Serialele verii 2019: La ce sezoane noi te vei putea uita in curand

1
De Irina Constantin
12 iun. 2019

Vara inseamna vacanta, chef de distractie si, nu in ultimul rand, mai mult timp liber pentru relaxare si pentru pasiunile tale.

Chiar daca ti-ai pus pe „to do list” sa fii mai activa si sa faci o multime de lucruri, cu siguranta exista putin loc si pentru cele mai tari seriale ale verii. Pe drum se afla o multime de sezoane noi ale celor mai iubite productii din ultimii ani, asa ca pregateste-te.

Vara lui 2019 are foarte mult potential in ceea ce priveste cinematografia. Asadar, ia-ti prietenii si incepeti deja sa planificati serile de binging, caci sezoane noi se apropie cu pasi repezi!

Black Mirror – Sezonul 5

Vara incepe extrem de bine, cu unul dintre cele mai asteptate sezoane noi. Black Mirror este din nou pe Netflix, la jumatate de an dupa aparitia filmului interactiv Black Mirror: Bandersnatch.

In al cincilea sezon, pregateste-te sa iei parte la cele mai infricosatoare scenarii legate de tehnologia moderna si efectele ei. Nu iti vei mai privi niciodata consola de jocuri video si asistentul virtual la fel!

Sezonul nou tocmai a aparut pe 5 iunie, iar surpriza este Miley Cyrus, ce joaca rolul principal intr-unul dintre episoade („Rachel, Jack and Ashley Too”).

5 seriale bune, care te vor tine in suspans

The Handmaid’s Tale – Sezonul 3

Serialul care a creat un val imens de reactii puternice s-a intors cu al treilea sezon vara aceasta, pe data de 9 iunie. Povestea curajoasei Offred continua, mai misterioasa si mai plina de determinare ca niciodata.

Daca finalul sezonului 2 te-a intrigat sau ti-a lasat un gust amar, The Handmaid’s Tale promite sa isi ia revansa in 2019. Nu rata sezonul 3!

Top 5 seriale pentru pasionatele de gastronomie

Big Little Lies – Sezonul 2

Acest serial a castigat deja cateva premii Emmy si nu are de gand sa se opreasca aici. Big Little Lies se intoarce cu al doilea sezon, pe 10 iunie, mai captivant si plin de suspans.

Povestile intortocheate din Monterey se intorc, odata cu cel mai tare trio de mamici, interpretate de Nicole Kidman, Shailene Woodley si Reese Witherspoon.

Iar daca distributia nu era suficient de atractiva, in sezonul 2 i se alatura nimeni alta decat Meryl Streep!

4 seriale geniale care vor umple golul lasat de Game of Thrones

Stranger Things – Sezonul 3

Simpaticii pusti, acum adolescenti, alaturi de mult indragita Eleven, se intorc pentru un sezon nou-nout pe Netflix. Stranger Things a ajuns la a treia editie, iar premiera va avea loc de Ziua Nationala a Statelor Unite, pe data de 4 iulie.

Fii pe faza si afla daca lumea lui Lucas, Dustin, Mike, Will si Eleven se va mai intoarce cu susul in jos – la propriu si la figurat – si in acest sezon. Trailerul este emotionant, iar noul sezon promite sa se ridice la nivelul asteptarilor.

Orange is the New Black – sezonul 7

Acest serial a fost printre primele productii originale Netflix si a adunat, timp de 6 ani, zeci de mii de fani din intreaga lume si o multime de premii Emmy.

Pentru urmaritorii serialului urmeaza un moment emotionant caci, pe 26 iulie, Orange is the New Black se incheie cu al 8-lea sezon.

Fanii vorbesc pe social media si spun ca de-abia asteapta sa afle cum se vor incheia nenumaratele situatii ramase fara o concluzie in sezonul 6.

Foto: Instagram – Nicole Kidman