Forma ideala: Ce presupune stilizarea sprancenelor?

Maria-Anca Zarnescu1
De Maria-Anca Zarnescu
17 oct. 2018

Sprancenele iti pot influenta forma fetei, iar uneori, din pacate, nu in bine. Tocmai de aceea, este indicat sa mergi intotdeauna la un specialist care sa te ajute sa obtii forma potrivita.

Cand am mers la Luminita Ivanici, Make-up Artist, Phibrows International Microblading Artist si Designer sprancene, pentru a realiza machiajul de ocazie, ea mi-a vorbit si despre cat de importante sunt sprancenele pentru un chip cat mai echilibrat.

La scurt timp, m-am intors in cabinetul ei pentru o sesiune de consiliere si pentru stilizarea sprancenelor. Luminita mi-a vorbit despre cat de importanta este recuperarea sprancenelor dupa ce le-am pensat un pic prea mult si de ce e mai bine sa las aceasta procedura in mainile unui specialist. „Cu putin ajutor din partea specialistului si cu multa rabdare din partea ta, chiar poti ajunge la o forma ideala a sprancenelor”, mi-a spus Luminita zambind.

Iata cum a decurs experienta mea si ce am aflat despre stilizarea sprancenelor:

Consilierea si discutia despre sprancene

Unul dintre cele mai importante aspecte pentru un rezultat bun este comunicarea cu specialistul. El trebuie sa stie ce iti doresti de la sprancele tale, cat de des te pensezi, sa vada textura parului, adica ca oberve cu lupa foliculii pilosi. Apoi, Luminita mi-a povestit ce urmeaza sa facem impreuna: masurarea cu compasul PhiBrows, stilizarea, iar apoi vopsitul. M-a sfatuit de asemenea sa vin la intretinere o data la maximum trei saptamani, pentru a-mi mentine forma perfecta a sprancenelor.

Primul pas: masurarea si definirea formei cu ajutorul compasului PhiBrows

Pentru inceput, Luminita mi-a explicat ca este foarte important sa stiu ce forma ar trebui sa aiba sprancenele mele, pentru ca trasaturile fetei si aspectul sa fie unul natural si armonios. Fiecare persoana este diferita si asa sunt si sprancenele. Iar eu, acum, cred cu tarie ca acesta este cel mai important motiv pentru care n-ar trebui sa alegi o anumita forma doar pentru este in tendinte.

Luminita a inceput sa traseze liniile orientative si sa imi masore sprancenele cu compasul PhiBrows. Pe parcurs, mi-a povestit ca acesta o ajuta sa masoare foarte bine distantele si sa defineasca punctele de pornire, care conduc catre forma ideala a sprancenelor. Apoi, a urmat stilizarea acestora cu ajutorul unei pensete performante.

Pasul doi: stilizarea sprancenelor

Odata ce a delimitat forma perfecta, Luminita a inceput sa imi penseze firele inestetice. Trebuie sa recunosc, nu sunt cea mai usor de pensat persoana din lume, lacrimez, ma mananca ochii si stranut ori de cate ori merg la pensat, insa Luminita a avut rabdare cu mine si mi-a explicat detaliat fiecare pas.

Pasul trei: vopsirea sprancenelor

Apoi, Luminita mi-a vopsit sprancenele. Culoarea a fost aleasa cu atentie, in functie de nuanta parului si tenului meu. Prin culorare se accentueaza nuanta naturala a firelor. Ele devin astfel mai bine definite, adaugand expresivitate chipului meu.

A fost prima data cand mi-am vopsit sprancele, iar avantajul e ca nu mai trebuie sa lucrezi atat de mult la machierea lor, deoarece devin oricum mai vizibile. Acum mai folosesc doar un creion ultra slim pentru a umple micile goluri.

Foto: Shutterstock.com; Elena Hirtan