3 blushuri cremoase pe care le poti aplica atat pe pometi, cat si pe buze – look fresh de vara in doar cateva secunde

1
De Teodora Tirca
10 iun. 2023

Nu ai nevoie de multe produse ca sa obtii acel glow de vara atat de atragator: de fapt, un blush cremos de calitate iti poate upgrada lookul in doar cateva secunde.

Recent, am achizitionat un blush cremos de la Fenty care a ajuns sa-mi fie mai util decat credeam, pentru ca are o nuanta superba, care ma ajuta sa arat fresh si bronzata in doar cateva secunde. Nuanta potrivita de blush iti scoate in evidenta culoarea ochilor si a pielii, schimband instant intregul look, oricat de „banal” ar fi. Iar acum mi-am dat seama ca nuantele vibrante de roz, zmeura sau teracotta sunt perfecte pentru sezonul cald.

Mi-au placut dintotdeauna blushurile cremoase, pentru ca pot fi aplicate cu degetele si folosite atat pe pometi, cat si pe buze sau chiar in pliul pleoapei. Un astfel de produs multitasking salveaza timp si bani si ii confera tenului o stralucire aparte. Iata care sunt texturile si nuantele care se preteaza cel mai bine pentru un look proaspat de vara:

1. Fenty Beauty Cheeks Out Freestyle Cream Blush, nuanta Summertime Wine

125 lei, sephora.ro

Am fost sceptica la inceput, dar acest blush super pigmentat e superb pentru vara. Are nuanta vinului si trebuie sa aplici o cantitate mica – dar vei vedea cum iti „improspateaza” imediat chipul si iti pune in valoare nuanta pielii. Eu pun o cantitate mica pe dosul palmei, il masez putin pentru a incalzi produsul, apoi il aplic cu degetul prin miscari de tapotare pe partea cea mai inalta a pometilor. Aplic excesul pe buze si in pliul pleoapelor. Rezultatul e un look proaspat si flirty de vara, care cred ca se potriveste cu orice ton al pielii – trebuie doar sa ajustezi cantitatea pe care o folosesti. Il poti amesteca si cu un iluminator lichid pentru a conferi mai multa luminozitate.

Cele 6 reguli de machiaj pe care frantuzoaicele le respecta intotdeauna

2. e.l.f. Putty Cream Blush, nuanta Bora Bora

Fard de obraz e.l.f. Cosmetics Putty Cream Blush, 10g - 620 Bora Bora - eMAG.ro

54,90 lei, coltuldemakeup.ro

Nu degeaba este un produs viral in Statele Unite – blushul cremos accesibil de la e.l.f. chiar are o textura luxurianta si arata incredibil pe pometi. Nuanta Bora Bora este un roz vibrant care flateaza orice ton al pielii si arata bine si pe buze, mai ales daca aplici peste un gloss sau un ulei de buze. Vei arata fresh si iti va pune in valoare bronzul.

3. Nudestix Beachy Nudes Set

145 lei, sephora.ro

Imi place acest set de mini produse cremoase, pentru ca e foarte versatil. Mai ales nuanta Picante, din mijloc, te va ajuta sa creezi rapid un look „picant” de vara. Este un oranj vibrant care flateaza orice ton al pielii si care poate fi aplicat foarte usor si pe buze. Mai ai acolo si un nude bronzant, pentru a-ti accentua bronzul, dar si un iluminator cremos absolut superb, care iti va pune in valoare glow-ul de vara. Si cea mai buna parte e ca pot fi aplicate usor si rapid, cu degetele.

Foto: Instagran/@valentinacabassi