3 produse pentru ten cu extract din planta cameleon care iti ofera efect de „glass skin” in cateva saptamani

1
De Teodora Tirca
30 sept. 2023

Produsele coreene de skincare m-au cucerit iremediabil pentru efectele lor vizibile, asa ca vreau sa-ti impartasesc trei descoperiri transformatoare.

Daca te confrunti cu textura aspra, roseata, pigmentare, eruptii sau sensibilitate, aceste produse cu un extract special te vor ajuta enorm. Planta cameleon – Houttuynia cordata – este recunoscuta pentru beneficiile sale versatile si puternice atunci cand vine vorba despre ingrijirea pielii. Este plina de antioxidanti care previn imbatranirea, are proprietati antiinflamatorii si o gama larga de compusi care hranesc pielea, dovedindu-se un aliat imbatabil in formulele moderne ale produselor de infrumusetare. Extractul din planta cameleon transforma pielea gratie continutului ridicat de aminoacizi si acizi grasi esentiali, care indeparteaza punctele negre, regenereaza bariera naturala de protectie a pielii si calmeaza rapid, eliminand roseata si iritatiile.

Pentru ca tenul nostru este expus zilnic la factori de mediu duri, care il pot dezechilibra (gandeste-te la praf, vant, radiatii solare, poluare etc.), ai nevoie sa introduci in rutina un produs multitasking, care vine in sprijinul pielii, redandu-i luminozitatea si netezimea. In plus, extractul de Houttuynia cordata ofera si beneficii anti-acnee, mentinand tenul curat si echilibrat.

Eu am pus ochii pe cateva produse coreene care contin extractul pretios din planta cameleon, iar unul dintre ele este chiar premiat.

3 produse cu extract din planta cameleon, care ofera „efect de filtru” pe ten

1. Anua Heartleaf 77% Soothing Toner

115 lei, skinguru.ro

Atunci cand am aflat ca acest toner cu extract din planta cameleon a castigat premiul GlowPick Awards in 2021, mi-am dat seama ca trebuie sa-l incerc. E extrem de apreciat in comunitatea de beauty, are review-uri foarte bune, majoritatea utilizatorilor spunand ca le-a transformat pielea. Este hidratant si calmant, contine 77% extract din planta cameleon (Houttuynia cordata) si ingrediente EWG Green Grade, ceea ce inseamna ca este sigur de folosit pentru orice tip de ten. Dupa doar cateva saptamani de folosire constanta, vei observa ca cicatricile post acnee sunt mai putin vizibile, pielea este mai „plina”, mai luminoasa si mai hidratanta, iar porii sunt vizibil neteziti. Sticla mare imi permite sa aplic acest produs si pe corp, pentru a elimina textura aspra.

2. Mixsoon Heartleaf Toner

Mixsoon Heartleaf Toner, 150ml

54 lei, skinguru.ro

Uneori, formulele complicate nu fac decat sa sensibilizeze pielea, de aceea produsele coreene de la Mixsoon sunt gandite astfel incat sa simplifice rutina de skincare, sprijinind nevoile reale ale tenului. Acest toner a fost formulat cu 100% extract din planta cameleon, asadar este delicat, dar concentrat si puternic. Imi place ca are o textura apoasa, lejera, care se absoarbe imediat si imi permite sa aplic mai multe straturi, conform conceptului coreean de skincare. Vei observa o senzatie de racorire si calmare instanta a tenului, iar pe termen lung pielea va deveni mai uniforma, mai elastica si mai luminoasa.

3. Abib Heartleaf Spot Pad Calming Touch

89 lei, skinguru.ro

Dischetele imbibate cu toner imi ofera mereu o experienta placuta si sunt usor de folosit. Acestea de la Abib contin 40.000 ppm de extract din planta cameleon pentru a mentine pielea curata si sanatoasa. Calmeaza pielea sensibila, oferind in acelasi timp o exfoliere delicata. Am observat ca ajuta foarte mult si cu acneea si textura pielii, deci daca esti predispusa la eruptii va face o mare diferenta. Dischetele au doua fete: cea din tifon poate fi folosita pentru exfoliere, iar cea din bumbac pentru calmarea zonelor iritate.

Foto: depositphotos.com