5 semne clare ca nu te consideri inca suficient de buna

1
De Irina Constantin
7 mai 2022

Lucrezi constant cu tine insati si vrei sa devii cea mai buna versiune a ta?

Uneori, procesul de dezvoltare personala poate ascunde, de fapt, o lipsa totala de incredere in sine. Ba chiar poti identifica mici semne ca nu te consideri suficienta, oricat de mult ai incerca sa devii acea versiune ideala. Iata care sunt acestea!

5 semne ca nu te consideri suficienta, chiar daca ai evoluat enorm:

1. Te compari constant cu alte persoane

Chiar daca stii, in teorie, ca nu este deloc sanatos si productiv sa te compari cu altii, continui sa o faci constant. Iti masori succesul cu succesul colegei tale, te critici pentru ca nu ai rezultate la fel de bune la sala ca prietena ta si asa mai departe. Toate aceste comparatii „inocente” iti arata, de fapt, ca nu esti multumita de tine si nu consideri ca esti suficienta.

2. Te concentrezi foarte mult pe orice critica iti este adresata, dar ignori complimentele

Cineva ti-a spus ca puteai face mai bine acel task? Vei tine minte acest lucru toata saptamana, vei plange si te vei pune la zid pentru ca nu ai dat tot ce se putea.

Altcineva ti-a zis ca ai venit cu o idee excelenta pentru un alt proiect? Ii multumesti in treacat si nici macar nu crezi ca meriti pe deplin complimentul. In fond, a fost o idee banala, la care se putea gandi oricine.

Daca te identifici cu situatiile de mai sus, e un semn clar ca perceptia ta de sine nu este la cele mai inalte cote.

Cea mai buna dieta pentru tine, in functie de zodia in care te-ai nascut

3. Crezi in perfectiune

Cand cineva afirma ca perfectiunea nu exista, ai o reactie emotionala puternica si tendinta sa il/o corectezi. Crezi in perfectiune si nu doar atat. Vrei sa o atingi cu orice pret! Este un semn clar ca, oricat de departe ai ajunge, inca vei considera ca nu esti suficienta atat timp cat nu esti perfecta. Iar cum perfectiunea chiar este imposibila, te vei judeca la nesfarsit.

4. Gasesti mereu ceva la care sa lucrezi

Mergi la terapie, citesti carti self help, participi la ateliere de dezvoltare personala, ai un coach si o agenda mereu incarcata. Sub iluzia dezvoltarii personale continue, nu reusesti niciodata sa te relaxezi si sa te bucuri, pur si simplu, de viata. Intotdeauna ai ceva de reparat, de vindecat si de imbunatatit la tine.

5. Incerci sa te transformi in cea mai buna versiune a ta cu forta

Exista o diferenta uriasa intre a te autodepasi cu blandete, acceptare si rabdare si a te impinge violent catre evolutie. Daca iti vorbesti foarte urat tie insati si te impingi cu forta spre „bine”, este clar ca nu te consideri suficienta. Ba mai mult, crezi ca prin violenta te poti schimba in bine, ceea ce este o greseala majora.

Daca iti doresti cu adevarat sa evoluezi, este recomandat sa iei pauze pe drum. Este in regula sa te accepti si sa te iubesti exact asa cum esti, imperfecta, in momentul prezent. Ai suficient timp sa devii din ce in ce mai buna!

Foto: Unsplash.com