25 de trucuri simple pentru o casnicie fericita

Teodora Tirca1
De Teodora Tirca
12 ian. 2019

Daca esti casatorita sau urmeaza sa faci pasul cel mare in viitorul apropiat, n-ar strica sa arunci un ochi peste aceste mici recomandari. Sunt pe cat de simple, pe atat de folositoare pentru o casnicie sau o relatie fericita.

Pasiunea e importanta, dar trebuie sa acceptam ca lucrurile nu se intampla ca in basme sau in filmele romantice: fara comunicare, compromis, intelegere si rabdare, un cuplu nu va supravietui, oricat de multe scantei ar fi la mijloc.

Cei doi nu ar reusi decat sa creeze un „du-te, vino” toxic, din care in cele din urma vor dori sa scape. Si e atat de usor sa transformi o relatie frumoasa de iubire intr-una toxica, care iti rapeste energia, cheful de viata si increderea in tine.

De aceea, m-am gandit sa-ti vobesc despre micile trucuri „furate” de la oamenii casatoriti de ani de zile, care reusesc, cumva, sa-si aleaga partenerul in fiecare zi, in ciuda obstacolelor pe care viata le pune in cale.

1. Aveti „locul vostru preferat”

Sa aveti un loc special, unde mergeti atunci cand sunteti intr-o dispozitie romantica sau cand vreti sa va protejati de tumultul zilelor stresante, va face conexiunea voastra si mai puternica. Aici veti crea amintiri puternice impreuna, care va vor lega pentru totdeauna.

2. Nu uitati de maniere

E foarte usor sa uitam sa vorbim frumos cu partenerul nostru dupa cativa ani de casnicie, insa terapeutii de cuplu sunt de parere ca prima regula ar fi sa nu renuntati la expresiile de protocol, precum „te rog” si „multumesc”. Poate unora li se par ridicole, dar adevarul e ca acestea mentin respectul dintre cei doi parteneri.

3. Fii de acord sa nu fii de acord

Atunci cand te indragostesti, traiesti cu iluzia ca tu si partenerul tau sunteti perfect compatibili si, deci, sunteti de acord in toate privintele. Dupa ani de convietuit, lucrurile se schimba, dar asta nu inseamna ca nu va potriviti. Pur si simplu trebuie sa acceptati faptul ca nu puteti fi de acord in unele privinte. Ajuta mai mult decat sa va contraziceti constant pe aceleasi teme.

4. Crezi in relatia voastra

Orice cuplu intampina probleme, important e sa crezi ca voi doi veti reusi sa treceti peste orice, in loc sa te descurajezi de la cel mai mic obstacol. Doar crezand din tot sufletul ca sunteti facuti unul pentru celalalt vei avea puterea de a ierta sau de a-ti arata vulnerabilitatea.

5. Ofera-i ultima felie de placinta

In viata de cuplu este vorba despre a imparti totul: momente bune, momente de disperare, portia aceea de sushi sau sarcinile ce tin de gospodarie. Da dovada de altruim oferindu-i lui ultima bucatica din desertul pe care il savurati. E posibil sa refuze, insa gestul ii va aminti cat de important este sa lase deoparte egoismul.

6. Continuati sa-l impresionati pe celalalt

Singura modalitate de a ramane femeia de care s-a indragostit este sa continui sa fii tu insati. Nu ratati ocazia de a va imbraca frumos unul pentru celalalt, de a iesi in oras si de a vorbi despre filme sau carti.

7. Petreceti timp cu un alt cuplu

Sa luati contact si cu alti oameni care lupta pentru o relatie frumoasa si implinita va ajuta sa credeti si mai mult in voi. In orice caz, e important sa continuati sa socializati.

8. Spuneti cuvintele magice

Cuvintele cu puteri magice, precum „Imi pare rau” sau „Te iert” trebuie sa faca parte din relatia voastra. Poti preveni atat de multe conflicte majore spunandu-le, incat nu merita sa fii ranchiunoasa.

9. Impartasiti valori

E adevarat ca extremele se atrag, insa rareori fac echipa buna pentru tot restul vietii. E important sa imparatasiti valori esentiale in ceea ce priveste lumea in general, astfel incat sa construiti impreuna un loc mai bun.

10. Creati-va ritualuri care va fac fericiti

Sa aveti ritualurile voastre – plimbarile de duminica dupa-amiaza, vacanta cu care va sarbatoriti aniversarea, masa la restaurantul preferat o data pe saptamana – va imbogateste relatia, aducandu-va mai aproape.

