6 topuri de primavara/vara pentru tinute „pretioase”

1
De Teodora Tirca
15 mai 2024

Alege-ti de aici topul preferat al acestui sezon si creeaza combinatii „pretioase”, care atrag atentia fara efort.

O bluza sofisticata poate transforma complet o tinuta oricat de simpla, iar in zilele noastre nu ducem lipsa de croieli inedite si materiale pretioase. In plus, acest gen de item nu are neaparat un pret piperat. Un top special este o modalitate excelenta de a adauga mai mult dinamism si intriga in tinutele tale, dar si de a obtine un aspect luxos, care atrage atentia. In general, imi place sa ma uit dupa materiale pline, calitative, sau foarte delicate, cu acel aspect satinat. E important pentru mine sa fie foarte versatile, usor de purtat cu orice pantalon, dar si cu fuste.

Iti las mai jos cateva optiuni care m-au cucerit in acest sezon:

1. Topul satinat vanilla

Bluza Sophia vanilla, 395 lei, amalin.com

Acest model cu drapaj delicat pe un umar imi aminteste de o tinuta regala, mai ales ca materialul este satinat si reflecta frumos lumina. Nuanta vanilla denota si ea eleganta si se potriveste cu multe alte culori din garderoba ta. Este o bluza feminina, care iti descopera delicat clavicula si iti flateaza linia corpului, si pe care o poti purta in multe contexte sociale, in functie de nevoile tale. Este perfecta pentru un pantalon drept, la dunga, pentru modelele wide leg (chiar si jeansi) si pentru fustele cu orice croiala.

2. Camasa cu volanase

VILA - VIELLA FRILL - Cămașă - kentucky blue, Extindeți

Camasa Vila Viella Frill, 199 lei, zalando.ro

Volanasele sunt pretioase si feminine, fie ca le porti la rochii, fuste sau bluze. Imi place la nebunie aceasta camasa din material delicat, detaliile sunt interesante, iar culoarea este in acelasi timp vibranta si clasica, conferind dinamism si eleganta tinutelor tale.

3. Topul cu umerii goi

Happiness İstanbul-Bluză de damă, bej, cu umăr deschis, cu detalii FF00161 1

100,99 lei, trendyol.com

Topurile cu umerii goi sunt din nou in trend – sau poate n-au plecat niciodata? Imi plac in mod special cele pe corp, dintr-un material fin, care parca fuzioneaza cu pielea. Alege un model cu incretituri precum acesta, pentru ca este un detaliu elegant ce le va conferi tinutelor tale acel farmec relaxat. Il poti purta cu jeansi, pantaloni sau chiar fuste, si poti opta si pentru varianta cu maneca scurta. Cat despre culori, alege alb, negru sau bej daca iti doresti sa creezi tinute „pretioase”.

4. Bluza cu drapaj si maneca trei sferturi

Bluza Grace cu drapaj alba, 495 lei, amalin.com

Daca vrei sa ai in garderoba o optiune cu adevarat eleganta – poate mergi la o intalnire de business, la o petrecere, la un botez – bluza Grace este ideala prin croiala sa deosebita. Drapajul relaxat se asaza frumos pe corp, un umar este descoperit in cel mai discret mod, iar maneca trei sferturi este o alta dovada a elegantei. Materialul calitativ o transforma intr-o piesa atemporala, usor de adaptat in orice sezon.

5. Camasa satinata cu accent pe talie

CĂMAȘĂ SATINATĂ CU ȘIRET ÎN TALIE - Roz de la Zara - Imaginea 1

Zara, 139,90 lei

Recunosc ca cel mai mult m-a atras la aceasta camasa culoarea. Acest roz in stilul „coquette” este foarte trendy acum, atat la bluze, cat si la rochii. Cu cat aminteste mai mult de feminin, de balet, de vesmintele balurilor, cu atat mai bine. Acest model se leaga in talie pentru a pune silueta in valoare, iar materialul satinat si fin are un aer pretios. Vara o poti purta cu manecile suflecate.

6. Bluza tip blazer, fara maneci

Trendyol Collection-Bluză cu aspect in țesut și dantelă bej TWOSS23BZ00550 1

97,05 lei, trendyol.com

Este ideala de purtat cu pantaloni wide leg sau chiar cu jeansi, fuste. Confera un look elegant, impunator, dar este delicata si feminina. Acest model clasic nu se va demoda.

Foto: Instagram/@iliridakrasniqi