Cele mai bune sub 50 de lei: iluminatoare pentru o piele de model

1
De Teodora Tirca
11 oct. 2019

Nu e usor sa gasesti iluminatoare accesibile ca pret, pentru ca e foarte important ca textura sa fie cat mai fina pentru a arata bine pe piele. Le-am identificat pe cele mai eficiente.

Iluminatorul a devenit indispensabil in trusa noastra de machiaj. Pana acum cativa ani nu ma interesa prea mult, desi in America era deja unul dintre cele mai iubite produse de machiaj. Acum, modelele de pe Instagram au toate pometi stralucitori in cel mai „sanatos” mod. Pielea iluminata este in trend fara indoiala, conferind o transparenta diafana, o feminitate aparte.

La polul opus stau iluminatoarele duocromatice (cu reflexe mov sau verzi) sau cele care contin mult sclipici – le evit cat pot pe acestea, pentru ca nu-mi place efectul pe care il creeaza. Regula e urmatoarea: daca un iluminator arata natural in lumina soarelui, atunci cu siguranta vorbim despre un produs de calitate.

Pe aceasta regula m-am bazat cand am testat si comparat zeci de iluminatoare: scumpe, dar si accesibile. Pe acestea din urma ti le las mai jos:

1. L’Oréal Paris Wake Up & Glow

nuanta 01 Sparkling Love, 41 lei, notino.ro

Iluminatoarele lichide sunt cel mai usor de folosit, pentru ca le poti intinde cu degetele si arata foarte natural. Ele sunt cele care creeaza acel efect de transparenta, de „glass skin”, atat de trendy in acest moment. Desigur, nu toate sunt de calitate – conteaza foarte mult cum se uniformizeaza cu fondul de ten si restul produselor de machiaj pe care le aplici. Dar acesta de la L’Oréal este cu siguranta comparabil cu cele scumpe. Are o textura foarte usoara si confera un efect stralucitor foarte natural. Il vei adora!

2. NYX Born To Glow Highlighter Singles

nuanta Chosen One, 49 lei, makeupshop.ro

Acest iluminator pudra de la NYX e la fel de bun precum arata. Are o textura fina care se „topeste” pe piele si creeaza un efect destul de natural. Nu are particule de sclipici – efectul este mai degraba perlat. Aplica-l imediat dupa aplicarea fondului de ten, si nu dupa ce ai fixat cu pudra. La final foloseste un spray de fixare pentru a crea un efect glossy si adauga pudra doar in zonele care devin uleioase pe parcursul zilei.

P.S.: Daca ai ten foarte deschis la culoare, aceasta nuanta e prea inchisa pentru tine. Incearca mai degraba ceva cu subtonuri roz/sampanie.

3. Maybelline Master Strobing Stick

nuanta Nude Glow, 46 lei, notino.ro

Textura cremoasa te ajuta sa obtii un efect de iluminare foarte natural. Iluminatorul nu are o baza puternica de pigment, astfel incat pielea ta capata o transparenta atragatoare. Tenul tau va fi luminos, cu aspect sanatos. Iti recomand sa-l incalzesti mai intai pe mana si apoi sa-l aplici cu degetele in zonele-cheie: arcade, zona cea mai inalta a pometilor, Arcul lui Cupidon.

4. Maybelline Master Chrome

nuanta Molten Rose Gold, 37 lei, notino.ro

Si varianta pudra de la Maybelline este de luat in calcul – starul Youtube Tati Westbrook iubeste acest iluminator si sustine ca este unul dintre cele mai bune pe care le-a folosit. Confera un efect metalic, asa ca e mai potrivit pentru seara, insa nu are particule mari de sclipici, deci arata destul de natural. Ai nevoie de o pensula-evantai ca sa-l aplici. In rest, nu mai ramane decat sa gasesti nuanta perfecta pentru tine. Bonus: eu o folosesc pe cea de mai sus si pe pleoape!

5. Makeup Revolution Highlight Reloaded

nuanta Just My Type, 19 lei, notino.ro

Nu-mi plac toate iluminatoarele de la Makeup Revolution, insa acesta mi s-a parut de-a dreptul spectaculos pentru pretul pe care il are. Nuanta aceasta in special este fermecatoare si se potriveste multor tonuri de piele. Ilumineaza tenul fara sa se „agate” de zonele uscate sau sa accentueze porii, insa ai grija sa-l aplici pe partea inalta a pometilor, cat mai departe de aripile nasului. La final poti aplica apa termala sau spray de fixare ca sa obtii o textura glossy.

Foto: Getty Images.