna plina. Si nu trebuie sa mergi la sala in mijlocul noptii. Energia lunii pline este prezenta cu cateva zile inainte de punctul maxim al lunii pline.

Fa un anunt important

Cand luna este in faza ei cea mai stralucitoare, este momentul perfect sa impartasesti o veste importanta cu restul lumii. Foloseste-te de energia lunii pline pentru a posta o poza pe Instagram cu noul tau iubit, pentru a trimite un email in care anunti planul tau de a deveni freelancer sau prin care sa-ti anunti lansarea proiectului artistic la care ai lucrat. Nivelul de energie este unul ridicat, iar vestea se va raspandi si vei avea parte de mult feedback.

Incarca-ti cristalele cu energia lunii pline

Daca iti plac ritualurile sau ai descoperit puterea cristalelor, luna plina este momentul ideal de a le „incarca”. Acest lucru inseamna sa lasi cristalul – fie ca este cuart roz, lapis lazuli sau oricare alt tip de cristal – intr-un loc in care va fi atins de lumina lunii peste noapte. De asemenea, poti sa meditezi timp de cateva momente sau sa stabilesti intentii pentru cristalul tau.

2024 este un an karmic. Ce inseamna acest lucru, potrivit astrologiei

Fa o baie relaxanta

Lunile pline sunt momente culminante, dar adesea astfel de momente aduc si unele emotii intense. Aprinde cateva lumanari, pune saruri in apa din cada, alege un playlist cu muzica de meditatie si fa o baie relaxanta, care te ajuta sa te detensionezi. Cat timp te afli in apa, poti sa stabilesti noi intentii pentru viitor sau te poti elibera de emotiile negative care te impovareaza.

Elibereaza-te de bagajul emotional si gandurile negative

Aceasta perioada a lunii este destinata eliberarii. Uneori ajungem intr-un punct maxim al unei activitati si putem realiza ca suntem de fapt nemultumiti de efortul pe care l-am depus si vrem sa schimbam cursul. Ia o foaie de hartie sau jurnalul tau si scrie toate emotiile legate de un eveniment recent care te nemultumeste, fie ca este o despartire, pierderea unui loc de munca sau un conflict in familie.

Jurnalul emotiilor, 97 de lei; shop.andreearaicu.ro

Scrie in Jurnalul Recunostintei

O metoda excelenta de a profita de energia lunii pline este sa transferi emotiile puternice in ceva palpabil. Pentru ca luna plina reprezinta varful sau punctul culminant, este si momentul perfect in care sa identifici cine si ce te ajuta si te sustine in activitatile si planurile tale curente. Daca te afli intr-o etapa proasta, aceasta practica te va ajuta sa scapi de energia negativa si sa te concentrezi pe lucrurile pentru care esti recunoscatoare.

Foto: depositphotos.com