Cea mai buna crema anti-aging pe care am incercat-o pana acum

1
De Teodora Tirca
11 feb. 2021

Am facut un efort de echipa pentru a-ti dezvalui cele mai bune creme antirid pe care le-am incercat pana acum. Ai folosit vreuna dintre ele?

Ridurile fac parte din procesul natural de imbatranire si n-ar trebui considerate un dusman. Acestea fiind zise, nu inseamna ca trebuie sa ne expunem la radiatiile solare fara protectie, sa sarim peste rutina de ingrijire a tenului si sa neglijam orice tine de aspectul pielii noastre.

Imbratisarea procesului de imbatranire poate insemna sa avem grija ca pielea noastra sa arate cat mai bine posibil, chiar si la 60 de ani. Pe langa o dieta echilibrata, somn si sport, produsele aplicate topic joaca un rol esential. O crema anti-aging bine formulata, ce contine ingrediente precum acid hialuronic, vitamina C, peptide si niacinamide ajuta tenul sa-si mentina elasticitatea si luminozitatea specifice tineretii.

Cea mai buna crema antirid

Le-am intrebat pe colegele mele din redactie care sunt cremele anti-aging care le-au adus rezultatele dorite. Iata raspunsurile lor:

La Mer The Moisturizing Soft Cream – Andreea Raicu, Founder&CEO

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Andreea Raicu (@araicu)

800 lei, sephora.ro

Crema mea anti-aging preferata este La Mer The Moisturizing Soft Cream. Are o textura mai lejera decat varianta originala, insa imi ofera aceeasi senzatie deplina de hidratare si iluminare, pe care orice femeie o cauta dupa varsta de 40 de ani sau 50 de ani. Atunci cand o folosesc, ma trezesc cu piele mai elastica, mai supla si mai luminoasa, iar liniile fine sunt vizibil netezite. Este infuzata cu Miracle Broth, ingredientul secret din toate produsele La Mer, care ajuta pielea sa se regenereze si sa-si pastreze aspectul tanar. O aplic in fiecare seara si dimineata, dupa toner si serum. Din cand in cand, apelez si la tratamente profesionale, realizate de un estetician.

Cetaphil Crema hidratanta de zi cu acid hialuronic – Roxana Dobriță, Chief Operating Officer

141 lei, farmaciatei.ro

Am ten mixt/gras si in ciuda a ceea ce credeam in adolescenta, hidratarea e extrem de importanta – as spune chiar esentiala. Si nu doar in lupta cu imperfectiunile – acnee, pori incarcati, textura – ci si impotriva imbatranirii premature a pielii. Crema hidratanta cu acid hialuronic de la Cetaphil este printre putinele care lucreaza cu succes la doua capete: ajuta pielea sa se mentina tanara (hello, are acid hialuronic) si nu cauzeaza acnee (e super light si nu contine niciun ingredient comedogenic). Nu numai ca nu mi-a dat pielea peste cap – cum, din pacate, multe au facut-o – a si imbunatatit enorm aspectul tenului meu – e mai uniform, mai luminos si mai elastic. Partea cea mai buna? Nu contine parfum, iar printre rezolutiile mele de anul acesta – pe langa sa beau mai multa apa – e sa nu-mi mai agresez pielea cu produse care contin alcool, parfumuri sintetice, parabeni sau sulfati.

Peter Thomas Roth Potent-C Moisturizer – Teodora Tîrcă, Deputy Editor-in-Chief & Beauty Editor

327,70 lei, lookfantastic.ro

Sunt mereu in cautare de creme bune antirid. Vitamina C este unul dintre ingredientele anti-aging de top pe care le prefer, insa din pacate nu pot tolera bine formele pure de vitamina C in concentratii mari. Ador aceasta crema de la Peter Thomas Roth, deoarece contine un derivat de vitamina C pe care il tolerez foarte bine. Impreuna cu acidul ferulic 2%, ajuta la stimularea productiei de colagen si la prevenirea/repararea daunelor create de radiatiile solare, la care suntem expusi zilnic. Printre ingredientele pretioase mai regasim si colagenul hidrolizat, turmeric (scade inflamatia), acid hialuronic, elastina hidrolizata, unt de shea. Are o textura bogata, hidrateaza intens, insa cu toate astea nu-mi incarca tenul (care e mixt).

