4 produse de machiaj pe care imi doresc sa le testez in perioada urmatoare

1
De Alice Papuc
26 nov. 2023

Am trecut imediat aceste produse de machiaj pe wishlist-ul meu!

Chiar daca am produsele mele preferate la care revin des, intotdeauna mi-a placut sa descopar si sa testez produse noi. Machiajul este una dintre cele mai mari pasiuni ale mele, in care aleg sa investesc in mod constant.

Acestea sunt urmatoarele achizitii pe care planuiesc sa le fac in materie de produse de machiaj:

MAC Lusterglass Lipstick

Rujul Lusterglass de la MAC are o formula inovativa, imbogatita cu un complex de uleiuri benefice – jojoba, seminte de zmeura, cocos si masline. Acesta promite sa ofere buzelor un aspect luminos, o intensitate construibila a culorii si o rezistenta buna pe tot parcursul zilei, totul fara acea senzatie de buze uscate. Chiar imi doresc sa inlocuiesc din ce in ce mai des la rujurile lichide mate, care imi usuca buzele si care nu ofera deloc confort pe parcursul zilei. Nuanta care ma atrage cel mai mult este Posh Pit, un maro nude care mi-ar complimenta foarte bine subtonul cald al pielii si nuanta parului.

produse-de-machiaj-mac-lusterglass

149 lei, MAC

Estee Lauder Futurist Hydra Rescue Moisturizing Makeup SPF 45

Directia in care imi doresc sa ma indrept cu machiajul meu zilnic este una mult mai naturala, mai hidratanta, confortabila si mai benefica pentru tenul meu. Acest lucru se reflecta si in faptul ca imi doresc sa imi achizitionez acest fond de ten de la Estee Lauder, care promite atat acoperire, cat si ingrijire a pielii. Conform producatorului, testele clinice arata ca acest fond de ten calmeaza pielea iritata si diminueaza inrosirea pielii. Hidrateaza intens si protejeaza impotriva poluarii si a factorilor externi. Ofera un aspect lejer, radiant si are SPF 45, ceea ce reprezinta intotdeauna un plus.

Redus la 265 lei, Douglas

Rouge Dior Forever Liquid Sequin

Este un ruj lichid rezistent la transfer, imbogatit cu particule de glitter, care ofera un finisaj stralucitor si ultra-pigmentat. Ti-am povestit intr-un articol anterior despre cat de tare m-am indragostit de un ruj de la Dior, care a fost, la randul lui, o inovatie in materie de machiaj. Acestea fiind spuse, imi doresc si mai mult sa incerc acest produs. Singura problema este ca momentan nu se afla pe stoc, dar il “pandesc” de ceva timp, mi-am setat alerte, asa ca imediat ce revine, il voi comanda si cu siguranta am de gand sa revin cu o recenzie completa.

Stiu ca formula lui este una lichida, asa cum spuneam ca voi incerca sa mai evit, insa acesta mi se pare un ruj ideal pentru ocazii speciale si pentru sarbatori, mai ales in clasica nuanta de rosu 999.

259 lei, Momentan out of stock, Douglas

By Terry Hyaluronic Hydra-Powder

Am auzit intodeauna recenzii foarte bune despre produsele de la By Terry, astfel ca imi doresc din ce in ce mai mult sa le testez. Hydra Powder este prezentata drept o pudra translucida care poate fi utilizata fie pentru fixarea fondului de ten, fie direct pe ten, pentru un aspect mat. Conform producatorului, aceasta este imbogatita cu acid hialuronic, care are puterea de a “umple” porii si imperfectiunile, tenul avand un aspect neted, uniform si sanatos.

263 lei, Douglas

Foto: Instagram/@harel_margalit