Sanda Nicola: “Mi-a fost greu sa vorbesc despre faptul ca facusem un avort.”

sanda nicola
Monica Radulescu1
De Monica Radulescu
3 dec. 2018

Atunci cand lucrezi in presa, in televiziune mai ales, trebuie sa afisezi perfectiunea si sa tii sub control toate framantarile pe care le ai, fara ca omul de dincolo de ecran sa stie acest lucru.

In “Carte de identitate”, jurnalista Sanda Nicola da la o parte toate mastile pe care le-a purtat de-a lungul timpului si ni se descopera cu toate vulnerabilitatile omului care a trait cateva episoade traumatizante: pierderea unui copil, lupta cu un diagnostic greu – cancerul de col uterin – si recuperarea de dupa, divortul, infertilitatea si problemele din familie.

Dupa multe framantari, Sanda a ales sa faca pace cu trecutul ca sa poata trai prezentul si sa isi puna pe foaie viata. Am vorbit cu ea despre carte, emotii, iubire si mai ales gasirea echilibrului si a identitatii.

Cum si cand a aparut „Carte de identitate”?

Am inceput lucrul la carte acum un an si, privind retrospectiv, imi dau seama ca tot ce s-a intamplat odata ce am luat decizia sa scriu si mi-am asumat niste termene a fost cat se poate de simplu si de firesc.

E adevarat ca au fost si momente de mari indoieli si temeri, blocaje in scris si, mai apoi, situatii in care ajungeam epuizata in fata publicului la evenimentele de lansare, dar, odata ce am depasit aceste stari, vad limpede ca aceasta carte s-a scris aproape de la sine, promovarea ei a fost una organica, iar cartea a devenit un best-seller in cel mai natural mod cu putinta.

Foarte multi oameni carora le cadea in mana simteau apoi nevoia sa-si manifeste trairile pe retele de socializare, pe bloguri si sa o recomande altora. Cred ca volumul asta a aparut exact cand era nevoie de el, nicio zi mai devreme sau mai tarziu.

De ce aveai nevoie de o noua „carte de identitate”?

Am simtit nu neaparat nevoia cat, mai ales, bucuria sa scriu despre raportarea la propria mea identitate. O identitate pe care n-am cunoscut-o mult timp pe de-a-ntregul, pe care am negat-o, apoi am incercat sa o acopar cu masti, pentru ca mai tarziu sa o destructurez ca sa o pot reconstrui pe baze sanatoase.

Si am facut asta intuind ca se vor regasi si altii in framantarile mele si ca ceva-ceva din povestea mea le va fi util. La randul meu sunt un mare devorator de biografii si autobiografii, am un apetit crescut pentru povesti bazate pe fapte reale, altfel spus am scris o carte asa cum mi-ar fi placut mie sa citesc.

Ti-a fost greu sa scrii despre toate intamplarile prin care ai trecut si apoi sa vorbesti public despre ele? E nevoie de curaj pentru asta? Foarte putini dintre noi isi arata sufletul asa, cu totul.

A fost mai greu sa vorbesc decat sa scriu. Pe masura ce scriam, reciteam, editam, cantaream foarte bine nuantele pentru a evita interpretarile anapoda, insa in aparitiile publice, fata in fata cu cititorii sau cu moderatorii programelor care ma invitau sa vorbesc despre carte, nu puteam sa controlez tot.

De exemplu, unii oameni aveau alte curiozitati legate de familia mea ori eu nu eram dispusa sa dezvolt mai mult decat o facusem in carte si trebuia sa gasesc cai prin care sa nu-i mint, dar nici sa nu intru in detalii care ar fi putut denatura scopul pentru care am publicat acest volum.

Eu n-am scris ca sa ma victimizez, nici sa-mi acuz familia, eu descriu cu fidelitate un parcurs de viata care putea fi al oricarei fete din provincie, dintr-o familie dezbinata, cu mari carente afective, care isi propune sa razbeasca in viata.

Cine a citit cartea intelege ca redau intamplari din viata mea care au relevanta intr-un context mai amplu si in masura in care acestea sustin niste puncte de vedere despre societatea romaneasca in tranzitie.

Nasterea fetitei tale ti-a dat mai mult curaj sa o scrii?

