Nicio planeta nu va mai fi in retrograd pentru urmatoarele cateva luni: acum e momentul sa ceri ceea ce vrei de la Univers!

1
De Maria Constantin
5 feb. 2023

Daca cumva nu ai observat, primele saptamani din 2023 n-au fost tocmai bune. Am inceput anul nu cu una, ci cu trei planete retrograde: Mercur, Marte si Venus. Vestea buna e ca orizontul se limpezeste.

Miscarile retrograde se produc atunci cand o planeta trece pe langa Pamant in calatoria sa in jurul Soarelui si provoaca o perturbare care se poate manifesta in diferite zone ale vietii noastre, in functie de planeta aflata intr-o evolutie retrograda.

Mercur retrograd interfereaza cu comunicarea si informarea, de exemplu, in timp ce Marte retrograd interfereaza cu actiunea si impulsul, iar Uranus are legatura cu schimbarea brusca si cu inovatia radicala la un nivel mai degraba intern decat unul extern.

Si acum vestea buna: am iesit din perioadele retrograde ale lui Mercur si Marte si, odata ce Uranus si-a incheiat aceasta evolutie pe 22 ianuarie, dupa cinci luni, nu va mai fi nicio planeta retrograda pana pe 21 aprilie, scrie Mind Body Green.

Iar asta, spun astrologii, e un motiv pentru a sarbatori.

5 aspecte astrologice din 2023 care te afecteaza direct. Urmeaza o avalansa de emotii!

Bun, nu vor mai fi planete retrograde in urmatoarele luni, dar de ce e important acest lucru? In primul rand, asta inseamna ca temele si zonele vietii pe care fiecare planeta le guverneaza vor avansa cu toata puterea, in loc sa ne impiedice progresul.

Iar potrivit gemenelor Ophira si Tali Edut, cunoscute drept AstroTwins, ii putem multumi lui Uranus care se deplaseaza direct prin Taur pentru un pic de impuls pe plan financiar. „Planurile legate de munca si bani ar putea sa prinda iar viteza – fiti pregatiti!”, scriu astrologii citati.

In plus, Jupiter (planeta expansiunii, norocului si abundentei) se afla in Berbec pana pe 16 mai. Dupa cum explica AstroTwins, asta inseamna ca primesti toata permisiunea planetara de care ai nevoie pentru a te bucura de succes.

Asadar, daca rezolutia ta de Anul Nou nu a inceput cu dreptul, nu-ti face griji! De fapt, astrologii spun ca primele saptamani din ianuarie ar fi trebuit folosite mai mult pentru evaluarea optiunilor. Odata ce toate planetele sunt directe, poti sa-ti alegi cu incredere obiectivele din 2023 si sa te apuci de treaba, arata acestia.

Foto: Freepik.com