Cel mai greu si cel mai frumos an din viata mea

business andreea raicu
1
De Andreea Raicu
18 iul. 2019

Azi, de ziua mea, se implineste un an de la relansarea site-ului andreearaicu.ro si trebuie sa recunosc ca aceste 12 luni au fost cu adevarat intense si pline de provocari incredibile. Cel mai important lucru insa? M-au ajutat sa cresc cat nu am facut-o in ultimii 10 ani.

In urma cu un an relansam site-ul si chiar business-ul Andreea Raicu de la zero. O companie noua, un sediu nou, o echipa noua, un site nou. Marturisesc ca a fost cea mai mare provocare profesionala pe care am avut-o pana in acest moment in viata mea.

Am ales sa reconstruiesc un business din temelie, de data aceasta fara sa mai fiu intr-un parteneriat, sa il construiesc pas cu pas, dupa chipul si asemanarea mea, cu valorile mele si intr-o nota mult mai personala.

A fost un maraton incredibil, in care am muncit in mod sustinut mai mult decat am facut-o vreodata, in care am invatat enorm in fiecare moment, atat la birou, cat si la cursurile de business coaching pe care le-am urmat.

Am invatat despre site-uri, finante, bugete, strategii, dezvoltare, marketing, implementare si multe altele, asa cum nu am facut-o pana acum. Am trecut prin toate departamentele si am inteles cum se face fiecare lucru ca sa invat ce presupune si cat timp ia si de ce resurse este nevoie pentru a le duce la bun sfarsit.

Am invatat de la fiecare om cat am putut de mult si am muncit zi si noapte ca sa ajung acolo unde mi-am dorit. Bineinteles ca nu as fi putut sa fac acest lucru fara o echipa de oameni incredibil de buni si dedicati, pe care i-am simtit alaturi de mine in fiecare moment. Si carora le sunt multumesc si le sunt extrem de recunoscatoare. 

Ceea ce am construit in ultimul an este efortul sustinut si munca unei echipe minunate, care a facut ca lucrurile sa iasa asa cum ne-am dorit de la inceput. A fost o calatorie din care am invatat impreuna enorm si simt sa va impartasesc din lucrurile noi pe care le-a invatat ca antreprenor, dar si din cele pe care le stiam.

E esential iti placa si sa crezi in ceea ce faci

E vital sa iti placa ce faci, sa te bucure, sa simti ca e bun atat pentru tine, cat si pentru cei din jur. Am inteles cat de important este sa te intrebi de ce faci ceea ce faci. E pentru ca iti place sau pentru ca e la moda sau pentru ca ceilalti o fac? Daca raspunsul nu este prima varianta, iti pierzi vremea si energia degeaba si la un moment dat te vei plictisi.

Daca nu crezi cu toata taria in produsul tau, in munca ta, in timp totul va deveni greu, iti va lua in loc sa iti dea energie, te va consuma si extenua. Eu cred in ceea ce fac si ma bucur in fiecare zi de munca mea, indiferent de provocarile cu care ma intalnesc pentru ca am inteles ca sunt absolut normale atunci cand alegi sa devii antreprenor.

Cu determinare si munca poti ajunge oriunde

Stiu ca pare usor de zis si greu de facut si chiar asa este, dar partea buna e ca este cat se poate de adevarat. Daca iti stabilesti o tinta, deadline-uri, muncesti mult si te concentrezi doar pe ceea ce vrei sa faci, iti spun din proprie experienta ca se poate. Stiu ca e mult mai simplu sa te plangi, sa renunti, sa faci altceva, sa dai cu toate de pamant cand nu mai poti (mie mi-a venit sa o fac de multe ori) dar la final crede-ma ca satisfactia e incredibila, iar increderea pe care o capeti in tine depaseste cote la care nici macar nu te-ai gandit. 

In business rabdarea este vitala

Rabdarea nu a fost niciodata neaparat punctul meu forte. Eram obisnuita sa am lucrurile acum, sa vad rezulate acum, dar intr-un business nu e chiar asa. Ai nevoie de timp si multa rabdare sa alegi semintele, sa le plantezi si sa sa te uiti la ele in timp ce cresc si apoi sa vezi rezulatele. Deloc usor in secolul vitezei, dar nu imposibil.

Oamenii de care te inconjori sunt cel mai important aliat cu care mergi la drum

Oamenii cu care lucrezi sunt una dintre cele mai importante valori dintr-o companie, pentru ca nu poti face nimic de unul singur. E o iluzie sa crezi asta. De aceea e important sa ai oameni care cred in ceea ce faci, care impartasesc atat valorile tale, cat si ale companiei.