Pentru mine, nasterea lui Agnes a fost dovada ca reusisem sa-mi schimb soarta. La un moment dat imi pierdusem nadejdea ca voi fi in stare sa cultiv o familie stabila, ca voi putea fi o partenera demna de barbatul minunat pe care-l aveam alaturi, imi pierdusem orice speranta ca voi invinge infertilitatea si anxietatea. Am luptat mult cu mine sa ma schimb, am reusit in cele din urma, iar rasplata e Agnes.

Care a fost episodul despre care ti-a fost cel mai greu sa vorbesti in carte?

Mi-a fost greu sa vorbesc despre faptul ca facusem un avort. Dar amanuntul asta era esential atat in aparitia atacurilor de panica, a starilor de anxietate, cat si in problema infertilitatii. Azi vad o legatura foarte evidenta intre avortul de la douazeci de ani, facut tarziu si fara sa merg ulterior la controale, sarcina pierduta cativa ani mai tarziu si rana pe colul uterin care a evoluat spre cancer pana la 27 de ani.

Cand sarcina cu Agnes s-a complicat si era sa o pierd si pe ea, atunci am conectat pentru prima oara toate episoadele astea si am inteles ca ceea ce traiesc sunt doar consecintele alegerilor mele. Nu avea niciun sens sa plang, sa ma rafuiesc cu Dumnezeu. Eu singura purtam responsabilitatea pentru faptul ca fiica mea era in pericol. Eu cred ca asta ne-a salvat pe amandoua: faptul ca mi-am vazut culpa.

Ti-a fost teama ca vei fi judecata in vreun fel de cititorii tai?

Sigur ca da. Sunt convinsa ca unora, chiar dintre cei apropiati mie, le displace profund ca am publicat o astfel de carte. Parerea lor conteaza, dar nu in egala masura cu a celor care au gasit in “Carte de identitate” raspunsuri la propriile framantari si franturi de speranta.

N-am scris cartea asta nici ca sa dau eu bine, nici ca sa fac pe desteapta. Am scris de bucurie ca m-am salvat din ghearele deznadejdii si am vrut sa dau mai departe ce-am invatat pe drumul pana aici.

Te-a schimbat in vreun fel cartea? Cum?

M-a obligat sa-mi mai sortez o data amintirile, sa le reevaluez cu mintea de acum si recunosc ca au fost situatii care m-au enervat foarte tare. Mi-a displacut profund sa ma intorc in haosul emotional care m-a dominat mai bine de jumatate din viata.

Face parte din procesul tau de vindecare?

Probabil ca da. Numai timpul ne va putea lamuri in privinta asta.

Devii mai echilibrat dupa ce ai scos de pe suflet anumite trairi care te-au afectat de-a lungul vietii?

Eu cred ca orice moment de sinceritate in fata propriei constiinte va fi rasplatit pe masura. Cand incetam sa mai gasim vinovati pentru ce nu merge asa cum ne-am dori, cand ne vom asuma pe deplin responsabilitatea pentru ceea ce traim, abia atunci putem trai in echilibru.

Esti un om mai echilibrat acum? Sau mai impacat cu trecutul?

Sunt impacata cu ce am trait, s-au stins patimile, s-au diluat furiile si am invatat in sfarsit sa iubesc. Da, era vital sa fac pace cu trecutul meu. Am fugit pe tot pamantul de el si mereu m-a ajuns si m-a strivit. Abia cand l-am acceptat si l-am imbratisat, am reusit cu adevarat sa-l las in urma si sa merg mai departe cu fruntea sus si cu speranta ca nu voi repeta aceleasi greseli.

Ai descoperit ceva nou despre tine dupa lansarea cartii, dar si dupa turneul de promovare?

Am descoperit ca am foarte multi prieteni in toata tara si ca intre mine si cititori onestitatea e reciproca. Am avut dialoguri foare consistente si profunde cu multi dintre cei care au citit deja “Carte de identitate”.

Care a fost feedback-ul primit in acest turneu de promovare?

Coplesitor. Nici in cel mai frumos vis nu mi-am imaginat ca voi fi intampinata cu atata caldura. Si toata lumea imi spune sa continui, de-asta m-am si apucat de lucru la urmatoarea carte.

Cum ai descrie „Carte de identitate” in trei cuvinte?

Adevar. Suflet. Romania.

Foto: Adina Felea