Cele 4 zodii care vor suferi cel mai mult in timpul noului Mercur retrograd mai-iunie 2022

1
De Teodora Tirca
12 mai 2022

Ne exprimam empatia pentru semnele zodiacale cele mai afectate de noul Mercur retrograd – forta sa fie cu ele!

Simti ca ti-ai iesit din forma in ultimul timp? Ei bine, nu esti singura, pentru ca Mercur retrograd mai-iunie 2022 este oficial aici. Incepand cu 10 mai, Mercur este in pozitie retrograda in semnul inteligent al Gemenilor. Ca si pana acum, trebuie sa ai grija la problemele tehnice, de calatorie si de comunicare. Acorda o atentie deosebita cuvintelor pe care le folosesti, deoarece Gemenii guverneaza comunicarea – spune doar ceea ce vrei sa spui, nu o lua pe ocolite si nu lasa loc de interpretari. Si nu uita, dezinformarea poate fi o problema reala in aceasta perioada. Fa tot posibilul pentru a aborda conversatiile cu capul limpede, cu responsabilitate si constientizare – desi acesta nu va fi ultimul Mercur retrograd din 2022, e o usurare sa stim ca se va incheia destul de curand. Mai exact, pe data de 3 iunie.

Aceste 4 zodii vor fi cele mai afectate:

Gemeni

O criza existentiala te asteapta. Dar deja simteai asta, nu-i asa? Introspectia poate fi ceva pozitiv, atata timp cat nu le permiti gandurilor sa te consume. Sfatul nostru? Iesi afara si conecteaza-te cu natura, acel fenomen care se numeste „impamantenire”. Perspectiva asupra lucrurilor este cheia aici, iar scroll-ul infinit pe Instagram sau Tiktok nu te va ajuta. Nu trebuie sa fii permanent conectata cu ceilalti. De fapt, este mai bine sa fii conectata cu tine insati.

Acestea fiind spuse, stim cat de mult iti plac conversatiile, dar in acest moment te incurajam sa stai pe loc si sa asculti. S-ar putea sa fii surprinsa de cat de mult pot inflori relatiile tale atunci cand le oferi altora spatiu pentru a initia conversatia si conexiunea.

De ce este ingrijoratoare scaderea brusca in greutate cu care se mandresc celebritatile

Taur

Trebuie sa te avertizam: acest tranzit „ascuns” se muta in prima ta casa a sinelui si in a doua casa a finantelor. Pentru a simplifica lucrurile, e cel mai bun moment sa te ocupi de orice ai evitat sa confrunti pana acum. Taurul este semnul valorii de sine – simti ca cineva din viata ta iti minimizeaza valoarea? Chiar daca e posibil sa existe confuzii, comunica-ti nevoile si sentimentele. Cel putin vei putea spune ca ai incercat.

Nu vrem sa te coplesim, dar e posibil sa ai nevoie si de un audit financiar. Esti constienta de obiceiurile tale privind cheltuielile? Vezi unde poti face niste economii, n-ar strica sa ramai cu bani in portofel in perioada aceasta.

Fecioara

Cel mai urat cosmar al unei Fecioare: rusinea publica. Bine, asta nu inseamna ca se va intampla, dar este mai probabil acum. Asta pentru ca acest tranzit va avea un impact asupra celei de-a zecea case a imaginii publice. Toate privirile sunt atintite asupra ta, asa ca tine-ti capul sus si fii cea mai buna versiune a ta.

In general, fii pregatita pentru comunicare defectuoasa. Atentie la mailurile pe care le trimiti la serviciu si la postarile mai sensibile de pe Instagram. E mai bine sa fii diplomata in perioada asta, dar nici nu e nevoie sa te ascunzi sub o piatra. Fii precauta, dar intelege ca pana la urma a gresi face parte din viata si nu e un capat de tara.

Ce se ascunde in spatele nevoii de a fi draguta cu toata lumea – explicatiile psihoterapeutului

Pesti

Cum merg lucrurile in familia ta? Mercur retrograd va fi in a patra casa a caminului si familiei in cazul tau. E posibil sa fi amanat niste decizii privind situatia ta de viata, iar acum vei fi nevoita sa te muti si sa fii 100% independenta. Nu te panica, e un semn de la Univers ca viata ta va deveni tot mai interesanta.

De asemenea, te poti astepta la probleme fizice in casa. De exemplu, e posibil sa nu mai functioneze cuptorul cu microunde sau sa fie nevoie sa inlocuiesti o piesa de mobilier scumpa. Cheltuielile neprevazute sunt caracteristice perioadei in care Mercur este retrograd. Ai rabdare si pune totul in perspectiva! Nu trebuie sa simti greutatea lumii tot timpul. Concentreaza-te pe oamenii dragi si ofera-ti spatiu pentru a respira.

Foto: Instagram/@ketosaurr