Produsul cosmetic fara de care nu poti trai in functie de zodia in care te-ai nascut

1
De Teodora Tirca
27 mart. 2019

Expertul in astrologie Katie Huang iti spune care e acel produs pe care tinzi sa te bazezi in fiecare zi, in functie de caracteristicile zodiei tale.

E drept ca astrologia nu e o stiinta exacta pe care sa te poti baza, insa e amuzant sa te delectezi cu informatii despre preferintele semnului tau zodiacal. Iar Katie Huang este de-a dreptul pasionata de astrologie, asa ca am incredere in explicatiile ei.

Cu toate astea, pe mine nu m-a nimerit: oja este ultimul lucru la care ma gandesc atunci cand imi alcatuiesc ritualul de frumusete, insa recunosc ca e un produs pe care il cumpar adesea, doar pentru a-l avea la indemana in caz ca apare vreo „ocazie speciala”.

10 produse de machiaj te ajuta sa arati instant mai tanara

In rest, folosesc zilnic cam aproape toate produsele pe care le vei regasi mai jos, insa pasiunea mea de necontestat este fardul de pleoape, in culori cat mai diverse si mai creative.

Arunca un ochi mai jos si descopera produsul preferat al zodiei tale. Deci, face parte din arsenalul tau de frumusete?

Berbec – Nu iesi din casa fara sa-ti conturezi sprancenele

Dezvaluind detalii „picante” pentru publicatia Insider, Katie descrie Berbecul ca pe un semn cardinal, mereu in miscare. Prin urmare, cel mai probabil nu investesti mult timp sau efort pentru a te machia impecabil – nici macar nu ai rabdarea necesara – insa asta nu inseamna ca nu-ti place sa-ti pui in valoare frumusetea naturala.

Ca sa-ti definesti trasaturile fara efort, cel mai probabil vei alege un creion/fard de sprancene pentru a umple golurile si a-ti defini arcul. Insa in zilele cu adevarat aglomerate, vei opta pentru o mascara de sprancene, care se aplica in cateva secunde.

Bobbi Brown Brow Pencil nuanta Mohogany, 109 lei, Douglas.ro

Parfumul care ti se potriveste in functie de zodia in care te-ai nascut

Taur – Investesti in masti faciale luxuriante

Cu cat masca ta de fata e mai scumpa, cu atat mai bine te simti in timp ce o folosesti. Poate ca machiajul nu e punctul tau forte, insa investesti cat poti de mult in produsele de ingrijire pentru piele – si adevarul e ca tenul tau arata mereu hidratat si luminos! „Pentru ca sunt guvernati de Venus, Taurii nu fac compromisuri cand vine vorba despre calitatea produselor pe care le folosesc”, spune Katie. Iti plac luxul si confortul, asa ca cel mai probabil vei opta pentru un tratament facial acasa.

Starskin Balancing Bio-Cellulose Face Mask, 45 lei, Douglas.ro

Gemeni – Iti place sa te exprimi prin intermediul lacului de unghii

Gemenii se afla in stransa legatura cu sistemul nervos – umeri, brate si palme – si pentru ca le place sa comunice eficient si sa gesticuleze, acorda o mare atentie mainilor lor, spune astrologul. Si ce mod mai frumos de a le scoate in evidenta decat prin unghii pictate in nuante creative? Gemenii sunt indrazneti si nu se tem de culoare. Le place varietatea, asa ca vor opta chiar si pentru nuante puternice, iesite din comun.

LANCÔME Le Vernis nuanta Caprice, 80 lei, Notino.ro

Care sunt cele mai populare lacuri de unghii din toate timpurile

Rac – Nu poti trai fara balsam de buze

Racii prefera confortul „carapacei” lor, asa ca nu vor dori sa iasa in evidenta prin machiaje extravagante. „Ei sunt de asemenea atrasi de produsele de frumusete care ofera ingrijire si confort in timp ce accentueaza trasaturile”, explica specialistul. Acesta este motivul pentru care o femeie Rac va avea un balsam pentru buze in fiecare geanta, unul la birou si altul fix langa pat. Ii place sa-si „hraneasca” buzele cu texturi emoliente si delicate. Tot ea e genul de femeie care ar purta un balsam cu SPF, pentru protectie impotriva razelor UV. Nu-i o idee rea!

Clarins Instant Light ulei nutritiv pentru buze, 75 lei, Notino.ro

Leu – Bronzerul este arma ta secreta

Pentru ca este guvernat de Soare, spune Katie, Leul se va simti minunat in lumina reflectoarelor. „Pentru a-ti evidentia stralucirea naturala, bronzerul este produsul de care ai musai nevoie in trusa ta de beauty, pentru ca iti permite sa creezi un look sarutat de soare in orice anotimp”, explica expertul. Din fericire, ai o gramada de optiuni la dispozitie, de la texturi mate, la cele satinate si chiar metalizate.