E vital sa ii cunosti bine, sa stii ce le place, dar mai ales ce nu le place, ce nevoi au si cum se simt si sa ii implici in activitati si proiecte care le plac. Tocmai de aceea mi-am dorit si un birou care sa aiba o atmosera mai mult de casa, in care sa ne simtim relaxati si unde sa venim cu placere. Oamenii fericiti sunt mult mai creativi si productivi.

Odihna si pauze sunt vitale

Oricat de mult as vrea sa muncesc si sa fiu cat mai productiva, nu pot sa o fac daca sunt obosita si extenuata emotional. Cand te implici in prea multe in acelasi timp – citesti contracte, faci strategii, fugi la intalniri, prezentari, sedinte – creierul tau nu mai functioneaza la cote maxime. Are nevoie de pauze, asa ca somnul, zilele departe de munca sau tehnologie, meditatia – oricat ar parea ca-ti manaca timp si te incetinesc – iti dau si timp si te fac si mai productiv. Ai nevoie sa te incarci ca sa poti functiona.

Chiar si atunci cand crezi ca nu mai exista nicio varianta, ea apare 

Tu stii ce stii, dar nu stii ce nu stii. Prima data cand am auzit aceasta fraza, nu am inteles exact la ce se refera, dar viata mi-a aratat cat este de adevarata. Ne atasam de idei, de lucruri cunoscute, de felul in care stim sa functionam pentru ca am mai trecut prin experientele respective. Ne blocam in ele si nu lasam loc de ceva nou, necunoscut noua, dar care ar putea sa ne aduca ceva incredibil.

In momentele in care m-am simtit blocata, fara vreo iesire sau vreun raspuns, si am asteptat fara sa mai vreau sa controlez nimic, a aparut mereu ceva la care nu m-as fi asteptat niciodata, ceva la care nu m-as fi gandit si care a rezolvat situatia.

Rugaciunea

M-a intrebat multa lume daca ma rog, dar am ales sa nu vorbesc prea mult despre subiectul acesta pentru ca il consider ceva intim. Insa pentru ca rugaciunea este foarte importanta pentru mine si m-a ajuatat mult in ultima vreme, mai ales in perioadele intense, pot spune ca nu pot sa imi imaginez cum as fi putut sa trec peste multe momente grele fara rugaciune. Cumva, in momentele grele, care par fara iesire, este singurul lucru de care eu am simtit ca ma pot agata.

Inoveaza si fa lucruri de care ti-e frica

La noi in birou este un citat pe care il voi purta mereu cu mine: „If your dreams don’t scare you, they are not big enough.” Crescuta cu o dorinta incredibila a perfectionismului, mi-a fost mereu frica de lucrurile noi, de drumul nebatatorit. Pe de alta parte, daca ramai in acelasi loc caldut cu care te-ai obisnuit, acolo vei ramane toata viata, frustrat si nefericit, uitandu-te la ceilalti de pe margine.

Ori de cate ori simt frica instalandu-se in corp atunci cand mi se propune ceva nou, strang din dinti si spun DA pentru ca stiu ca doar curajul aduce cele mai bune lucruri, cel putin asa a fost in cazul meu. Cu cat am iesit mai mult din zona de confort, cu atat succesul a fost mai mare.

Bucura-te si fii recunoscator in fiecare moment

E usor sa fii recunoscator cand lucrurile merg bine, dar eu cred ca secretul este sa te concentrezi pe partile pozitive si cand nu prea iti iese ce ti-ai propus. E important sa ai puterea sa vezi lucrurile bune chiar si cand nu este totul roz, bineinteles fara sa igonori realitatea cu un pozitivism nerealist. Plus ca viata ar trebui sa fie relaxata, sa nu mai luam totul atat de in serios si sa ne bucuram de tot ce avem. 

Cred ca mai sunt multe lucruri pe care le-am invatat in acest an, dar acestea sunt cele care mi-au venit in minte acum.

Vreau sa va multumesc voua ca faceti parte din comunitatea noastra, ca ne inspirati, ne dati energie si ne motivati sa fim mai buni in fiecare zi. Pentru ca NOI suntem aici datorita VOUA si de la voi eu imi iau energie si putere in momentele grele. Va sunt recunoscatoare pentru increderea pe care ne-o acordati in fiecare moment in care alegeti sa interactionati atat cu noi, cat si cu tot ceea ce facem.

Foto: Alex Rosieanu