1Concurenta la facultatile de jurnalism e foarte mare. Aceasta facultate e astazi cum era Medicina in trecut. Multi tineri insa au o perceptie oarecum deformata pentru ca pun semnul egal intre a fi absolvent de jurnalism si a fi prezentator TV. Si nu e tocmai asa!
Vorbesc din experienta. Am sa va spun cum am ajuns eu in aceasta lume pentru ca e vorba, de fapt, de o lectie de viata.
De cele mai multe ori nu studiile ne decid cariera, ci puterea de a spune “Nu!”atunci cand toata lumea, inclusiv familia, spune “Da!”.
A fi rebel inseamna a avea curaj sa-ti aperi visele
Cand ma intreaba cineva de ce am ajuns sa lucrez in televiziune, cel mai des imi vine sa spun: “Pentru ca am fost un copil rebel!” Multa vreme nu as fi folosit acest cuvant.
In societatea noastra rebeliunea e perceputa ca un termen negativ. “E rebel, nu vrea sa faca ce i se spune!”.
Dar de ce e asta un lucru rau? Eu sunt convinsa, de fapt, ca a fi rebel e o calitate: e nevoie de o personalitate foarte puternica ce iti permite sa iti urmezi visele, sa lupti pentru pasiunile tale chiar daca familia, prietenii, societatea te indeamna sa faci “ce trebuie” nu “ce vrei”.
Copil cu personalitate
Ati spune despre mine ca am fost un copil rebel? Am fost, sa stiti! Parintii mei mi-au oferit o copilarie plina de dragoste si siguranta, am simtit mereu ca ma iubesc foarte mult si s-au ingrijit sa am o educatie sanatoasa, sa-mi insufle valori autentice si sa ma protejeze.
Le-am fost mereu recunoscatoare pentru tot ce au facut pentru mine, dar va spun sincer ca am avut si momente cand binele pe care mi-l doream eu nu corespundea cu binele de care credeau ei ca am nevoie.
Tata a fost inginer electronist. Mama e de formatie umanista. De mica mi-au placut limbile straine – mama, care e stewardesa, mi-a vorbit mereu in engleza pentru ca stia cat de important e ca un copil sa auda o limba straina inca de la o varsta frageda; o invata imediat!- dar eram si foarte tehnica. Inca sunt, prietenii ma mai numesc din cand in cand “minitehnicus”!
Planul cel mare al tatalui meu era sa ajung inginer electronist. Ce amintiri… Ma intreb uneori cum ar fi fost viata mea daca nu as fi avut curajul sa lupt pentru visul meu… care era altul decat al lui.
La scoala a fost cum a fost, imi placea si matematica, imi placeau si limba romana, engleza si franceza, impacam practic si mostenirea de la mama si pe cea de la tata. Dar cand a venit timpul pentru admiterea la liceu… ei bine, atunci s-a razvratit Andreea!
Profesoara la tara, singura intre straini
Tata sustinea sus si tare ca trebuie sa urmez un liceu cu profil real, eu ma tineam cu dintii de decizia mea de a merge la uman, iar mama ne incuraja cand pe unul, cand pe altul, ca sa nu ne supere pe nici unul dintre noi ?
Eu visam ca dupa liceu sa devin studenta la Facultatea de litere, iar tata nu rata niciodata ocazia sa-mi creioneze viitorul: dupa absolvire urma sa fiu profesoara la o scoala din provincie, departe de ei! De neconceput!
Eu insa nu eram dispusa sa renunt la pasiunea mea si pace, dar nici nu aveam independenta de a face chiar doar ce ma taia capul. Asa ca, pana la urma, nu am facut nici ca el, nici ca mine! Am reusit sa gasesc o cale de mijloc: liceul economic!
Nu era prea cunoscut la mine la scoala acest liceu, dar dupa ce am cercetat eu cum stau lucrurile mi-am dat seama ca pot sa impact si capra, si varza: era o scoala cu profil real, dar avea si ore de limbi straine. Cand am dat admiterea am luat-o cu mine si pe colega mea de banca din scoala generala, care era tot intre ciocan si nicovala! Macar sa fim doua!
