Am incercat celebrul concealer Tarte Shape Tape Ultra Creamy. Isi merita popularitatea?

1
De Alice Papuc
20 feb. 2024

Tarte Shape Tape Ultra Creamy este un concealer menit sa-ti ofere acoperire si hidratare pe tot parcursul zilei.

Tarte Shape Tape a fost intotdeauna un concealer apreciat si intens disputat in online. Cu toate ca gradul sau de acoperire este unul wow, au existat persoane care nu l-au iubit tocmai din cauza texturii sale mult prea mate, care nu era “prietenoasa” cu pielea uscata. Astfel, a luat nastere Tarte Shape Tape Ultra Creamy, un produs cel putin la fel de iubit si popular. Bineinteles, nu am avut cum sa nu-l testez!

147 lei, Sephora

Ce spune producatorul

“Renumitul corector Tarte Shape Tape, acum cu crema de ochi incorporata, pentru o hidratare de 24 de ore! Finisaj mat natural cu acoperire completa si hidratare. Fruct de cactus ultra-hranitor pentru o hidratare de 24 de ore. Excelent pentru pielea uscata sau matura. Tehnologia cushion tape ajuta la netezirea si reducerea vizibilitatii liniilor fine, a ridurilor si a porilor. Rezistent la apa, nu se acumuleaza in pliuri si nu incarca.”

Scrubul pentru scalp: ce este si cum se foloseste

Impresia mea dupa 3 luni de folosire

Imediat ce am incercat produsul, am inteles de ce este atat de popular: gradul sau de acoperire este impecabil. Sterge orice urma de oboseala de pe ten si nu se aduna deloc in liniile fine. Textura sa este una usoara, oferind hidratarea necesara pielii uscate sau sensibile. Simti cum se “topeste” in piele, fiind usor de blenduit.

Secretul meu pentru un look flawless este ca il aplic cu o pensula speciala pentru concealer, iar ulterior tapotez zona cu un buretel de dimensiuni reduse, usor umezit. Astfel, ma bucur de toata acoperirea produsului, fara sa incarc zona ochilor. Ulterior, setez totul cu o cantitate redusa de pudra libera, iar zona cearcanelor arata impecabil pe tot parcursul zilei.

Raport calitate – pret

Produsul este disponibil in magazine pentru pretul de 147 lei. Este un concealer cu adevarat bun, care ofera rezultate profesionale chiar la tine acasa si “bifeaza” toate cerintele.

Mai mult decat atat, ai nevoie de o cantitate mica de produs atunci cand il aplici, astfel ca te vei bucura de un singur tub pentru cateva luni bune. Din punctul meu de vedere, este un produs in care merita sa investesti.

Daca esti inca usor sceptica si nu vrei sa-ti achizitionezi direct varianta full size, poti incerca formatul mini. Acesta este disponibil pentru pretul de 75 lei si este perfect atat pentru a-l testa, cat si pentru a-l purta cu tine in poseta sau in portfardul de calatorii.

Foto: Instagram/@maya.ashkenazy_