5 fonduri de ten cu acoperire impecabila pentru machiaje de petrecere reusite

1
De Teodora Tirca
27 nov. 2018

Nu strica niciodata un update in privinta celor mai eficiente fonduri de ten, mai ales in contextul petrecerilor care te asteapta in acest sezon, si pentru care vei vrea sa realizezi machiaje ceva mai sofisticate decat de obicei.

Fondul de ten este cel mai recumparat item de machiaj din kit-ul meu, pentru ca il folosesc aproape zi de zi. Tocmai din acest motiv, am capatat ceva exprienta in privinta texturilor care mi se potrivesc, astfel ca standardele mele sunt astazi mult mai inalte decat acum 5-10 ani, sa spunem.

Recunosc ca jonglez cu mai multe variante, in functie de ocazia pentru care ma pregatesc: CC cream hidratant pentru zilele lejere sau pentru cand tenul meu are nevoie de mai multa hidratare si luminozitate, fond de ten mat pentru cand excesul de sebum imi da batai de cap, fond de ten luminos pentru dispozitia de „model de pe Instagram” si, de ce nu, fond de ten cu acoperire mare pentru acele zile cand eruptiile acneice ma supara sau cand vreau sa arat „tipla” pentru un eveniment sau o petrecere, asa cum se exprima prietena mea cea mai buna.

Desi de-a lungul timpul am invatat sa iubesc mai mult look-ul natural, trebuie sa-ti marturisesc ca fondurile de ten cu acoperire mare au ramas marea mea slabiciune: le caut peste tot, le tot testez si le combin, astfel incat sa obtin acel ten de portelan pe care il regasesc adesea in fotografiile modelelor ireal de frumoase de pe Instagram.

Si avand in vedere ca sezonul petrecerilor se apropie cu pasi repezi, e momentul ideal pentru a identifica cele mai bune optiuni de fond de ten potrivit pentru machiajul de ocazie – stii cum se spune: daca baza arata bine, restul va merge de la sine.

Iata care sunt fondurile de ten cu acoperire mare, dar si rezistenta ireprosabila, care nu te vor dezamagi in sezonul festiv:

Acoperire si efect catifelat de la L’Oreal Paris

L’oreal Paris Infallible 24h-matte, 49 lei, Notino.ro

Infallible de la L’Oreal nu ma dezamageste niciodata, iar aceasta varianta are cea mai mare acoperire dintre toate cele pe care le-am incercat de la ei. Ofera un efect matifiant de catifea, astfel ca tenul va arata absolut impecabil o zi (sau o noapte) intreaga. In cazul in care ai ten cu tendinta de uscare, iti recomand sa aplici o crema foarte hidratanta dedesubt sau sa adaugi o picatura de ulei facial in fondul de ten.

Perfectiune si flexiblitate de la Maybelline

Maybelline SuperStay 24H, 42 lei, Notino.ro

Din nou, iata o varianta accesibila de a obtine acoperire mare si finish ca de portelan, lucruri pe care orice femeie si le doreste atunci cand creeaza un machiaj de ocazie. Fondul de ten Superstay de la Maybelline chiar are o rezistenta impresionanta, iar textura „flexibila” iti ofera ocoperire mare construibila, cu aspect natural, atragator.

Efect de catifea de la Make Up For Ever

Make Up For Ever Matte Velvet Skin, 148 lei la Sephora

Make Up For Ever ramane unul dintre brandurile care nu te vor dezamagi, indiferent de stilul de machiaj pe care doresti sa-l abordezi. Acest fond de ten cu acoperire full iti va conferi un aspect imaculat, acoperind roseata, eruptiile si orice alte imperfectiuni care iti dau batai de cap. Are un finish catifelat, astfel ca iti va conferi acel look de „Hollywood diva”.

Ten de portelan si finish natural de la Becca

Becca Ultimate Coverage 24-hour Foundation, 189 lei la Sephora

Ultimate Coverage a devenit in scurt timp cel mai iubit fond de ten de la Becca – este, de asemenea, si cel care are cea mai mare acoperire. Iti ofera ten perfect rapid, fara sa fie nevoie sa folosesti o cantitate mare, pentru ca este foarte pigmentat. Pentru a obtine un efect natural, aplica-l cu un beautyblender umezit.

Textura confortabila si acoperire rapida de la Revlon

Revlon ColorStay SPF15, 44 lei, Notino.ro

Deja un clasic printre cele mai iubite fonduri de ten accesibile ale make-up artistilor, Revlon ColorStay te va ajuta sa creezi o baza perfecta fara efort, iar rezistenta este, si in cazul sau, impresionanta – si un motiv pentru care apelez la el atunci cand eruptiile acneice imi complica existenta. Imi place chiar si pentru zi, pentru ca are o textura subtire, care nu incarca tenul inutil.

Foto: Instagram – Weronika Sączawa