Cum raman calma si relaxata in aceasta perioada grea

coronavirus sanatate mentala
Avatar1
De Andreea Raicu
13 mart. 2020

Inteleg de ce foarte multi oameni lupta in aceste momente si cu anxietatea, stresul si disconfortul emotional. E greu sa nu te sperii si sa nu te panichezi in vremuri de mare instabilitate, in care simti ca nu ai deloc controlul.

Dar la fel cum avem grija de noi din punct de vedere fizic, spalandu-ne des pe maini si intarindu-ne imunitatea, la fel ar trebui sa facem si cu sanatatea noastra mentala, care si ea are mult de suferit in aceasta perioada. In plus, poate nu stiai dar exista o legatura foarte stransa intre cele doua, astfel incat atunci cand una are de suferit, si cealalta isi pierde echilibrul.

Cum asa? E simplu! Atunci cand esti foarte stresat sau te lupti cu o anxietate acuta, profunda, organismul elimina cortizol, un hormon care te face mai vulnerabil in fata virusilor pentru ca-ti slabeste sistemul imunitar. Da, sanatatea noastra mentala e la fel de importanta in aceste momente ca si cea fizica.

Iar daca de partea fizica te-ai ocupat – te speli pe maini cu regularitate, ai mereu cu tine un dezinfectant, nu iesi in locuri aglomerate si iei vitamina C si D pentru a-ti intari sistemul imunitar – pe cea mentala in ce moduri o ajuti? Sau ai lasat-o complet de izbeliste? Pe ea cu ce o „dezinfectezi”?

Hai sa-ti spun ce fac eu, poate te ajuta.

In primul rand, incerc sa vad imaginea de ansamblu. Desi e rezonabil sa fim ingrijorati in legatura cu aceasta pandemie de Coronavirus, e important sa nu uitam ca experti din lumea intreaga muncesc din greu pentru a limita raspandirea virusului, pentru a-i trata pe cei afectati si pentru a dezvolta un vaccin cat mai curand posibil.

Apoi, incerc sa nu ma expun la un volum prea mare de informatii negative si scenarii panicarde, pentru ca nu ar face decat sa-mi exacerbeze anxietatea. Ma informez, evident, dar doar din surse sigure, credibile.

De asemenea, incerc sa-mi mentin pe cat posibil o rutina normala, obisnuita. Tin legatura cu prietenii si familia, mananc bine si ma mentin activa. Dar cred ca cel mai mult ma ajuta in aceste momente meditatia. Ma calmeaza, ma echilibreaza emotional, ma ancoreaza si imi elimina galagia din cap si din suflet.

Eu incerc sa meditez de regula aproape in fiecare zi, desi nu imi iese intotdeauna. Dar in aceasta perioada chiar mi-am facut o prioritate din a medita inainte de culcare, ca sa ma asigur ca dorm bine si ma odihnesc (atentie, si calitatea somnului iti poate influenta in bine sau in rau sistemul imunitar).

Intotdeauna meditez si dimineata, imediat ce ma trezesc, inainte de a deschide televizorul pe canalele de stiri. Am observat ca ma ajuta sa vad mai calm lucrurile, cu mai multa liniste.

Daca vrei sa incerci si tu sa meditezi – si iti recomand sa o faci – te invit sa accesezi programul meu de 28 de meditatii ghidate. Impreuna vom porni in aceasta calatorie catre mai mult echilibru mental si emotional si eu voi fi acolo sa te indrum.

Sanatate iti doresc… din toate punctele de vedere ­čÖé

Foto: Alex Rosieanu