MAC Bronzing Powder nuanta Refined Golden, 143 lei

Fecioara – Te bazezi pe un produs eficient de curatare

Fiind o perfectionista, nu poti merge la culcare fara sa te asiguri ca ai eliminat orice urma de machiaj de pe fata. Vei opta pentru un gel de curatare eficient, insa pe cat posibil natural, astfel incat pielea ta sa fie mereu curata si supla. „Fecioarele pun mare pret pe eficienta, si vor opta pentru un produs care le ofera curatare profunda in timp record”, spune Katie Huang. Chiar daca te demachiezi cu apa micelara, vei continua ritualul cu un gel de curatare pe gustul tau. S-ar putea sa detii mai mult de unul.

Clinique 2-in-1 Cleansing Micellar Gel, 80 lei, Notino.ro

Balanta – Iti place sa ai la indemana un scrub pentru buze

„Scrub-ul de buze este ideal pentru Balante, care sunt niste femei absolut fermecatoare! Ele flirteaza aproape in fiecare zi, indiferent de circumstante”, precizeaza specialistul. Pentru ca iti place sa povestesti si sa-ti impartasesti ideile cu alti oameni, acorzi mare atentie buzelor tale. Nu poti suporta buzele uscate si crapate, asa ca le rasfeti cu un exfoliant delicios, care indeparteaza celulele moarte si creeaza si impresia de volum. Si gata, ai obtinut buze senzuale, fix asa cum iti plac!

Erborian Detox 7 Herbs Scrub For Lips, 93 lei la Sephora

Scorpion – Mascara este un produs esential pentru tine

O „alura misterioasa” este una dintre caracteristicile de baza ale zodiei Scorpion, potrivit lui Huang. Daca acesta este semnul tau, probabil alegi sa accentuezi misterul privirii tale cu o mascara pentru volum, ce creeaza impact fara prea mult efort.

COLLISTAR Mascara Art Design, 99 lei, douglas.ro

8 cele mai bune mascara pentru volum (cu buget redus)

Sagetator – Nicio zi fara spray de fixare a machiajului

Acest semn de foc iubeste aventura, asa ca e mereu pe fuga. Cand ai timp liber iti place sa calatoresti, si chiar daca nu folosesti o tona de machiaj, vrei ca acesta sa reziste conditiilor meteo in schimbare si drumurilor lungi. Asa ca spray-ul de fixare este produs pe care il vei lua cu tine oriunde vei merge.

Urban Decay All Nighter Pollution Protection Environmental Defense Makeup Setting Spray, 145 lei la Sephora

Capricorn – Rujul este produsul care iti da incredere

Deoarece Capricornilor nu le place sa o ia pe ocolite si au o abordare practica, ei vor alege sa accentueze o singura zona a fetei, si nu vor fi timizi in privinta asta. Daca esti Capricorn, Huang e de parere ca rujul e arma ta secreta, pentru ca iti ofera expresivitate instant, chiar daca alegi sa nu porti machiaj in zona ochilor. Iar daca optezi pentru  culori puternice, capeti si mai multa incredere in fortele tale.

L’ORÉAL PARIS Color Riche nuanta Violet Saturne, 40 lei, Notino.ro

Varsator – Fardul de pleoape te ajuta sa iesi in evidenta

„Semn de aer, Varsatorul este cel mai nonconformist dintre semnele zodiacale, de aceea va aborda fara retineri fardul de pleoape, pe care il va folosi pentru a-si exprima creativitatea”, explica Huang. Nu te vei feri de culorile puternice (rosu, albastru) si nici de combinatiile inedite (fard mat si sclipici deasupra), iar cei cu care vei lua contact iti vor admira sincer „operele”.

Kat von D Fetish By Kat Von D Eyeshadow Palette, 280 lei la Sephora

Paletele pe care make-up artistii le folosesc pentru ochii caprui

Pesti – Eyelinerul lichid este preferatul tau

Nu te dai in vant dupa culoare, insa iti place sa definesti puternic ochii folosindu-te de tusul negru mat. „Pestilor nu le place sa iasa in evidenta, dar in acelasi timp se bucura de creativitate si rabdare infinita, asa ca sunt cei mai talentati atunci cand vine vorba despre eyeliner. Si asta pentru ca exerseaza pana le iese”, explica Huang.

Urban Decay Eyeliner Feutre Perversion Fine Point, 107 lei la Sephora

Foto: Instagram/Fenty Beauty By Rihanna