De ce nu-ti creste parul: 8 greseli pe care le faci

1
De Teodora Tirca
19 aug. 2022

Parul ar trebui sa aiba un ritm de crestere constant. Nu poate creste 15 centimetri intr-o saptamana, dar daca ti se pare ca s-a „blocat” la o anumita lungime de ani de zile, inseamna ca ceva e in neregula.

Nu mai reusesti sa-ti aduci parul la lungimea pe care o avea pe vremuri? Sau n-ai reusit niciodata sa depasesti o anumita lungime? Sanatatea si vitalitatea parului sunt un indicator bun al sanatatii generale. Daca parul tau nu creste sau are un aspect uscat si tern, inseamna ca ceva nu functioneaza pe interior sau ca faci anumite greseli in timpul spalarii si ingrijirii.

Iata ce ar trebui sa eviti de acum incolo daca vrei sa resetezi cresterea parului:

1. Nu mananci suficiente proteine

Firele de par sunt alcauite din proteine, mai exact keratina. Daca nu mananci carne sau nu introduci suficiente proteine in dieta ta zilnica, parul nu poate avea un ritm normal de crestere. In plus, se va subtia si va avea un aspect uscat si fragil. Parul fragil se rupe foarte usor, fenomen ce, din nou, rapeste din lungime.

Asigura-te ca dieta ta este variata si ca mananci peste, carne slaba, oua etc. In cazul in care esti vegetariana, suplimenteaza cu pudre proteice de origine vegetala.

2. Nu-ti rezolvi deficitul nutritional

Fierul si zincul sunt doi dintre nutrientii care influenteaza masiv cresterea parului. Atunci cand lipsesc, parul nu doar ca nu creste, dar va cadea destul de mult. Vorbeste cu medicul tau si vezi daca e cazul sa suplimentezi pe partea aceasta.

Un hairstylist dezvaluie motivele ingrijoratoare pentru care n-ar trebui sa-ti smulgi firele albe de par

3. Nu iti ingrijesti scalpul

Stiai ca dermatologii considera pielea capului o continuare a pielii fetei? Scalpul are nevoie de atentie si ingrijire – daca nu este sanatos, firele de par nu vor creste in ritm normal. Cu alte cuvinte, daca folosesti produse nepotrivite, care usuca pielea capului, vei descuraja cresterea parului. De asemenea, afectiunile precum matreata sau dermatita seboreica trebuie rezolvate sau tinute sub control cu ajutorul tratamentelor topice. Daca te confrunti cu acestea, foloseste un sampon tratament pentru scalp si unul delicat si hidratant pentru lungimea parului.

4. Nu ai grija de varfuri

Despicarea parului avanseaza pe lungime in sus, ceea ce in timp duce la scurtarea firului de par. De aceea ai senzatia ca parul tau nu creste. Varfurile au nevoi speciale – cu cat amani despicarea lor, cu atat mai lung va deveni parul tau. Incearca sa previi deteriorarea aplicand, cu cateva ore inainte de a-ti spala parul, un ulei presat la rece doar pe lungimi (de la jumatatea parului, insistand pe varfuri). Lasa-l sa actioneze, apoi spala-ti parul normal. Dupa ce absoarbe uleiul, parul devine mai hidratat si mai puternic in fata agresorilor, ca de exemplu apa dura sau radiatiile solare. De asemenea, nu se va mai rupe la fel de usor, pentru ca va deveni mai flexibil.

5. Folosesti doar sampon – fara masca sau balsam

Daca vrei sa ai par lung, va trebui sa folosesti balsam sau masca dupa fiecare samponare. Aceste produse rehidrateaza cuticula si previn deteriorarea varfurilor, hranind in profunzime. Atunci cand folosesti doar sampon, parul tau e mai uscat si mai vulnerabil. Orice sampon contine agenti de curatare care pot afecta hidratarea firului de par.

6. Esti agresiva cu parul tau

Il perii agresiv, il tii tot timpul prins in coada in varful capului, folosesti elastice care rup firul de par de la jumatate. Toate acestea te impiedica sa obtii lungimea pe care ti-o doresti. Incearca sa folosesti un pieptane cu dinti rari, nu-ti pieptana parul cand e ud si descurca-l incepand de la varfuri in sus. Si foloseste elastice din satin, pentru ca sunt mai blande cu parul.

9 tendinte de toamna care vor domina in 2022

7. Iti speli parul prea des sau prea rar

In functie de tipul de par si scalp, trebuie sa gasesti echilibrul perfect pentru tine. Spalarea zilnica ar putea fi prea mult, pentru ca usuca atat scalpul, cat si parul. Insa si spalarea prea rara te poate afecta. Pentru multi oameni, sa-si spele parul doar o data pe saptamana poate fi daunator, pentru ca in acest timp se acumuleaza pe scalp un amestec de sebum, sampon uscat, praf si produse de styling care pot „sufoca” foliculii de par. Eu imi spal parul de 3 ori pe saptamana si asta functioneaza perfect.

8. Nu-ti tunzi varfurile

Nu e neaparat nevoie sa mergi des la salon pentru tunderea varfurilor, dar cred ca ar trebui sa faci asta de cel putin doua ori pe an, ca sa te asiguri ca elimini varfurile despicate. Varfurile care nu mai pot fi salvate te saboteaza, pentru ca in timp se despica si pe lungime, ceea ce inseamna ca va trebui sa tai mai mult din par. E mai productiv sa mergi de cateva ori pe an la salon pentru „micro-tunsori”.

Foto: Instagram/@cindymello