Singurul produs din trusa ta de machiaj care ar trebui sa fie scump

1
De Teodora Tirca
9 aug. 2019

Make-up artistul Lisa Eldridge a spus ceva intrigant, la care nu ma mai gandisem pana atunci: oamenii se concentreza in general pe zona ochilor atunci cand vorbesc cu tine. Daca pielea din aceasta zona arata impecabil, vor fi instant mai atrasi de tine.

Ti-am recomandat in nenumarate randuri produse de machiaj accesibile care m-au impresionat, uneori mai mult decat cele scumpe. Adevarul e ca in ziua de azi poti sa-ti compui o trusa de make-up trasnet cu bani putini.

La urma urmei, am in minte cel putin 3 fonduri de ten ieftine pe care m-as putea baza oricand, creioane de ochi, blush-uri, bronzere si cu atat mai mult rujuri care mi-au demonstrat ca pretul nu defineste calitatea.

6 produse care nu mai au ce cauta in trusa ta de machiaj

Insa exista un singur produs de machiaj in care merita sa investesti pentru a arata bine: anticearcanul.

Zona din jurul ochilor este „cheia” intregului tau look

Probabil ai observat ca nu conteaza cat de reusit este machiajul ochilor daca ai cearcane, linii accentuate sau pungi sub ochi. Din pacate, pielea din aceasta zona este cea mai fragila, pentru ca e mai subtire si nu produce sebum. Este adesea uscata si deshidratata si isi pierde mai repede elasticitatea – iar atunci cand acest lucru se intampla, chipul nostru arata imbatranit.

Desi nu-mi displac, cearcanele pot atrage atentia intr-un mod negativ, mai ales daca sunt insotite de pete pigmentare aparute in zona ochilor. Te fac sa pari mai obosita si mai neingrijita, rapind din luminozitatea naturala a tenului tau.

Iar produsele de machiaj pot sa accentueze toate aceste probleme daca nu sunt de calitate. Si ma refer in mod special la anticearcan – sau concealer, asa cum i se mai spune.

Produsul de care depinde look-ul tau

Anticearcanul este un produs dificil de formulat, pentru ca se aplica pe o zona foarte sensibila. De aceea, acoperirea mare nu este suficienta. De fapt, cele care au acoperire foarte mare sunt si cele care se strang in pliuri si liniile fine, imbatranindu-te.

Nu contest faptul ca exista concealere accesibile bune pe piata – dar trebuie sa recunosc ca variantele scumpe sunt mai performante. Nu ma refer la acoperire, ci la modul in care se asaza pe piele.

Cum obtii un machiaj de nunta care dureaza toata ziua

Ai nevoie de o formula care adera bine la pielea ta

Am observat ca cele mai bune concealere sunt cele cu o textura subtire si usor hidratanta, pentru ca iti fac pielea de sub ochi mai neteda si mai luminoasa. La polul opus se afla cele cu o textura uscata, care tind sa stea deasupra pielii, in loc sa fuzioneze cu ea.

Investeste, din cand in cand, intr-un concealer care acopera, insa are in acelasi timp proprietati de hidratare si anti-aging. Acest gen de produs este mai scump, pentru ca in formula sunt adaugate ingrediente mai scumpe, asa cum sunt acidul hialuronic, vitamina C si alti antioxidanti pretiosi. De asemenea, unele companii adauga uleiuri emoliente care transforma textura intr-una compatibila cu tenul tau, insa fara sa lase o pelicula grasa sau sa se stranga in liniile fine.

Produse de beauty ieftine adorate de celebritati

Trebuie sa mentionez ca si cel mai scump concealer se va strange in liniile fine, insa intr-un mod mai discret – acesta este un proces fizic ce nu poate fi evitat decat daca pielea este 100% intinsa. Ceea ce suna nerealist si nenatural.

Iata care sunt cele mai bune concealere high-end in care merita sa investesti:

Kevin Aucoin Etherealist Concealer, 116 lei, redus de la 145 lei, Douglas.ro

MAC Pro Longwear Concealer, 115 lei

Yves Saint Laurent Touche Eclat High Cover, 179 lei, Sephora.ro

MAC Studio Fix 24-Hour Smooth Wear Concealer, 92 lei, redus de la 115 lei, Douglas.ro

Jouer Essential High Cover Concealer, 20 euro, Beautybay.com

Foto: Instagram/Jordan Liberty