Suvitele „babylights”, tehnica de colorare a parului preferata de vedete

1
De Denisa Toma
25 apr. 2022

Exista un motiv pentru care atat de multe vedete arata de parca ar fi in vacanta tot timpul anului. Si nu are neaparat legatura cu stilul lor de viata.

Cele mai multe dintre noi nu stim ca acel aspect de par auriu, ce pare decolorat in mod natural de soare, este obtinut, de fapt, printr-o tehnica ingenioasa de colorare. Rezultatul este un par cu suvite decolorate, subtiri, plasate strategic, astfel incat nuanta sa para complet naturala.

Astfel de suvite sunt numite de hairstylisti „babylights” si sunt varianta mult mai naturala a suvitelor decolorate, clasice, pe care multe dintre noi probabil ca le-am testat deja in trecut. Preferate de numeroase celebritati, de la Dakota Johnson si pana la Jennifer Aniston, astfel de suvite subtile sunt cheia unui par care nu arata deloc ca si cum ar fi fost vopsit cu meticulozitate.

Ce este tehnica „babylights”

„Babylights sunt suvite decolorate fine, mult mai subtiri decat cele clasice, care sunt ‘presarate’ prin par”, declara pentru vogue.com coloristul John Clark, care a lucrat de-a lungul timpului cu numeroase celebritati. „Ele ofera parului un strop de stralucire si luminozitate”, adauga specialistul.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mary Phillips (@maryphillips)

Cel mai bun sampon pe care l-am incercat pana acum

Recunoscut pentru abilitatea sa de a crea un aspect superb de par decolorat de soare, Clark este specializat in tehnica babylight si spune ca este unul dintre cele mai solicitate servicii de colorare a parului din cadrul salonului sau. Ideea din spatele acestei metode este aceea de a obtine o culoare ce pare „deschisa de soare, asa cum devine parul copiilor care se joaca toata vara afara”, explica expertul.

„Nu doar ca realizeaza un efect de iluminare asupra parului, dar adauga in acelasi timp dimensiune si volum”, adauga Clark.

Coloristul Justin Anderson, care se ocupa de parul unor staruri precum Margot Robbie sau Gwyneth Paltrow, este de aceeasi parere. El spune ca parul cu aspect sanatos si natural este obtinut prin suvite subtiri in tonuri mai inchise si mai deschise, care creeaza dimensiune.

Nuantele de par care se poarta primavara aceasta

„Daca adaugi prea multe suvite deschise, pierzi acea dimensiune, iar parul va arata turtit si sters”, adauga expertul, citat de vogue.com. Babylights sunt suvite mult mai subitiri decat cele obisnuite, ceea ce inseamna ca pot fi folosite diferite tonuri, care se completeaza si se imbina perfect.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mary Phillips (@maryphillips)

Care sunt avantajele suvitelor babylights

Aceasta tehnica de colorare este excelenta si pentru a oferi luminozitatea chipului, din moment ce suvitele in nuante deschise sunt plasate strategic in jurul fetei, pentru a evidentia trasaturile si a ilumina tenul. Un exemplu pentru acest efect deosebit este actrita Sarah Jessica Parker, al carui ten este si mai radiant datorita suvitelor babylights care ii incadreaza chipul.

Nuantele de par care te fac sa arati instant mai tanara

Hairstylistul Luke Hersheson mentioneaza ca aceasta metoda de colorare are si capacitatea de a pune in valoare coafurile datorita faptului ca ofera dimensiune, volum si textura acolo unde o singura culoare nu o poate face.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mary Phillips (@maryphillips)

„Daca ai parul intr-o singura nuanta si incerci sa adaugi fluiditate si textura cu ajutorul coafurii, efectul va fi mai dificil de observat. Chiar si cateva suvite babylights pot face diferenta, pentru ca scot in evidenta textura”, declara specialistul.

Cui i se potriveste tehnica babylights

Din moment ce aceasta tehnica poate fi adaptata in functie de culoarea si tipul de par, oricine poate profita de beneficiile sale. „Daca ai parul cret sau ondulat, atunci distribuirea suvitelor deschise prin par ajuta la definirea buclelor. Daca parul este fin, eu pastrez radacinile mai inchise de-a lungul cararii si in crestet pentru a oferi dimensiune si iluzia unui par mai des. Parul drept, intr-o nuanta inchisa, va arata ca un brunet multidimensional prin adaugarea unor suvite babylights foarte fine, urmate de un gloss cu doua tonuri mai deschise decat baza naturala. Vor face parul sa straluceasca, de parca s-ar afla la lumina unei lumanari”, explica Clark.

Foto: Instagram/@patrickta