Trucuri si sugestii care sa te ajute sa iti creezi un spatiu relaxant la tine acasa

1
De Maria-Anca Zarnescu
24 aug. 2018

Locurile in care ne petrecem majoritatea timpului ne influenteaza viata. Ca sa fii cat mai relaxata si fericita, ai nevoie de un colt de liniste in care sa te poti retrage oricand vrei sa iti pui ordine in ganduri.

Ca sa-ti construiesti un spatiu relaxant nu ai nevoie de prea multe lucruri. Obiectele care te fac fericita, florile tale preferate si un parfum care sa iti confere o stare de bine  sunt numai cateva dintre sugestiile simple care te-ar putea ajuta!

Fie ca vrei sa citesti o carte buna, sa asculti in casti muzica preferata sau sa stai cu o masca hidratanta pe fata, vei avea nevoie de un loc al tau. Un loc care sa iti aduca liniste, sa te faca sa te simti bine cu tine, sa te relaxeze.

Pentru ca imi doresc de foarte mult timp sa imi amenajez un astfel de spatiu, am descoperit prin intermediul celor de la Bustle cateva trucuri care te pot ajuta sa iti transformi casa intr-un loc de evadare, fara prea mult efort:

Trucuri pentru o casa mai primitoare si linistita:
Amenajeaza-ti un spatiu dedicat muncii

Daca vrei sa ai parte de un spatiu relaxant, ar fi bine sa tii lucrurile legate de job sau care pot fi stresante cat mai departe. Mai mult decat atat, nu cred ca iti doresti sa vezi cum musafirii se impiedica de tot felul de facturi sau contracte.

Aranjeaza-ti un birou unde sa-ti instalezi laptopul si toate lucrurile de care ai nevoie pentru job, si pastreaza restul casei pentru tine si familia ta.

Pentru a crea o atmosfera cat mai placuta in camera dedicata biroului, poti folosi lumanari parfumate care induc relaxare, sau tablouri cu citate motivationale.

Micile detalii care schimba radical atmosfera

Nu e deloc dificil sa adaugi elemente care iti transforma locuinta intr-un loc mai placut. Poti folosi betisoare parfumate pentru a te bucura de un parfum placut in intreaga casa, poti apela la muzica ta preferata ca sa inveselesti atmosfera, si chiar la paturi si covoare colorate care sa infrumuseteze aspectul locuintei. Foloseste cartile si albumele preferate pe post de decoratiuni, imbratiseaza perna ta preferata si bucura-te de cateva clipe de liniste.

Lumina potrivita este foarte importanta pentru relaxare

Felul in care lumina pica pe obiectele dintr-o camera poate face diferenta atunci cand vorbim despre inducerea unei stari de bine. Foloseste veioze, lampi sau becuri smart pentru a regla lumina dupa bunul plac.

Uneori, camerele prea  puternic luminate pot aminti de spatiile publice, de mall-uri sau de spitale. Tocmai de aceea, ar fi mai inspirat sa optezi pentru o lumina discreta, care creeaza senzatia de intimitate.

In plus, lumina discreta a unei veioze sau a lumanarilor este ideala pentru o seara romantica, alaturi de iubitul tau.

Coltul tau de liniste

Fie ca vrei sa iti amenajezi un colt retras in sufragerie, pe terasa sau langa fereastra din dormitor, ai nevoie in primul rand de scaunul sau fotoliul preferat si de o patura moale.

Apoi, pune peste tot fotografii cu cei dragi, cu animalul de companie iubit sau expune tablouri care te relaxeaza atunci cand le privesti.

Plantele sunt si ele o idee minunata, pentru ca iti amintesc de mediul natural si iti dau astfel o stare de bine, reducand anxietatea. In plus, ajuta la purificarea aerului din camera. Alege-le pe cele uriase, care creeaza o atmosfera luxurianta, sau pe cele micute, in functie de preferintele tale.

Foto: Shutterstock.com