11. Scrieti-va biletele de dragoste

Nu e nevoie de pagini intregi, ci de cateva cuvinte frumoase care sa-i aminteasca celuilalt ca e iubit si apreciat. Acest mic detaliu va poate salva relatia.

12. Tratati-l pe celalalt cu compasiune

Compasiunea e probabil cea mai importanta calitate pe care o puteti dezvolta. Unii parteneri ajung sa-si spuna lucruri oribile, sa se considere superiori celuilalt, sa-si doreasca sa-l vada la pamant. Acest comportament toxic nu va ajuta pe nimeni. Chiar si atunci cand aveti conflicte, aratati-va compasiune si rabdare, vorbind frumos, fara sa ridicati tonul.

13. Nu va ignorati aniversarile

Unii ar spune ca aniversarile sunt prea siropoase, insa adevarul e ca ele sunt un pretext pentru a va rasfata unul pe celalalt, iar acest lucru va aduce si mai multa iubire. Faceti ceva special: o vacanta, o cina romantica, un mic cadou.

14. Inramati o fotografie cu voi doi

Nu pe cea de nunta, ci mai degraba una dintr-o vacanta palpitanta sau alt eveniment care v-a adus placere. Va fi dovada amintirilor frumoase pe care le-ati creat impreuna.

15. Sarutati-va inainte de a pleca la serviciu

Pe amandoi va asteapta zile agitate si aglomerate la serviciu – un sarut afectuos va aminteste ca puteti conta unul pe celalalt.

16. Complimentati-va in public

Spuneti lucruri frumoase despre celalalt atunci cand iesiti cu alti oameni. E important sa aratati cat de mandri sunteti de partenerul vostru – asa il ajutati sa creasca si sa construiasca lucruri marete. In plus, e un detaliu care mentine pasiunea vie.

17. Nu uitati sa radeti

Rasul e minunat, va ajuta sa faceti mai bine fata momentelor stresante si sa eliminati tensiunea. Continuati sa spuneti glume, trimiteti-va meme-uri amuzante sau faceti un maraton de comedii.

18. Petreceti timp singuri

Oricat de importante ar fi momentele pe care le petreceti impreuna, e la fel de esential sa luati distanta uneori. Orice persoana are nevoie de spatiu din cand in cand, asa ca alegeti unele activitati pe care sa le faceti separat.

19. Detasati-va de tehnologie

Nu e usor sa comunici cu partenerul tau atunci cand e absorbit de feed-ul de Facebook. Stabiliti momente ale zilei cand renuntati complet la tehnologie si va dati timp pentru a vorbi despre lucrurile importante.

20. Lasati-l si pe celalalt sa aleaga

Fie ca e vorba despre filmul sau restaurantul preferat, e important ca amandoi sa alegeti, pe rand, ceea ce va place. Daca unul dintre voi face mai des compromisuri, veti crea fustrari si tensiuni in relatie.

21. Creati-va propriul limbaj

Niste cuvinte inventate de voi sau glume de pe vremea cand v-ati cunoscut vor ajuta la intarirea conexiunii si la mentinerea unei atmosfere jucause in cuplu.

22. Cereti ajutor

Majoritatea cuplurilor se dizolva atunci cand unul dintre parteneri e coplesit si rabufneste. Daca ai prea multe pe cap, pur si simplu cere-i partenerului tau sa te ajute cu prepararea cinei sau cu cumparaturile. Nu trebuie sa faci totul de una singura.

23. Planuiti constant noi aventuri

Nu obositi niciodata sa planuiti noi aventuri. Fie ca incepeti un nou sport impreuna, alegeti sa invatati o limba straina sau vreti sa ajungeti la Tokyo, impreuna puteti face orice.

24. Depanati amintiri

Cand va e cel mai greu si credeti ca relatia voastra nu mai e ce-a fost, depanati amintiri frumoase. „Iti mai amintesti cand am vazut Perseidele de pe capota masinii tale?” poate fi un inceput de conversatie care sa va faca sa simtiti din nou fluturasi in stomac.

25. Celebrati-va victoriile

Daca partenerul tau a obtinut o promovare, lauda-l pentru asta si propune-i sa faceti ceva special pentru a sarbatori evenimentul. Acordand atentie micilor victorii din viata voastra, va motivati si va faceti fericiti unul pe celalalt.

Foto: Shutterstock.com