Cel mai bun serum anti-aging pe care l-am incercat pana acum

Revox Just Collagen Amino Acids+HA – Diana Sandu, Social Media Manager

26 lei, douglas.ro

Atunci cand vine vorba despre creme de fata, folosesc cat mai putine. Imi place sa cred ca ma numar printre persoanele norocoase, care nu au nevoie (inca) de foarte multe produse de ingrijire.
Seara, singura crema anti-aging pe care o folosesc si careia ii raman fidela este Revox Just Collagen Amino Acids+HA. Pentru ca merg de cele mai multe ori pe mana recomandarilor, am achizitionat aceasta crema dupa ce prietenele meu au insistat ca e foarte buna pentru pretul accesibil pe care il are.

Cel mai mult imi place textura cremoasa, dar in acelasi timp usoara. Atunci cand o aplic pe fata are un efect hidratant si usor revigorant. Imi da imediat senzatia ca pielea mea este mai elastica si mai fina. Contine ingrediente care stimuleaza productia de colagen, dar si acid hialuronic – combinatia perfecta pentru prevenirea si netezirea liniilor fine. P.S.: Cred ca si masajul facial pe care il fac la fiecare aplicare ajuta mult.

Paula’s Choice Resist Anti Aging Clear Skin Hydrator – Cristina Lică, Office&Shop Manager

195 lei, paulaschoice.ro

Cand vine vorba de crema mea preferata anti-aging nici nu trebuie sa ma gandesc de 2 ori, este clar pentru mine: Resist Anti Aging Clear Skin Hydrator de la Paula’s Choice! Este perfecta pentru tenul meu mixt/gras, pentru ca are o textura lejera. Datorita ingredientelor sale cheie (niacinamide si vitamina C) ajuta la stimularea productiei de colagen. De cand o folosesc, tenul meu este mai luminos si mai ferm. De asemenea, ma ajuta cu porii dilatati si cu petele pigmentare, ceea ce nu poate decat sa ma bucure.

5 machiaje simple si romantice pe care sa le incerci de Valentine’s Day

Duolys CE Ser intensiv antioxidant cu vitamina C pura 15% – Flavia Parpală, Shop Manager

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de flaviaparpala (@flaviaparpala)

62 lei, farmaciatei.ro

Inca nu folosesc o crema antirid in sensul calsic al cuvantului. Sunt de parere ca cea mai bun mod prin care poti preveni ridurile este cu ajutorul sfantului SPF. Ma asigur ca folosec crema cu SPF minimum 30 in fiecare zi si ma bazez pe faptul ca tenul meu mixt va fi bland cu mine mai incolo. Totusi, sunt mereu in cautarea unei creme sau a unui ser bun cu vitamina C, iar ACM Duolys cu concentratie de 15% vitamina C pura este noua mea descoperire.

Este formulat pentru a preveni si a estompa vizibil semnele imbatranirii cutanate (linii, riduri si pete brune). Acest ser combina o doza ridicata de vitamina C pura (acid ascorbic), vitamina E naturala si agenti hidratanti. Imi place faptul ca vitamina C pura, dozata la 15% este prezenta sub forma de pulbere intr-un ambalaj ferit de aer si lumina, pentru a-si mentine toate proprietatile active. Daca nu stiati, vitamina C este un puternic antioxidant care neutralizeaza radicalii liberi, stimuleaza productia de colagen si reda stralucirea tenului. Pentru mine se claseaza pe locul al doilea ca ingredient minune, dupa niacinamide.

Foto: Instagram/@sarahwattimena