Mandria din spatele ingrijorarii
Gestul meu a fost privit ca un act de razvratire in familie, dar vedeam oarecum si un soi de mandrie in ochii parintilor pentru ca realizau ca au un copil ambitios. Adevarul e ca nu am gresit deloc cu liceul pe care mi l-am ales. Mi-a placut foarte mult si m-am ales si cu o “calificare profesionala” (ce pompos suna! ? ) de profil real.
Ceea ce m-a salvat insa si m-a ajutat ca intr-un final sa imi indeplinesc visul din copilarie si sa dau admitere la Facultatea de Limbi Straine a fost intrarea in lumea modei! Inca din liceu am devenit model si am inceput sa castig proprii mei bani.
A fost o mare realizare pentru mine, dar si pentru familia mea pentru ca au inteles cu totii ca eu pot fi fericita doar daca fac ceea ce imi doresc, nu ceea ce imi spun sabloanele sociale sa fac.
Ca sa imi dovedesc si sa le arat ca pot face din visul meu o cariera am amanat admiterea la facultate. Ma tot indepartam de inginera electronista care se presupunea ca voi fi si nu-mi parea rau!
Visul implinit
Apoi, dupa ce deja eram “veterana” in modelling si primisem mai multe job-uri in afara tarii, am inceput sa colaborez cu Janine si la putina vreme am ajuns sa lucrez la Pro TV. Abia atunci am dat admitere la Facultatea de Limbi Straine! Deja eram un om in toata firea si puteam sa iau exact deciziile pe care mi le doream.
Nu am uitat nicio clipa ce voiam cu adevarat! Dar pentru asta a trebuit sa fiu un copil rebel. A trebuit sa-i infrunt pe parintii mei. A trebuit sa gasesc cai de mijloc – cum a fost liceul economic – ca sa imi dau ragaz sa aflu exact ce mi se potriveste.
Nu am crezut niciodata in retete universal valabile, nu am fost in competitie cu colegii mei de generatie si nici nu am avut scopuri de dovedit celorlalti. Singura careia ii eram datoare eram eu insami! Nu am fost niciodata dispusa sa-mi negiciez libertatea de a face ce-mi doresc si nici nu m-am tradat.
CEO dat jos din biroul de sticla
Uitati-va in jur: sunt atat de multi corporatisti care dupa ani si ani de munca asidua renunta la posturi de conducere, cu masina la scara, bonusuri de Craciun si Paste, team-building-uri in Caraibe si pensii private si isi deschid un restaurant!
Sunt oameni care au muncit ani intregi in birouri de sticla si brusc isi dau demisia si se apuca de alergat, de gatit, de olarit sau isi pun pe picioare un padoc.
Sunt oameni care nu mai pot sa se minta. Sunt oameni care nu au avut curaj in trecut, dar care vor sa aiba curaj pentru viitor. Sunt oameni care isi urmeaza pasiunea, care se uita senini in ochii celor care se mira cum de au lasat certitudinea si predictibilitatea unui job proslavit de societate pentru surprizele unui trai bazat pe placere, nu pe obligatii.
Stiti, cred ca nu putem trai ceea ce nu ne putem imagina. Daca voi insiva nu va puteti vedea viitorul intr-un anume fel, asa cum parintii vostri vi-l viseaza, cum credeti ca il veti putea suporta? Veti spune ca nu e asa de usor, pentru ca un job, oricare ar fi el, inseamna un salariu si fara salariu nu se poate trai. Dar cu vise moarte se poate trai?
Puteti face o cariera intr-un domeniu care nu va atrage pentru ca acolo zice lumea ca se castiga bine. Dar traieste lumea in locul vostru? Duce ea povara serilor de duminica otravite de gandul ca luni trebuie sa va duceti iar la un serviciu care nu va face fericiti? Daca vreti un serviciu faceti-va un serviciu si ascultati-va instinctual.
Ascultati-va inima! Tot ce facem din pasiune va reusi! Mai devreme sau mai tarziu va veti felicita ca ati avut curaj sa va luati soara in maini si sa decideti singuri viitorul. Fiti rebeli! Razvratiti-va, luptati pentru ceea ce va place. Eu nu am putut niciodata sa-mi imaginez cum ar fi sa fiu inginer elecronist si nu am niciun regret. Nu va fie teama!
