Cea mai buna masca anti-aging pe care am incercat-o pana acum

1
De Teodora Tirca
27 ian. 2022

Mastile pentru ten au o formula concentrata, care iti permite de obicei sa vezi rezultate de la primele folosiri. Care e acea masca anti-aging care ne-a impresionat cu adevarat?

Cand am discutat in redactie cu colegele mele despre mastile faciale, mi-am dat seama ca toate aveam cam aceleasi asteptari: ten cu aspect mai tanar, mai neted si mai luminos, daca se poate de la prima folosire. In functie de ingredientele mastii pe care o folosesti, e bine sa-i dai cel putin cateva luni pentru a te impresiona, dar unele efecte pozitive apar din primele saptamani: netezirea porilor, luminozitatea, aspectul odihnit.

Din curiozitate personala, dar si pentru a-ti impartasi cateva optiuni eficiente, le-am rugat pe colegele mele sa-mi spuna care e cea mai buna masca anti-aging pe care au incercat-o. Gasesti mai jos raspunsurile:

1. Drunk Elephant T.L.C. Sukari Babyfacial – Andreea Raicu, Founder&CEO

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Andreea Raicu (@araicu)

380 lei, sephora.ro

„Am fost impresionata de masca pe baza de acizi AHA si BHA de la Drunk Elephant. Auzisem deja multe lucruri bune despre ea si am fost curioasa sa o incerc. Chiar dupa prima folosire, tenul meu a devenit mai uniform si mai neted, toata textura a disparut. Acizii in concentratii mari incurajeaza exfolierea mai eficienta a pielii, iar aceasta devine mai fresh si mai catifelata. De asemenea, acizii netezesc in timp liniile fine si ridurile, prin reinnoirea constanta a pielii.

E un produs bun si pentru prevenirea eruptiilor acneice, avand acid salicilic in formula. Aplic masca pe tenul curat, o las sa actioneze 10-15 minute, apoi clatesc.”

2. Juice Beauty Green Apple Peel Full Strength – Roxana Dobriță, Chief Operating Officer

239,20 lei, redusa de la 299 lei, douglas.ro

„Ce imi place la o masca de fata este ca, spre deosebire de serumuri sau creme, ma astept sa vad rezultate imediat dupa folosire (chiar daca – hai sa fim sinceri – sunt doar temporare). Aceasta masca exfolianta de la Juice Beauty contine acizi alfa si beta hidroxi si, desi nu e un produs ce targeteaza direct ridurile, faptul ca exfoliaza atat de profund si diminueaza aspectul petelor face ca si liniile fine sa nu mai fie atat de vizibile. Sau asta imi place mie sa vad atunci cand imi inspectez tenul in oglinda. 😀

Nu pot sa nu mentionez si masca intensa cu hidrogel de la Neutrogena, mai ales ca o folosesc ori de cate ori pielea mea e insetata. Are concentratia perfecta de acid hialuronic, se absoarbe minunat si hidrateaza intens. O recomand ca „primer” inaintea unui machiaj mai complicat.”

18 lei, notino.ro

3. Dior Extra-Plump Smooth Balm Mask – Teodora Tîrcă, Deputy Editor-in-Chief & Beauty Editor

245 lei, vivantis.ro

„Am scris deja un review detaliat al acestui produs aici.

De obicei optez pentru masti mai accesibile, insa pe aceasta am descoperit-o din intamplare, dupa ce am primit un sample – si mi-a placut la nebunie. A devenit masca mea preferata pentru situatiile in care vreau ca pielea sa arate bine rapid. O aplic pe tenul curat, o masez in piele (are o textura onctuoasa de balsam), apoi o las sa actioneze 10-20 de minute. Dupa clatire, tenul meu e incredibil de catifelat si arata vizibil mai tanar si mai <<plin>>. Machiajul se asaza mult mai frumos si am acea luminozitate healthy pe care mi-o doresc in sezonul rece.”

4. Sephora Collection Overnight Glow Mask – Diana Sandu, Social Media Manager

75 lei, sephora.ro

„Una dintre mastile mele preferate este Overnight Glow de la Sephora Collection, care contine acid glicolic si acid hialuronic.

Are o textura de gel, foarte lejera, care se aplica usor pe fata si pe gat, iar senzatia pe care o am de fiecare data este una fresh, de prospetime. Desi nu imi plac neaparat produsele de ingrijire care contin parfum, la aceasta masca nu ma deranjeaza mirosul: este usor citric si foarte bland (asa ca are un mare plus). O folosesc de 2 ori pe saptamana, seara, inainte de a ma baga in pat, si o las intreaga noapte sa actioneze. Dimineata observ ca am un ten mai luminos si mai hidratat. Imi da un <<glow>> natural si o senzatie de baby face. Desigur… am grija sa dorm si cele 8 ore pe noapte, pentru ca odihna conteaza si ea. 😉

Inca un lucru fain este ca 93% dintre ingrediente sunt de origine naturala, iar ambalajul este ecologic si provine din surse sustenabile.”

5. Iehana Purple Mud Face Mask – Cristina Lică, Office&Shop Manager

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Cristina Lică (@cristinaalica)

219 lei, douglas.ro

„De curand a devenit masca mea preferata pentru ca imediat dupa folosire tenul meu arata fresh si luminos, si se simte complet revitalizat. Aurul coloidal este unul dintre ingredientele care ajuta tenul in lupta cu liniile fine si ridurile. Aceasta mai contine un mix de de argila care regenereaza si purifica tenul. Pe langa mirosul fructat al acesteia, imi mai place culoarea superba de mov, de unde ii vine si numele.”

6. Hey Honey Take Away The Drama Youth Boosting Honey & Copper Peel Off Mask – Alina Drăghici, Shop Manager

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de AlinaPaula (@alinapaulas)

219,75 lei, redusa de la 293 lei, douglas.ro

„Nu cred neaparat in puterea magica a mastilor, dar imi plac cele de tipul peel off. Aceasta are un efect puternic de rejuvenare, gratie cocktailului mineral provenit din cupru natural pur si miere. Ofera in acelasi timp si beneficii antioxidante, imbunatatind fermitatea pielii, iar efectele purificatoare se vad de la prima folosire. Dupa indepartare, tenul meu ramane perfect curat si neted.”

Foto: Instagram/@sarahwattimena