5 produse cu efect matifiant care te ajuta sa tii sub control aspectul lucios al tenului

1
De Teodora Tirca
9 iun. 2019

Ai observat ca tenul tau e mai lucios decat de obicei acum ca temperaturile au crescut? Afla cum reduci excesul de sebum astfel incat machiajul sa nu alunece de pe fata in timpul zilei.

Tenul tau nu produce neaparat mai mult sebum vara, insa afara e mai multa umezeala, iar pielea „transpira” si ea din cauza temperaturilor ridicate. Acest lucru se traduce prin aspect lucios si machiaj care nu dureaza mai mult de cateva ore.

O alta problema este aparitia punctelor negre si a eruptiilor acneice, avand in vedere ca porii sunt „sufocati” de sebum, transpiratie, poluare etc. Iar vara este perioada in care iti doresti sa te simti increzatoare atunci cand iti arati pielea, avand in vedere ca porti mai putin machiaj.

Zincul echilibreaza productia de sebum si tine acneea sub control

Nu ma intelege gresit – acel „glow” de vara al tenului este foarte atragator si nu ma deranjeaza catusi de putin. Cu toate astea, luciul tinde sa fie exagerat uneori, astfel ca distrage atentia de la frumusetea ta naturala, pe langa faptul ca machiajul incepe sa arate din ce in ce mai rau pe masura ce orele trec.

Ce poti face pentru a tine sub control situatia tenului pe vreme caniculara? Urmatoarele strategii te vor salva.

Foloseste un gel de curatare delicat

Poate ti se pare greu de crezut, insa adesea gelul de curatare este vinovat pentru excesul de sebum cu care ne confruntam. Cele care fac multa spuma sunt dure cu tenul, deterioreaza bariera naturala de protectie a pielii si usuca, astfel ca porii tai se vor vedea obligati sa produca si mai mult sebum.

Chiar daca ti se pare ca ai nevoie de ceva astringent, care sa curete bine, in realitate te va ajuta un cleanser cu ingrediente delicate, care nu afecteaza pH-ul pielii.

CeraVe Foaming Cleanser, 17,50 lei, Farmacia Tei

Nu uita de toner

Un toner bland care echilibreaza pH-ul este foarte important atunci cand vine vorba despre functionarea corecta a porilor tai. Nu folosi unul cu alcool, pentru ca alcoolul deshidrateaza tenul si il obliga sa produca mai mult sebum. Iti recomand mai degraba unul hidratant, cu proprietati de rafinare a porilor.

Top 12 produse de ingrijire a pielii pe care le-as cumpara din nou oricand

Paula’s Choice Resist Weightless Advanced Repairing Toner, 124 lei

Foloseste o crema hidratanta fara ulei, care lasa un aspect mat

E important sa nu renunti la crema hidratanta, insa e timpul sa alegi una extrem de lejera, fara ulei, care iti ofera confort si ingrijire in timp ce se absoarbe complet in piele. Eu iti recomand una cu ingrediente antibacteriene, asa cum este extractul de tea tree, pentru ca mentine porii curati si tine sub control productia de sebum.

COSRX Lotiune ultra hidratanta fara ulei, 100 ml, 103,50 lei, Farmacia Tei

Aplica un primer matifiant

Primerul matifiant anuleaza luciul pielii fara sa usuce sau sa dauneze, de aceea ti-l recomand oricand, chiar si in zilele in care nu te machiezi, pentru a te bucura de un ten cu aspect proaspat. Nu aplica insa o cantitate mare, pentru ca risti sa blochezi activitatea porilor. Mai degraba aplica-l doar pe zona T, acolo unde luciul tinde sa fie exagerat: mijlocul fruntii, nas, lateralele nasului, barbie.

Erborian Mattifying Face Cream Blur Effect, 76 lei la Sephora

Alege o pudra usoara, pe care sa o poti reaplica in timpul zilei

Iti recomand o pudra translucida, pentru ca e mult mai fina si mai blanda cu tenul, si nu arata ciudat atunci cand o reaplici pe zona T pe parcursul zilei. Acum exista pe piata o gramada de pudre translucide matifiante, care ofera un efect de filtru foarte atragator. Si partea buna e ca pot fi folosite si pe pielea curata, atunci cand nu porti machiaj.

5 pudre translucide care iti micsoreaza porii si iti ofera efect de filtru

Catrice Prime And Fine pudra translucida matifianta, 24 lei, Notino.ro

Foto: Instagram/Danika Pienaar