Horoscopul saptamanii 8-14 martie. Capricornul gaseste curajul de a visa

1
De Cristina Tudor
8 mart. 2021

Saptamana aceasta, astrele ne transmit ca nu putem fi siguri de nimic.

Dar oare este un lucru atat de rau? Atat Soarele (identitatea noastra), cat si Venus (felul in care ne conectam) se intalnesc cu Neptun cel confuz pe 10 si, respectiv, 13. Celebritati foarte creative precum Bjork, Zayn Malik si Tyra Banks s-au nascut sub aceasta influenta. Compasiunea si intuitia sunt la cote maxime, dar trebuie sa fim atenti sa nu ne incarcam cu prea multe emotii – putem fi coplesiti. Aceasta energie culmineaza pe 13 cu luna noua visatoare din Pesti: un moment in care sa ne lasam dusi de val, sa visam si sa luam o pauza de la agitatia zilnica.

Berbec

Nu poti sa nu simti ca ai ramas in urma. 2020 a fost un an in care lucrurile nu prea s-au miscat pentru tine, iar acum ai impresia ca toti sunt undeva departe, in timp ce tu ai stagnat. Ti se pare ca nu ai relatia pe care ti-o doresti si nici jobul pe care il meriti. Te critici dur pentru alegerile pe care le-ai facut, iar asta iti provoaca anxietate. Incearca sa nu te mai compari cu ceilalti si sa faci lucrurile in ritmul tau. Ia sarcinile pe rand si vezi cum iti poti imbunatati viata.

Taur

Ai fost atat de ocupat la serviciu sau cu o relatie romantica ce abia a inceput, incat ti-a fost greu sa te ocupi si de prieteni. Luna noua din aceasta saptamana in Pesti, pe 13, este totusi despre implicarea in comunitatea ta. Prietenii te invita la un eveniment pe Zoom sau anunta o provocare pe care ar vrea sa o faceti impreuna, fie ca e vorba despre noi carti de citit sau un nou program de fitness. Esti tentata sa refuzi, insa iti va face bine sa spui „da”.

Gemeni

Luna noua din Pesti, de pe data de 13, iti lumineaza sectorul carierei si al responsabilitatii. Vei avea o saptamana aglomerata, cu sedinte pe Zoom si multe termene-limita de respectat. Desi acest lucru te va epuiza, este un moment critic pentru evolutia ta in cariera. Vei obtine recunoasterea pe care o meriti.

Rac

Luna noua visatoare din Pesti, de pe data de 13, este despre recunoasterea oportunitatilor pe care le ai chiar in fata ta. Cine ti-a spus ca este o nebunie sa aplici pentru un MBA, sa urmezi acel curs online de medicina homeopata sau sa pleci intr-o calatorie in jurul lumii? Cel mai mare obiectiv al tau pare posibil acum, in timp ce iti dai seama ca tu singur iti puneai piedici.

Leu

Luna noua fascinanta de pe 13 deschide o cutie de posibilitati atunci cand vine vorba despre finantele tale comune. Un fost coleg te abordeaza cu o oferta privitoare la noua lui afacere, ceea ce ti-ar putea aduce oportunitatea de a incerca ceva nou, dar si de a beneficia de un surplus financiar. Parca totul pare prea frumos ca sa fie adevarat, insa astrele te incurajeaza sa faci o schimbare.

Fecioara

Luna noua din Pesti de pe data de 13 aprinde sectorul relatiei tale. Desi te-ai concentrat mai mult pe partener de cand a inceput sezonul Pestilor, nu ai simtit neaparat ca acesta te-a apreciat. Totusi, saptamana aceasta vei avea o surpriza foarte placuta, asa ca nu ezita sa oferi afectiunea pe care doresti sa o primesti de la jumatatea ta.

Balanta

Influentele planetelor din aceasta saptamana te fac sa-ti doresti sa te implici intr-o actiune caritabila, fie sa salvezi un animalut abandonat, fie sa donezi niste bani pentru o cauza nobila. Da curs acestui impuls benefic si convinge cat mai multi oameni sa te ajute – te vei simti minunat dupa!

Scorpion

Luna noua de pe 13 cade in sectorul tau romantic si lucrurile cu siguranta se infierbanta in viata ta amoroasa. Inveti sa fii mai putin ingrijorat daca cineva este sau nu „Alesul” si te preocupa mai mult cat de bine te face sa te simti. Vrei sa razi pana te doare fata, sa ai o viata sexuala implinita si sa pleci in calatorii spontane, sa explorezi noi teritorii. Sezonul Pestilor iti aminteste ca nu exista nimic mai frumos decat sa traiesti momentul.

Sagetator

Indiferent daca te reconectezi cu un vechi prieten, rasfoiesti albumele foto ale familiei sau te lasi inundata de amintiri din adolescenta ta, saptamana aceasta te poarta intr-o calatorie inapoi la radacinile tale. Luna noua din Pesti, de pe 13, este o sansa de a obtine claritate cu privire la ceea ce te face sa te simti in siguranta. Casa este mai mult decat un adapost – este un loc pentru odihna si reincarcare. Vei lucra la a-ti renova spatiul sau poate vei face eforturi pentru a-ti cumpara o casa.

Capricorn

Luna noua visatoare din aceasta saptamana, de pe data de 13, se incadreaza in sectorul tau de scriere si comunicare. Acum este momentul sa incepi un jurnal despre visurile si obiectivele tale. Ideile care iti vin in toiul noptii sunt pretioase, nu trebuie sa le lasi sa-ti scape. Te va ajuta enorm sa-ti pui la treaba imaginatia in aceasta saptamana. Da-ti voie sa visezi!

Varsator

Luna noua de pe data de 13 cade in partea din graficul tau care reprezinta modul in care te hranesti. Vei fi tentat sa faci excese alimentare, sa te lasi dus de val, chiar cu riscul de a suferi apoi de dureri de stomac. Incearca sa gasesti alte modalitati de a te rasfata in aceasta saptamana – poate cu o vizita la spa? Nu e nimic rau in a manca un preparat delicios, insa tine-te departe de fast-food.

Pesti

Este momentul tau – pur si simplu vei straluci saptamana aceasta! Cu Soarele si Venus in semnul tau, esti gata sa experimentezi mai mult si sa-ti descoperi noi pasiuni. Luna noua din semnul tau de pe data de 13 este ca un buton de resetare personala. Schimba-ti coafura, garderoba sau sarbatoreste-te facand ceva complet nou. Energia ta fresh iti va aduce multe complimente!

Foto: Unsplash.com